Pentru amatorii de link exchange
NU trimitem mail-uri de confirmare a acceptarii schimbului de link. Facem confirmarea printr-un comentariu pe blogul nostru sau pe blogul partener.
Şi nu adăugăm pe nimeni pe messenger de dragul unui link!
Colecţia de felicitări – Crăciun şi Anul Nou (supliment)
Colecţia de felicitări – Crăciun şi Anul Nou
La vizionare e invitată toată lumea, dar am rezervat locuri în primul rând pentru participanţii la miercurea fără cuvinte şi pentru câţiva pinguitori de elită, la care avem datorii 
: Vania, Teo, Shayna, Blogul-cu-atitudine, Theodora, Zina, Androxa, Gabriela-Elena, Zinnaida, Caius, Ana-Usca, Almanahe, Mirela-Pete, Clipe-de-Cluj, Daurel, Rokssana, Ulise-II, Ilarie, Florina, Zamfir-Pop, Dispecer-Blogosferă, Napobloghia, Gabriela-Savitsky, Filumenie, Stropi-de-suflet, Cristian-Dima
Mesaj pentru mine – şi ultimul episod din Râpa Amăgirilor
Mesajul meu pentru mine este o … parafrază:
Munceşte, Vero, munceşte,
că vremea se vremuieşte,
când stai nimeni nu plăteşte 
Ca urmare, vă anunţ “oficial” că intru într-o… pauză… de lucru.
Să ne regăsim cu bine în decembrie!
Între timp, vă invit să citiţi:
- “mesajul pentru mine” despre care au vorbit: Tiberiu, Redsky, psi, scorpio, abisurile, virus, anaid, cita, dictaturajustiţiei, almanahe, cristiangheorghe, rokssana, dagatha
- ultimul episod (al 5-lea) din povestea Râpa Amăgirilor:
episodul 1
episodul 2
episodul 3
episodul 4
BABA HÂDA
Ce au mai înlemnit cu toţii! Ohoho! Şi Ubar, şi Maud, şi menestreli, şi Ubru-Cu-Du-Bru, şi oaspeţi, şi…
Da’ am încremenit şi io, când am văzut c-Alonda îmi zâmbeşte! Şi-am priceput că ceilalţi nu se‑mpietriseră numai din uluiala vorbelor de le zisesem, ci, mai cu seamă, fiindcă ea, Alonda, pusese asupră-le farmec înfricoşat.
- Io, babo, mi-a grăit ea, numai miere, vreu să te-ajut, dacă te legi să nu mi te aşezi de-a curmeziş. Pen’ că nu uit că, într-o noapte, mi-ai dat imbold să desluşesc cine îs io şi care îmi e rostu’. Ştii c-aş putea să nu-ţi dau pace acu’, când vrei tu să rupi nunta! Da’ n-aş avea folos de răul tău. Mi-ar fi mai cu priinţă, ca şi ţie, să facem chiar un târg de-a nu ne pune beţe-n roate. Şi încă, babo, ţine minte, îţi dau făgăduinţă că, ţie anume, izbânda mea va să-ţi aducă noi şi mari puteri.
Multe-am pus io în cumpănă atuncea. Multe, ohoho! Cele nenorociri de le ştiam sortite a veni când poarta dinspre narzi se va deschide; juruinţa de ajutor făcuta către Hylm; cele puteri cu care mă-mbia Alonda, că desluşit simţeam că ea nu zvârle vorbe-n vânt; trânta de o dusesem, amar de ani, cu moartea, tot aşteptând să aflu copila jinduită, ceea de îmi era acolo, şi încă dornică să-nceapă viaţă ca a mea!
La gându’ aista mi-am lăsat privirea să se ducă către ea, către Loena. Fata era-nlemnită, da’ ochii i‑avea vii şi, io nu-ş’ cum, de la distanţa ceea, am desluşit în ochii ei vârtej de feţe-nvălmăşite, aşa cum îs nălucile de vin de prin tărâmuri bănuite a avea cuprinderi multe – cinci, ori şase, ori Ceru’ ştie câte!
Ce m-am mai uşurat în clipa ceea! Ohoho! Şi-am priceput că lupta între Alonda şi cei ce împotriva ei aveau s-o facă pe Loena armă, io nu-nsemnam nimic – şi, orice-aş fi făgăduit, pe nimeni n-ajuta. Greşea Alonda făcându-şi târg cu mine! Da’ nu eram năroadă să-i zic ce rău greşea! Aşa că m-am jurat să n-am amestec în cele de urzea! Şi am ştiu că-n felu’ aista vrăjmaşii ei aveau dovadă c-am priceput că-i înfruntarea lor cu mult deasupra mea.
TARR
Când baba aia hâdă a cerut mireasa pentru ea, ochii Ubarului s-au bulbucat şi chipu’ i s-a înverzit în graba mare. Şi-a dat din buze făr’ să scoată grai!
Cuvinte din trecut – Râpa Amăgirilor (4)
episodul 1
episodul 2
episodul 3
UBRU-CU-DU-BRU
Noi-oi-oi-oi vedem-dem-dem-dem aceleaşi-aşi-aşi-aşi fapte-te-te-te în-n-n-n aceleaşi-aşi-aşi-aşi clipe-pe-pe-pe, da’-a’-a’-a’ fiecare-are-are-are altcum-cum-cum-cum le-e-e-e pricepe-pe-pe-pe. Şi-i-i-i fiecare-are-are-are ar-r-r-r vrea-a-a-a să-ă-ă-ă spună-nă-nă-nă anume-me-me-me ce-a-a-a desluşit-şit-şit-şit mai-ai-ai-ai bine-ne-ne-ne şi-i-i-i mai-ai-ai-ai bine-ne-ne-ne.
UBRU
Aşa grăim noi, nobilule domn, în zilele când ne avem ca fraţii. Da’ ştim că nu suntem prea lesne de‑nţeles. Vezi că e musai să-ţi grăim pe rând!
Iar despre Hylm eu am a îţi istorisi, pentru că ochii mei privitu-l-au cu cel mai mare drag. Că fost-a cel mai falnic dintre fraţi, cu vorbă dulce şi cu drag de şagă. Da’ s-a acrit în vara ceea, ceea în care toţi s-au pribegit. Io zic c-Alonda, ea i-a fermecat. Şi încă pe toţi treişpe într-o aceeaşi vreme! Că,-n toate pribegiile prin codru, io întâlneam vicleana mână-n mână cu unul dintre ei. Că-n ceasu’ aista îmi era cu Hylm, în cel de vine cu Kylym, şi încă după unu’ cu Alyk. Şi tot aşa, de socoteam de nu-s mai multe Alonde, de n-are fiecare Alonda lui. Ei, şi-au mai fost şi alţii de i-au văzut, că multe vorbe rele se lăţeau prin sat şi printre slugile de la castel.
Io, adică noi, tuspatru, ne vedeam de treabă; îi un fel de-a zice că tăceam chitic şi numa’ ascultam. Ne feream cu străşnicie a ne vârî în vorbă, căci luasem noi frica Alondei din vremea când o hăituisem din ubarnică poruncă şi ne-ncolăcisem între noi îndată ce ne apăruse-n ochi.
CU
Da’ nici Alonda n-a uitat cum am vânat-o, pen’ că-n ziua…
UBRU
… ziua ceea când şi Hylm s-a fost pierdut…
CU
… când Ubarului a vrut să-i dăm noi veste, ne-a luat lumina, mie şi lui Du, ca să ne facă să grăbim a‑i împlini dorinţa.
DU
Ba io zic că ceea fost-a altă răzbunare, că drept ar fi să pomenim înfricoşata taină a nopţii dinainte de cea zi.
A fost atuncea noapte cu luni pline, şi noi, ca trăitori cu frica celor neînţelese, nu dormeam. Şi-aşa, treji fiind, deodată am văzut tuspatru trei muieri. Frumoase foc, de n-ar fi fost cam vălurite, ori cam… neterminate.. aşa…, că trupurile le erau lumină de li se pierdea în strălucirea pală a lunilor din cer, iar feţele li se tot preschimbau, rupându-se ca cele oglindite-n apă despicată.
Râpa Amăgirilor (3) în vizită la duzina de cuvinte
Gazda: duzina de cuvinte (strada, copilareasca, zahar, egal, ceasca, indiferent, dublu, crocant, albastru, masa, ploua, tine), cu care au mai jonglat astăzi şi: scorpio, psi, redsky, tiberiu, abisuri, carmensima, grig, anaid, sara, almanahe, gina, virusache, rokssana, cristian, valentina, dictaturajustiţiei
Oaspeţii: vorbele din trecut
Cine este şi ce vrea ei: De teamă că mâine o să plouă, vorbele din trecut au venit de astăzi pe strada Provocarea nr.35, în vizită la duzina de cuvinte. S-au aşezat la taclale în faţa câte unui coniac dublu şi aşteaptă cu o copilărească nerăbdare să li se împartă în mod egal cafeaua aburindă, între timp punându-şi fiecare zahăr în ceaşca de un albastru mirific, aşezată pe masă alături de vreun mizilic dulce sau crocant.
Cadoul adus: Fiecare oaspete ţine în mână, cu falsă modestie şi cu un prefăcut aer indiferent, câteva paragrafe din cel de-al treilea episod al poveştii Râpa Amăgirilor.
.
RĂPA AMĂGIRILOR (3)
TROM
Multe nu-mi amintesc despre primele vise. Le-aş fi uitat cu totu’, de n-ar fi fost muierea aia frumoasă cum n-am mai pomenit! Iar vorbele de la zicea … Ei, am chitit că-s născociri din mintea mea de puşti cu dor de fapte mari!
Da’ când Tarr a găsit străinu’, omu’ ăla de era întocmai cum îmi povestise ea … Atuncea chiar, luminăţia ta, am priceput că visele fuseseră chiar vise-purtătoare, de-alea de-aduc, de cine ştie unde, gânduri mânate-n lume de vreun farmec, ori numa’ de vreun suflet de-l încrâncenat. Şi, cum am priceput c‑Alonda vieţuia aievea, că era făcută din oase, carne şi sânge, dorinţa ei a şi prins să‑nsemne, pentru mine, poruncă de-mplinit, oricare-ar fi fost preţu’.
Pe urmă, o visam mai des ca Hylm. Ba o vedeam şi-n nopţile când n-aveam somn, când îmi lăsam privirea să colinde printre stele pân’ ce pica pe una mică şi puţin strălucitoare; da’ de la ea nu-mi mai puteam lua ochii! Atuncea mi se-mpăienjenea vederea. Da-mi trecea ’nainte s-apuc să strâng barem din pleoape, ş‑apoi găseam pe boltă chipu’ Alondei, şi mă‑nchinam ei, ca ălei mai frumoase şi mai spăimântătoare năluci de i se arătase unui muritor de când îi lumea lume.
Da’ a fost o noapte când Hylm a priceput. A priceput că steluţa aia mă fermecase. Tocma’ voiam să mă smeresc către ea, da’ Hylm m-a înhăţat de chică şi mi-a şters două palme.
- Asta să n-o mai faci, înţelegi? Să n-o mai faci niciodată!
Io m-am scuturat ca smuls din vis, şi el s-a îmbunat şi mi-a zâmbit ca şi cum mi-ar fi fost ruşine.
- Iartă-mă, Trom. Nu se cădea să te lovesc. Că din greşeala mea Alonda te vrăjeşte pe tine. Pentru că i-o trebuia să plec, aşa cum mă povăţuise baba. Să caut o lume de n-are pe boltă steaua aia. Şi socot c‑aşa aş fi făcut, de nu s-ar fi zdrobit aci nava a mare! Şi asta tot o făcătură de-a Alondei înţeleg c-a fost, şi mă ia frigu’ când mă gândesc ce multă şi rea putere o fi având, de n-a pregetat să deie morţii puzderie de suflete nevinovate! Pe urmă a oftat: Da’ orişicum ar fi, băiete, doru’ de ea tot nu mă lasă!
- Pen’ că-i frumoasă, am zis, convins cum eram că io le pricepeam pe toate. Şi socot că nu fac rău de mă desfăt cu o aşa plăcută nălucire. Doar că nu ştiu de ce o pierz când mă smeresc către ea, că …
O primă întâlnire… din Râpa Amăgirilor (2)
N-o să vă vorbesc despre o întâlnire reală, ci despre o primă întâlnire avută într-un vis de Alonda, un personaj din Râpa Amăgirilor – povestea din care puteţi citi azi al doilea episod. (Dacă nu m-aţi vizitat ieri, vă invit să-l citiţi mai întâi pe primul, aici.)
…
BABA HÂDA
Numa’ aşa are leac fiertura ceea. Clocotită la pirostrii, noaptea, în odaie fără ferestre. Şi cu lut pe jos. Să simţi sub tălpile goale pământu’. Că pământ suntem şi-n pământ ne vom întoarce. Sfântă vorbă! Din pământ izvorăşte apa, din pământ creşte hrana. În pământ putrezesc ciolanele morţilor. Şi-n ciolanele celea a fost odată suflet! Ş-au fost suflete de-au ţinut legea Cerului. Celea dănţuiesc printre stele! Ş-au fost suflete de s-au vândut nardului. Celea se cufundă în hăul pământului! În inima lui de foc şi pucioasă! Iară dintr-acolo străpung către noi cu vaier şi vuiet – şi nu ştim a le auzi, darămite a le pricepe! Da’ io‑nvăţat-am a le şti simţi!
Dacă simţi sub tălpile goale pământu’, şi-ţi aduni minţile, pustiite de gânduri şi patimi, şi te vrei orb şi surd la lumina şi la zgomotu’ vieţii, atuncea simţi … Simţi cum urcă-n tine şi vaier, şi vuiet … Simţi vorbele sufletelor moarte şi le poţi barem rosti, de nu le poţi totdeauna pricepe … Şi simţi descântecu’ … Ştii descântecu’ … Şi dacă l-ai prins, poţi să vrei iară s-auzi zgomotu’ vieţii: ş-ai să asculţi trei triluri de sortitoare pestriţă. Şi dacă le-ai ascultat, poţi să vrei iară să vezi lumina vieţii: ş-ai să priveşti lutu’, pirostriile, ceaunu’ … Ş-ai să pui fiertura la foc, ş-ai să rosteşti descântecu’ … Da’ să nu te tulbure nimeni când îl rosteşti, c-ai să-l uiţi, şi geaba‑ţi va fi fost truda!
Cuvinte din trecut – Râpa Amăgirilor (1)
Ca o compensaţie pentru întreruperea poveştii Întoarcerea Vrăjitorului, începută în cadrul jocului de-a duzina de cuvinte la care ne invită psi în fiecare sâmbătă, am să folosesc cuvintele din trecut, un alt joc iniţiat de aceeaşi psi la sugestia lui Tiberiu, pentru a vă invita să citiţi cea mai lungă dintre elucubraţiile mele tipărite, Râpa Amăgirilor, publicată în anul 1997 în revista Anticipaţia nr. 544-545 şi postată la începutul anului trecut pe blogul meu principal, Veronicisme. Am împărţit-o atunci în opt episoade (destul de lungi, după cum veţi vedea), pe care le voi relua aici, în opt duminici consecutive. Poate o să pun câte unul şi lunea, dacă se va potrivi cu tema propusă – tot de psi. Chiar mâine o să am grijă să se potrivească! 
Dacă episoadele vi se par prea lungi, le pot scurta
…
RÂPA AMĂGIRILOR
Motto:
„Om bun, deschide-ne poarta …”
PROLOG
- Ubar Budd, frumoasă Loena şi oameni buni, nu după capul meu venit-am încoace eu, care mă chem Kodd Dock şi sunt înalt‑iscoditor al Ub-ubariei noastre. Fost-am trimis cu grabnică poruncă de însuşi Ub-ubarul Kronm, fie-i numele pomenit cu slavă! Pentru că, în înţelepciunea sa, plecatu-şi-a Ub-ubarul urechea la rugile Ubarului Budd, aici de faţă, de a se scormoni câte fapte se află cunoscute despre veneratul Maud, moştenitor legiuit al Ubariei acesteia, despre numita Alonda, pe lângă acest castel trăitoare, şi despre numitul Hylm, menestrelul.
Întru aceasta, după temeinică şi fără zarvă cercetare şi după îndelungată chibzuinţă, v-am adunat spre a grăi fiecare, doar către auzul meu, ceea ce vă îndeamnă cugetul a face cunoscut din cele trăite cu – ori aflate despre aceia mai înainte pomeniţi.
Dar, ca început a toate, rogu-vă să iertaţi dacă oştenii ce însoţitu-v-au încoace n-avut-au în purtări cuviinţă îndestul. Căci oaspeţi sunteţi în locul acesta şi eu unul mult preţ pun pe cele ce aveţi a-mi spune. Şi iarăşi mi-este străin gândul de a găsi o cât de neînsemnată vină oricăruia din toţi cei ce-mi staţi în faţă.
…
TARR
Eram puştani atuncea, luminăţia ta, da’ aşa ceva nu se uită. Parcă simt ş-acu zvâcnirea pământului, parcă văd vatra surpându-se, cioburi de ferestre sărind încoace şi încolo, parcă aud blestemele sărăcanilor, ăi din colibele de stuf, când se iţeau şerpeşte din sălaşurile lor năruite.
Se prăbuşise nava Ub-ubar a Flotei Imperiale. Peste un sat, luminăţia ta! Un sat întreg fărâmase!
Noi, cu mic, cu mare, am grăbit peste dealuri, către locul prăpădului. Nu mai văzusem navă stelară, una din aia luptătoare, uriaşă, niciodată. La noi, pe Hypko, veneau doar navele Poştei; hârburi ruginite, peticite, de le numeau piloţii (nişte gălbejiţi mititei cu ochii oblici şi capetele rase) sicrie călătoare.
Da’ ne-am bulucit degeaba. Era numa’ un munte de fierărie încolăcită. Ei, sigur, învăţătoru’ ăl bătrân zicea că erau acolo şi plastoţel, şi fibre de sticlă, şi … Iartă, luminăţia ta, că nu ştiu ce mai înşira. Nici mie, nici lui Trom nu ne-au plăcut buchiile. Ce să zic, doar şi ca să ne ştim scăpaţi de şcoală am plecat cu Hylm pe calea pribegiei!
Orişicum, nu ne ardea atuncea s-ascultăm ce bălmăjea învăţătoru’. Ne-am repezit să răscolim măruntaiele navei. Că nu era unu’ care să nu fi auzit vrute şi nevrute despre armele oştenilor, despre solda lor bogată, despre comorile Ub-ubarului Flotei …
Coşmar
imagine preluată de pe "ele.ro"
Moto:
Spuneţi-mi, gingaşe flori, stropi de lacrimi din stele, … vă daţi seama de cumplita soartă ce vă aşteaptă? … Mâine o mână necruţătoare vi se va încleşta în jurul gâtului. Aveţi să fiţi frânte, smulse mădular cu mădular şi purtate departe de liniştitele voastre locaşuri…
Poate chiar să vă fie ursita să fiţi închise în vreun vas strâmt, unde numai o apă stătută să vă potolească setea nebună, înainte mergătoarea vieţii în scădere…
Nu v-ar fi fost mai bine să fi fost ucise chiar când aţi fost prinse? Ce nelegiuiri trebuie să fi săvârşit voi în vieţile trecute, ca să îndreptăţiţi o asemenea pedepsire ca aceasta?…
De ce s-au născut florile atât de frumoase şi de nefericite?… Chiar cel mai blând dintre dobitoace, ajuns la disperare, poate să lupte… Dar vai, singura floare cunoscută cu aripi e fluturele; toate celelalte stau fără apărare înaintea distrugătorului. Dacă, în zvârcolirea lor de moarte, vor fi strigând, ţipătul lor nu străbate niciodată până la urechile noastre învârtoşate.
Okakura Kakuzo – Arta Ceaiului
.
Lumea devine brusc perceptibilă. Un spaţiu strict limitat, semiobscur, cu amănunte neclare. Plus posibilitatea vizualizării unui alt spaţiu, cel exterior. Acolo, afară, bezna e destrămată nu numai de lumina palidă a unui satelit – probabil natural ‑, ci şi de numeroase surse luminoase locale – sigur artificiale.. dar peisajul nu seamănă cu nimic din ceea ce poate găsi scormonind în memorie.
Căci, odată cu posibilitatea perceperii lumii exterioare, odată cu dobândirea conştiinţei existenţei de sine, şi-a regăsit, la fel de brusc, amintirile. Atât amintirile proprii – mai degrabă încurcate şi tulburi – cât şi cele, clare şi bine sistematizate, ale unui lung şir de înaintaşi înzestraţi cu raţiune.
Acum ştie că, unind puterile multor minţi sârguincios şi temeinic exersate, bătrânii planetei au fixat mii de seminţe, tinere şi aproape inconştiente, pe tot atâtea mii dintre micii vagabonzi de rocă moartă ce bântuie noaptea cosmică. Ştie că ea a fost, cândva, o astfel de sămânţă. Ştie că, aşa cum a fost programată, s-a desprins de piatra purtătoare înainte ca aceasta să fie mistuită de contactul cu atmosfera densă a unei planete. Ştie că s-a lăsat purtată de curenţii acestei atmosfere (pentru ea – prietenoasă!) până ce a lovit solul fertil, penetrându-l.
Când fragedele ei captatoare de lumină s-au iţit, galbene-verzui, la suprafaţă, cineva – nu putea vedea clar pe vremea acea, dar l-a simţit ca pe un monstru straniu – a transplantat-o, prizonieră într-un boţ de sol, într-o închisoare făurită din materie inertă (pentru ea – ostilă!).
Acum simte cum rădăcinile ei puternice cresc, înfruntând, dureros, rezistenţa pereţilor duri ai acelei temniţe ciudate.
Ajutor!!!
Aveţi cumva în biblioteca personală Balada Bătrânului Marinar (The Rime of the Ancient Mariner) de Samuel Taylor Coleridge? (Mă refer, după cum presupun că v-aţi dat seama, la versiunea în limba română.) Şi, dacă o aveţi, o puteţi deschide la prima pagină a primului capitol, pentru a vedea cum sună în româneşte versurile 5, 6, 7, 8, 9 şi 10? Adică astea, de mai jos:
“The Bridegroom’s doors are opened wide,
And I am next of kin;
The guests are met, the feast is set:
May’st hear the merry din.”He holds him with his skinny hand,
“There was a ship,” quoth he …
Iar dacă găsiţi traducerea acestor versuri, vreţi să mi-o scrieţi aici, într-un comentariu, adăugând numele traducătorului, editura la care-a apărut cartea şi anul apariţiei?
Vă mulţumesc de pe acum dacă mă puteţi ajuta.
ADDENDA: Problema s-a rezolvat deja, am primit o traducere prin e-mail, pentru care mulţumesc şi pe această cale.
=== === ===
Pinguitorii (Vania, Rokssana, Androxa, Mirela Pete, Shayna, Teo, Caius, Carmen, Stropi de Suflet, Theodora, Gabriela Elena, Zamfir Pop, Filumenie, Clipe de Cluj, Zina, TU1074′s Blog, Dispecer, Ilarie, Blogul cu atitudine, paporniţa cu vorbe, Ulise al II.lea) primesc oricum mulţumirile mele
Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 20
Episodul 20 – Năluciri
Nu e decât o nălucire, a răspuns gândul lui, şi-n clipa aceea s-a aprins şi lumânarea din centrul porţii, şi flacăra ei a crescut brusc, mistuind totul şi înălţând un nor de cenuşă… Cenuşă care s-a învârtejit, luând în cele din urmă forma lui Negrush şi căpătând culoarea lui… citeşte mai departe, pe blog
De data asta nu le-am pus nici o întrebare cititorilor dornici să se implice. De data asta îi rugăm să scrie episodul următor – pentru că noi nu mai avem timp.
Cei care doresc să continue povestea sunt rugaţi să trimită episodul 21 la adresa veronicisme [de la] gmail.com, sub forma unui ataşament de maximum 10.000 de caractere (inclusiv spaţiile), însoţit de o fotografie ca ilustraţie (cu precizarea sursei de unde au preluat-o, dacă nu le aparţine).
Vom posta pe blog tot ce primim în decurs de 2 săptămâni, fără să facem corecturi sau alte modificări, iar cititorii vor fi rugaţi să voteze varianta preferată. Povestea va continua cu varianta respectivă – şi aşa mai departe.
Autorul variantei câştigătoare va primi o bilă albă şi, în final, deţinătorul celui mai mare număr de bile va primi un premiu în cărţi. (Dacă se vor găsi participanţi, vom găsi şi noi una sau două edituri care să ne sponsorizeze.)
Am adăugat totuşi şi un sondaj (îl găsiţi în coloana din dreapta, ca de obicei):
Ideea vi se pare bună, sau nu?
Dacă răspunsul e NU, lăsaţi vă rog şi un comentariu prin care să explicaţi de ce nu vă place.
==================================================================
Mulţumiri pentru pinguitorii: Rokssana, Androxa, Theodora, Caius, Carmen, Shayna, Teo, Vania, Mirela Pete, Clipe de Cluj, Napobloghia, Zamfir Pop, Ulise al II-lea, Filumenie, Teologul, Ana Usca, Ilarie, Tanya, blogul cu atitudine, Gabriela Savitsky. Tu1074
De la tinereţe pân’ la bătrâneţe
Soacra darnică
Soacrele e (sic!) de două feluri: zombioaice şi darnice!
Despre soacra zombioaică puteţi citi aici – şi apoi, aproape în fiecare sâmbătă, pe blogul meu numărul 1. Iar pe soacra darnică o găsiţi pe blogul ei – unde vă oferă detalii despre un concurs. Participanţii trebuie să investească (în perioada 20 iulie – 9 august) un minut din viaţa lor răspunzând la un chestionar despre jeanşi – şi au şansa să câştige, prin tragere la sorţi, 100 RON. Tot 100 RON pot câştiga, tot prin tragere la sorţi, şi cei care dau sfară-n ţară despre concurs pe blogurile lor, în condiţiile specificate de aceeaşi soacră.
================= =================
Iar dacă n-aveţi chef de concursuri vă invit să citiţi câte ceva, cum ar fi:
Linkuri noi – linkuri dispărute
Mi se întâmplă foarte rar să mă mai uit prin ZeList. Azi am făcut-o. Am văzut că au dispărut o serie de linkuri, că au apărut altele…
Acesta fiind un blog de link-uit şi ping-uit la schimb, ar fi normal să-i ştergem din blogroll pe cei care ne şterg. Dar numai cu asta nu mai pierdeam timpul! 
Şi nici măcar nu ştiu – şi n-am chef să verific – dacă în blogroll-ul ăsta există toţi cei patru care ne-au şters 
Cât despre cei care ne-au adăugat – o să-i adăugăm şi noi pe cei din lista de mai jos (când om avea timp, fiindcă tot s-a întâmplat să dăm de ea).
Dar dacă vreţi cumva să fiţi adăugaţi – la schimb – vă rugăm să daţi de ştire printr-un comentariu. Nu se ştie peste cât timp o să mai avem curiozitatea de a ne uita prin ZeList
============================== ==============================
Şi acum obişnuitele recomandări:
- Frâna de mână şi elasticul
- Stiri scurte:25.07.2011
- Nataşa pe dulapul fierbinte
- Bibliografie la Comentarii la Cartea Facerea
- luni de fiere
- Inocentul – 24
- Reclama
- Distelerie bolgger-istică: Beţivul de cuvinte
- Pe ape…intr-o barca de hartie (1)
- Daca votul prin corespondenta este aprobat atunci va trebui sa reluam Piata Universitatii – Varujan Vosganian
- Căldură mare dom’le
- Veneţia, din nou a noastră!
- Temptation…..
- M-am întors…
- Anders Behring Breivik – nebunia & new media
- Teiul
- Cine nu știe turcește…
- Sulina și Sfantu Gheorghe
- Nu ucide!
- Miercurea fără cuvinte 2 (leapșă ilustrată)
- Poz(n)e de 21 cu animale
- Linişte înflăcărată (4)
Muza inspiratoare de pe biroul meu
Elucubraţii – Amurgul Zeilor
Imagine preluată din The Wagner Room
E lumina LUI, o recunosc, rece ca bisturiul, concentrată într-o pată informă şi azvârlind, spasm după spasm, pseudopode flenduroase. Ca o dâră băloasă de melc, se prelinge, prudentă, peste mâzga bolborosindă de pe dalele crăpate. Tremur când se aburcă pe ziduri, hărtănind negura groasă, mucegăită, şi transpir când, inevitabil, spot lângă spot, atacă tavanul.
E o sudoare rece, împuţită. Îmi vine să vărs. Niciodată n-am suportat izul de mortăciune!
M-a lovit! Mi-a sfredelit genunchiul! Urlu şi nu mă aud! Înaintează, îmi palpează coapsele, îmi conturează imaginea lăbărţată pe bagdadia veche, coşcovită. O simt hăcuindu-mă. Urlu ca o vită în preajma tăişului. Îmi scuip plămânii urlând. Şi nu aud nici un sunet!
Pentru că nu am – nu mai am – coarde vocale. Mi-a golit trupul ca pe o amforă veche, a aruncat în scârnă totul: maţe îmbârligate, duhnitoare, ficat, rinichi, inimă încă pulsând, ochi rostogolindu-se…, totul… Nu, nu totul: creierul pluteşte în bolul cu lichid chihlimbariu, spânzurat de o maşină verde, cu luciu dur, de oţel. De acolo îmi percep învelişul, hoitul conservat. Încastrat în cristal, mă fixează idiot, cu două safire oarbe, sclipitoare. Pe mine mă fixează. Eu sunt creierul! Asta am fost dintotdeauna…
Imaginea care doare?! Nu e a mea! Nu mă torturează scalpelul lucitor! Nu pe mine! Nu sunt fugar, lipit de bolta unei hrube părăsite! Nu m-a găsit! N-o să mă prindă niciodată!
Pentru că trâmbiţa victoriei mele sună!
Himeră stupidă!
Sună „cântul supunerii“! Mă trezesc în trilurile lui piţigăiate. Buimac, mă zbat şi mă dezmeticesc în craniul străin. Îmi amintesc, a fost al meu… cândva… Atunci când nu era placat cu un metal poros, necunoscut. Atunci când nu vedeam prin ochi sticloşi, de piatră verde, moartă. Atunci când planctonul microscopic, din atmosfera de EL otrăvită, nu era hrana suptă de mine prin toţi porii, sorbită de buretele ce-mi umple acum trupul, buretele din care stoarce apă vie sinele meu exilat! Atunci când nu scuipam necurăţenii acre şi vălătuci fetizi prin gura acum ştirbă, cu buze încreţite, plumburii.
Şi nici nu viermuiam, printre jivine ce mi-au fost cândva supuse, acum hrănindu-se asemeni mie, privind prin ochi la fel de preţioşi şi goi, spurcând cu aceleaşi miasme aerul din jur, condiţionate de aceleaşi triluri să facă sluj în faţa celui care ne-a colecţionat ca să ne poarte, robi, pe arca LUI, spre stele nenumite.
EL intră, ca întotdeauna, rânjindu-şi botul – rădăcina colţuroasă a celor două mutre triunghiulare, galben-vineţii, răsfirate sub băşica ţepoasă, adăpostul inteligenţei nepereche, perla biogalaxiei!
EL e colecţionarul, e creierul, e noul stăpân, e cuceritorul! În faţa LUI nu tremur, nici nu asud rece, cu iz de mortăciune. Frica, ura şi durerea sunt doar un vis atavic şi rebel. În faţa LUI, eu, zeul zilei de ieri, ascult şi mă supun. E tot ce mi-a lăsat ÎNVINGĂTORUL!
Povestirea a apărut, sub titlul “Învins”, în:
- Jurnalul de Vrancea / iunie 1994
- Jurnalul de Vrancea – Antologia literara 1993-1995
Pe Internet se poate citi în volumul supra-Vieţuitorii
.
Despre amurgul zeilor au mai scris: psipsina, Redsky 2010, papagigli, virusverbalis, scorpio72, Grişka
.
Şi acum, puţină muzică:
Mariana
Vero
Griska
