Elucubraţii – Năpârstocii

– Îs făpturile Răului! s-a oţărât moş Gherasim, înverşunat, încropind o cruce din două crengi de mesteacăn legate cu sfoară.

– Ba ale Domnului! i-a ţinut piept baba Anica, nevastă-sa, străduindu-se să-şi înăsprească glasul firav şi să-şi sumeţească boiul încovoiat şi împuţinat de povara anilor, de năvala corvezilor şi de supunerea cu care, înainte de a fi fost blagoslovită cu înţelepciunea bătrâneţii, răbdase toanele bărbatului. A spus-o Părintele ieri, la îngropăciunea lui Mitu. Şi învăţătoru’ ăl tânăr, azi, în mijlocu’ satului…

– Învăţătoru’ s-a vândut dracului, s-a întărâtat moş Gherasim, stupind într-o parte. Ca şi popa! Năpârstocii îs neoameni! Ca pocitania de la televizor, de-au hărtănit-o doftorii din America. De-aia nu se cade să ne spurce pământul şi mâine, în ziua Naşterii Domnului! Şi geaba te-a îndemnat mintea ta a proastă să doseşti crucea a sfinţită! I-oi goni şi cu asta. Că e făcută de mână de om cu frica lu’ Dumnezeu şi cu credinţa nesmintită!

– Ba eşti smintit! s-a burzuluit baba, că altminteri te-ai potoli şi m-ai ajuta să‑mpodobesc bradu’, că acuş e ziuă şi fac ochi nepoţii!

– Te-oi ajuta după ce-oi avea cugetu-mpăcat. Va să zică, după ce piperniciţii or să plece! a spus moşul, îndesându-şi căciula bine pe urechi. Apoi a luat crucea şi, fără să-i mai pese de bodogănelile babei, a ieşit în ogradă.

Era noapte senină, dar lumina stelelor se oprea dincolo de curcubeele strălucitoare şi jucăuşe pe care le zămislea, pe coama măgurii, „strachina diavolească” ce adusese străinii „de pe cele pustii”.

„Zaiafet păgânesc” a bolborosit Gherasim – şi a ridicat ameninţător crucea. Pe urmă s‑a simţit învigorat, a deschis portiţa care a scâncit subţire şi jalnic, ca un prunc părăsit, şi a pornit-o către măgură cu paşi mari, înfigându-şi hotărât bocancii ponosiţi în zăpadă.

A trecut pe lângă casa fiică-si, pe lângă ale fraţilor, ale verilor, ale finilor, ale cumetrilor. Pe lângă ale prietenilor cu care, după ce-şi golea ţoiul, tăifăsuia la cârciuma din vale. Şi peste tot a zărit câte-o lumină (pasămite, îşi găteau brazii, că se lăţise obiceiul ăsta orăşenesc, de ani buni, în tot satul). Dar n-a bătut la nici o poartă. Că n-avea nevoie de ajutor. Pe „ăia” putea să-i alunge singur, cu tăria gândului curat cu care încropise crucea.

Până pe culme ea ceva cale! Cam la un ceas pentru un moşneag, la vreme de iarnă şi de noapte. Dar el, cu mâna încleştată pe crucea licărind din ce în ce mai albă, a prins să urce cu graba unui făt-frumos şi cu sprinteneala unui bidiviu înaripat.

– Mulţumescu-ţi, Doamne! a spus, cu ochii flacără din flacăra credinţei, când s-a văzut ajuns degrabă, dar fără urmă de osteneală, la câţiva paşi de soborul oaspeţilor nepoftiţi. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, a strigat apoi, săltând crucea deasupra capului, pieriţi, făpturi necurate!

– În numele Tatălui, al Fiilor şi al Sfântului Duh, i-au răspuns, în cor smerit, năpârstocii. Nu ne goni, omule, că amar ne căim pentru păcatele noastre! Căci într-adevăr ucisu-l-am pe Fiul Domnului, cel care, prin dumnezeiască minune, s-a fost născut din stirpea noastră! Dar el înviat-a, arătatu-s-a mulţimilor, dojenitu-le-a pentru credinţa slabă şi încrederea puţină, şi menit-a neamului nostru să-şi dobândească iertarea pribegind care-ncotro şi aflând popas numai şi numai unde alţi fii ai Domnului jertfitu-s-au. Iară preoţii noştri desluşit-au în cărţile sfinte că e cu multă priinţă a ne îngădui această odihnă la vremea când bine-credincioşii locului prăznuiesc naşterea Mântuitorului lor, spre a ne bucura împreună cu dânşii…

– Minciuni! s-a stropşit Gherasim. Dar imediat a ţipat, scăpând crucea ce îi arsese mâna.

– Fie aceasta martora credinţei noastre, a spus un năpârstoc, prinzând crucea – şi sărutând-o.  Frate! a exclamat apoi, luând în mâna lui mică, cu patru degete, dreapta lui Gherasim.

Şi, după ce acea atingere i-a ostoit durerea, iar crucea, către care s-au plecat toţi năpârstocii, a început să izvodească lumină ca o stea, moşul a simţit o pace cum nu mai cunoscuse pogorându-i-se în suflet şi, cu un zâmbet larg, a grăit aşa cum, dintr-o dată, a priceput că se cuvenea:

– Bine aţi venit, creştinilor!

* * *   * * *   * * *

povestire inclusă în volumul supra-Vieţuitorii

Anunțuri

47 comentarii la “Elucubraţii – Năpârstocii

  1. Pingback: Colinde pentru prietenii mei « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Deschide usa crestine in ajunul de Craciun

  3. Pingback: Lovitura | Ioan Usca

  4. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 34 | Caius

  5. Pingback: Pentru că… « Un blog cu atitudine

  6. Pingback: De Crăciun şi zi de zi, fii mai bun! « Gabriela Elena

  7. Pingback: Bilanţ pozitiv | Ioan Usca

  8. Pingback: Kitschura « Gabriela Elena

  9. Pingback: Năbădăiosu` is MJ « Cristian Dima

  10. Pingback: De-aş avea « Blogul lui Teo Negură

  11. Pingback: Pe-o clapă de pian | Noaptebunacopii's Blog

  12. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 38 | Caius

  13. Pingback: Petrecerea « Ioan Usca

  14. Pingback: La mulţi ani! « Blogul lui Teo Negură

  15. Pingback: Un nou început « Cristian Dima

  16. Pingback: Sete de foc « Gabriela Elena

  17. Pingback: Verdeaţă pentru bizoni « Un blog cu atitudine

  18. Pingback: Năbădăiosu` şi prietenia « Cristian Dima

  19. Pingback: Aeroportul International din Memphis – fotografii « Cosmin Stefanescu's Blog

  20. Pingback: Eu şi morcovii « Un blog cu năbădăi

  21. Pingback: Dintre condimentele vieţii « Gabriela Elena

  22. Pingback: Strike a pose, please! « Mirela Pete. Blog

  23. Pingback: Is ForD(ima) « Cristian Dima

  24. Pingback: Ce mă binedispune? « Un blog cu năbădăi

  25. Pingback: Viaţa nu este o meserie! « Gabriela Elena

  26. Pingback: Ce să-i facem vrăjitoarei celei rele? « Un blog cu năbădăi

  27. Pingback: POZA ANULUI 2011: PARAŞUTISTUL ŞI ECLIPSA! « joy

  28. Pingback: Vis de petală « Cristian Dima

  29. Pingback: In principio « Post nubila, Phoebus

  30. Pingback: Numele proprii care apar în Evanghelia după Matei | Ioan Sorin Usca

  31. Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima

  32. Pingback: Cuvinte din trecut – Năpârstocii | VERONICISME

  33. Parca ma vad pe mine cu Mihai in noptile cand pisicutele sunt agitate si cu chef de joaca. Ele il gadila cu mustatile sau isi infig ghearele in perne, el le goneste tipand ca iar au venit diavolii mici sa ii tulbure somnul, eu ii spun ca sunt ingerasii mei… :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • S-ar putea scrie o poveste/un articol, ceva cu un titlu de genul „Îngeraşii blănoşi” sau „Când îngerii torc”. Sau un soi de „Înger şi Demon” în versiune felină.

      Demon cu gheare, înger cu perniţe, printre mustăţi toarce, noaptea face fiţe… 😀

      Îţi predau ştafeta, poate scrii tu ceva haios/duios 🙂 , că eu deocamdată n-am timp.

      Apreciază

Comentariile nu sunt permise.