Hârtii îngălbenite – De ce miaună pisica

pisicuţă de adoptat - clic pe poză pentru detalii

Pisica posedă un întreg arsenal prin care ne spune ce doreşte şi în ce stare psihică se află. Miaună, deci vorbeşte. Îşi manifestă dorinţa de a fi mângâiată sau cere de mâncare când e înfometată. Tot prin mieunat îşi poate exprima bucuria, teama sau furia, tonul mieunatului variind în funcţie de ceea ce îşi doreşte. Există, fireşte, şi emoţii pe care le exprimă într-un mod mai discret. Pentru a o înţelege nu e nevoie decât să-i priveşti cu atenţie coada, ochii şi boticul. Cum ştim dacă-i este foame? Fiind mâncăcioasă din fire, cere mâncare chiar dacă nu e înfometată. Cum ştim dacă e flămândă sau doar pofticioasă? Ne uităm în ochii ei. Dacă îi e foame, pupilele sunt foarte dilatate. Şi deschide, de asemenea, ochii mari şi când îi place ce vede. Când trebuie să-şi apere teritoriul, priveşte fix. Când simte o ameninţare, are ochii uşor întredeschişi. Când îi are aproape închişi i se întinde, înseamnă că se află într-un moment de plăcută relaxare şi are mare încredere în persoana care îi este aproape. Starea de relaxare e indicată şi de poziţia urechilor, care sunt ridicate, deschise sau îndreptate spre exterior. Când e curioasă, urechile sunt îndreptate spre înainte, iar când e nervoasă le mişcă. Îşi mai exprimă mulţumirea şi prin mişcarea cozii. Când o mişcă de la stânga la dreapta, cu vârful îndoit, înseamnă că e mulţumită şi relaxată. Însă atunci când părul de pe coadă e drept, înseamnă că se teme de ceva. Când miaună des, o pisică este fie înfometată, fie nervoasă. Când miaună rar e cu siguranţă fericită.

dintr-un  ziar vechi

Când nu miaună pisica, puteţi cotrăbăi prin blogosferă, unde-o să găsiţi, printre altele:


Anunțuri

61 comentarii la “Hârtii îngălbenite – De ce miaună pisica

  1. Pingback: Mai,activistule! Emanatule! Mai, draga! « lunapatrata

  2. Pingback: Do you hear the sea…? « androxa

  3. Pingback: MARK POWELL…. « androxa

  4. Pingback: Strawberry time… « androxa

  5. Pingback: Vointa, forta care invinge imposibilul « Rokssana's Blog

  6. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 72) « Teo Negură

  7. Pingback: Dance me to the end of love.. « androxa

  8. Pingback: Povestea pisoiului erudit – 1 « Ioan Usca

  9. Pingback: Miercurea fara cuvinte- Aseara ti-am luat margele… « lunapatrata

  10. Pingback: Mercurea fara cuvinte…7…Cool summer camouflage… « androxa

  11. Pingback: Comentarii la Apocalipsa – 21 | Ioan Sorin Usca

  12. Pingback: Înlănţuiri | Caius

  13. Pingback: Fântâna « Ilarie

  14. Pingback: Melodia zilei- Guess Who-Tot mai sus « Alice Georgiana

  15. Pingback: L’Absinthe | Ana Usca

  16. Pingback: The sparrows nest… « androxa

  17. Pingback: Ce poţi dărui? « Gabriela Elena

  18. Pingback: Ce-am mai blogărit – 3 | VERONICISME

  19. Pingback: The passion of your kiss… « androxa

  20. Pingback: The Sea and the Hills… « androxa

  21. Pingback: What’s New Pussycat … « androxa

  22. Pingback: Words are living things..and grow… « androxa

  23. Pingback: Words are living things..and grow… « androxa

  24. Pingback: A meu! A meu! A meu! A meu! A meu! « Un blog cu atitudine

  25. Pingback: Miercurea fara cuvinte..8..Me and Sanziana Buruiana in the kitchen on Romanian TV. « androxa

  26. Pingback: Texte « Ioan Usca

  27. Pingback: androxa

  28. Pingback: The dragonfly chose me… « androxa

  29. Pingback: Thoughts… « androxa

  30. Pingback: The seedling… « androxa

  31. Pingback: Dreams can come true… « androxa

  32. Pingback: Be careful what you dream for… « androxa

  33. Pingback: My pleasure… « androxa

  34. Pingback: The fork in the road… « androxa

  35. Pingback: Come… « androxa

  36. Pingback: The man with the child in his eyes… « androxa

  37. Pingback: Stargazing… « androxa

  38. Pingback: Hunger…. « androxa

  39. Pingback: Do not follow… « androxa

  40. Pingback: Doom…. « androxa

  41. Pingback: It doesnt interest me… « androxa

  42. Pingback: The mask she wears…. « androxa

  43. Pingback: Miercurea fara cuvinte..9…Its all fading away…. « androxa

  44. Pingback: Căutând abisul « Blog de furăciuni 2

  45. Pingback: Recomandări de duminică! « Alice Georgiana

  46. Pingback: Misiune imposibilă: misiune îndeplinită! « Gabriela Elena

  47. Pingback: Light and darkness by Ion untaru « androxa

  48. Pingback: From within…. « androxa

  49. Pingback: Miercurea fara cuvinte…10… The country we live in.. « androxa

Comentariile nu sunt permise.