Coşmarul

imagine preluată de pe „ele.ro”

Motto:

Spuneţi-mi, gingaşe flori, stropi de lacrimi din stele, … vă daţi seama de cumplita soartă ce vă aşteaptă? … Mâine o mână necruţătoare vi se va încleşta în jurul gâtului. Aveţi să fiţi frânte, smulse mădular cu mădular şi purtate departe de liniştitele voastre locaşuri…

Poate chiar să vă fie ursita să fiţi închise în vreun vas strâmt, unde numai o apă stătută să vă potolească setea nebună, înainte mergătoarea vieţii în scădere…

Nu v-ar fi fost mai bine să fi fost ucise chiar când aţi fost prinse? Ce nelegiuiri trebuie să fi săvârşit voi în vieţile trecute, ca să îndreptăţiţi o asemenea pedepsire ca aceasta?…

De ce s-au născut florile atât de frumoase şi de nefericite?… Chiar cel mai blând dintre dobitoace, ajuns la disperare, poate să lupte… Dar vai, singura floare cunoscută cu aripi e fluturele; toate celelalte stau fără apărare înaintea distrugătorului. Dacă, în zvârcolirea lor de moarte, vor fi strigând, ţipătul lor nu străbate niciodată până la urechile noastre învârtoşate.

Okakura Kakuzo – Arta Ceaiului

Lumea devine brusc perceptibilă. Un spaţiu strict limitat, semiobscur, cu amănunte neclare. Plus posibilitatea vizualizării unui alt spaţiu, cel exterior. Acolo, afară, bezna e destrămată nu numai de lumina palidă a unui satelit – probabil natural ‑, ci şi de numeroase surse luminoase locale – sigur artificiale.. dar peisajul nu seamănă cu nimic din ceea ce poate găsi scormonind în memorie.

Căci, odată cu posibilitatea perceperii lumii exterioare, odată cu dobândirea conştiinţei existenţei de sine, şi-a regăsit, la fel de brusc, amintirile. Atât amintirile proprii – mai degrabă încurcate şi tulburi – cât şi cele, clare şi bine sistematizate, ale unui lung şir de înaintaşi înzestraţi cu raţiune.

Acum ştie că, unind puterile multor minţi sârguincios şi temeinic exersate, bătrânii planetei au fixat mii de seminţe, tinere şi aproape inconştiente, pe tot atâtea mii dintre micii vagabonzi de rocă moartă ce bântuie noaptea cosmică. Ştie că ea a fost, cândva, o astfel de sămânţă. Ştie că, aşa cum a fost programată, s-a desprins de piatra purtătoare înainte ca aceasta să fie mistuită de contactul cu atmosfera densă a unei planete. Ştie că s-a lăsat purtată de curenţii acestei atmosfere (pentru ea – prietenoasă!) până ce a lovit solul fertil, penetrându-l.

Când fragedele ei captatoare de lumină s-au iţit, galbene-verzui, la suprafaţă, cineva – nu putea vedea clar pe vremea acea, dar l-a simţit ca pe un monstru straniu – a transplantat-o, prizonieră într-un boţ de sol, într-o închisoare făurită din materie inertă (pentru ea – ostilă!).

Acum simte cum rădăcinile ei puternice cresc, înfruntând, dureros, rezistenţa pereţilor duri ai acelei temniţe ciudate.

Durerea, devenită insuportabilă, se propagă, sfredelind, năpădind chiar şi petalele străvezii ale florii abia deschise. Înspăimântat, conştientul ei lansează un strigăt disperat, pe care semenii ei întru inteligenţă ar trebui să-l poată recepţiona şi înţelege.

A observat că e înconjurată de alţi prizonieri, încastraţi în temniţe asemănătoare. Par a fi omologii ei din această lume. Numai că răspund sfâşietoarei ei chemări imploratoare dar cu înfiorarea fiinţei primitive ce presimte o primejdie necunoscută.

Doar undeva, într-un cotlon, există o creatură ciudată, dinspre care nu ar fi crezut niciodată că poate recepţiona crâmpeie de gânduri şi sentimente. Totuşi, le recepţionează. Dar sunt atât de incoerente!

Sunt incoerente, fireşte! Prizoniera dezleagă misterul, înţelegând că are de-a face cu o creatură aflată într-o stare ciudată, de… „hibernare”, şi nu emite altceva decât elucubraţiile unei minţi istovite. Cu atât mai bine! Va fi foarte uşor să pătrundă în dezordinea aceea, ordonând-o, focalizând-o spre durerea pe care cealaltă fiinţă trebuie să i-o cunoască. Fiindcă memoria speciei îi spune că, întotdeauna, cel ce îţi cunoaşte durerea se străduieşte să ţi-o aline.

***

 Carmen scânceşte în somn, contorsionându-se. George i-a întors spatele şi fuge, surd la chemările ei disperate. Fuge spre altă femeie! Ar vrea să alerge după el, să-l oprească cu orice preţ, dar, Dumnezeule!, cât de cumplit o strâng pantofii! E ca şi cum picioarele ar fi început să-i crească, să-i crească vertiginos, încercând zadarnic să facă fărâme cei mai buni pantofi ai ei, cei pentru „ocazii deosebit de festive”. Ce i-o fi venit să-i încalţe tocmai acum, când trebuie să pună mâna pe afurisitul ăsta de George? Se mişcă din ce în ce mai greu. La fiecare pas, menghine nemiloase îi strivesc degetele, tălpile, călcâiele… Dar nu renunţă, nu poare să renunţe! Lacrimile i se preling în voie, crâmpoţindu-i machiajul – tot cel pentru „ocazii deosebit de festive”! Le simte, sărate, în colţurile buzelor. Şi nu poate să-şi reţină un ţipăt. În aceeaşi clipă, pantofii explodează, eliberându-i picioarele, iar ea se prăbuşeşte, izbindu-se  de bordură. Doamne, ce durere! Oare aşa te doare când îţi frângi şira spinării?!

Se trezeşte ţipând. Cu greu, se dezmeticeşte. Îşi aminteşte cearta cu George, fuga de-acasă, hotărârea de a înnopta la Institut, în sala cu plante rare.

Într-un târziu observă, la lumina chioară a becurilor de veghe, că planta „fără nume”, cea cu frunze galben-verzui, nu mai e pe raftul C12! Ciudat! Intrigată, aprinde toate neoanele. Abia apoi observă cioburile glastrei. Sunt împrăştiate pe duşumea. Alături de raft, cu tulpina frântă, planta spânzură de speteaza unui scaun. Numai că – ce minune! – bobocul albastru-pal de aseară s-a metamorfozat într-o superbă floare transparent azurie. Floarea atârnă într-o parte, părând capul unei zâne leşinate, iar pe scaun zac, contorsionate, rădăcinile lungi şi groase.

Femeia nu pricepe ce s-a întâmplat. E buimacă, e prea adormită şi prea tulburată ca să încerce măcar să priceapă! Cu gesturi mecanice, desăvârşeşte opera hazardului, rupând definitiv tulpina, apoi pune floarea – magnifica floare! – într-un vas cu apă – aşa o să reziste până dimineaţă, când vin ceilalţi. Şi, fără nici un gând pentru restul plantei „fără nume”, îşi regăseşte culcuşul improvizat.

***

Atingerea celeilalte fiinţe e numai durere pentru prizoniera în agonie. Cu ultimele puteri, imploră un ajutor eficient. Dar – ce straniu! – în stare de veghe mintea celeilalte e opacă, impenetrabilă!

Frângerea brutală a trupului mustind de sevă e gata să o cufunde în neant, dar îmbrăţişarea apei o salvează. Încet, încet, durerea e ostoită, gândurile se limpezesc. Acum nu mai există dubii. Ştie că moartea e aproape, că e inevitabilă. Îşi vede propriile rădăcini, abandonate undeva – atât de departe! -, încă zvâcnind, zvâcnind atât de lent încât, pentru un ochi omenesc, convulsiile lor sunt imperceptibile.

Apoi pricepe că fiinţa cealaltă a recăzut în acea stare ciudată, în care mintea îi este din nou accesibilă. De-ar reuşi măcar s-o facă să înţeleagă la ce a condamnat, cu nepăsare şi fără motiv, un mesager bogat în gânduri bune!

***

 Carmen nu l-a prins pe George.

El e cel care a prins-o.

El i-a retezat gâtul şi i-a pus capul într-un vas cu apă-vie.

Pentru câteva zile, apa asta, schimbată la timp, o să-i menţină creierul în formă. O să-i menţină şi prospeţimea tenului, şi strălucirea ochilor, şi bogăţia părului mătăsos. Apoi va muri, fireşte, dar până atunci George şi femeia străină se vor desfăta privind chipul ei frumos, ascultându-i vocea dulce, mângâindu-i buclele blonde… Se vor întrista puţin când ea va orbi, încă puţin când va surzi, încă puţin când îşi va pierde graiul, încă puţin când se va zbârci, încă puţin când îi va cădea părul… iar ea va înţelege totul şi va suferi, căci va fi conştientă până în ultima clipă.

Pe urmă îi vor azvârli cu nepăsare, sau poate chiar cu scârbă, capul printre gunoaie, alături de trupul aruncat cu câteva zile înainte…

Şi ce dacă? Doar aşa se procedează întotdeauna cu soţiile părăsite. Capul celei ce nu e în stare să-şi păstreze locul din inima bărbatului e menit să desfete privirile celeilalte – ale celei ce a reuşit s-o înlocuiască…

Bine, dar ea nu vrea să moară! De ce nu înţelege George că ea nu vrea să moară?

Plânge în hohote, cerşind imposibilul, cerşindu-şi înapoi trunchiul retezat, pe care îl vede aruncat – atât de departe! -, zbătându-se încă.

– E frumoasă chiar şi când plânge! se bucură femeia cealaltă, sărutându-l pe George. E un dar minunat! Păcat că, înainte de moarte, o să se zbârcească!

– Vă urăsc! ţipă capul lui Carmen, şi furia neputincioasă îi îmbujorează obrajii.

Fireşte, ei se bucură, pentru că aşa e şi mai frumoasă!

– Vă urăsc şi vă blestem pe amândoi, monştrilor! Să muriţi curând, şi să nu muriţi altfel decât mine!

***

 Încă nu e zi plină când George intră, gâfâind, în sala plantelor rare.

– Carmen! Aici erai! Mi-ai tras o spaimă! Te-am căutat toată noaptea, ca un nebun! Sunt frânt de oboseală!

Carmen zâmbeşte printre lacrimi, fără să-şi ia privirea de la o floare ofilită, transparent-azurie, aşezată pios alături de o vază fără apă.

– Ce floare e asta? se miră bărbatul. N-am mai văzut aşa ceva!

– N-are nume. Am omorât-o azi-noapte, răspunde femeia, grav, ştergându-şi lacrimile cu dosul palmei.

– Draga mea! Cred că eşti obosită! Ai plâns o noapte-ntreagă aici, singură… Mă simt atât de vinovat pentru toate! Te rog să mă ierţi! Poţi să mă ierţi, dragostea mea?

Cu ochi plecaţi şi cu chipul întinerit de un zâmbet timid, George îi oferă buchetul pe care-l ţinuse ascuns la spate.

Cu un gest pripit, Carmen refuză crinii, florile ei preferate.

– Te-am iertat. Îţi iert orice. Nu trebuie decât să-mi promiţi că n-o să mai cumperi flori ucise – niciodată!

povestire publicată, sub titlul „Coşmar”, în Literatura şi Artele Imaginarului (suplimentul cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei) / 1 iulie 2006

.

Despre coşmaruri au mai scris: psiredsky, abisuri, virus, scorpio, dictaturajustiţiei, sara, tiberiu, cita, cristiangheorghe, dagatha, rokssana

40 comentarii la “Coşmarul

  1. Pingback: Breaking news: Huidu şi profanatorii « Teo Negură

  2. O putere de sugestie extraordinara… M-a impresionat teribil mica povestire, am fost ,pe rand, floarea si Carmen, mai ales ca nici eu nu accept ideea florilor taiate pentru a muri in glastre…

    Apreciază

    • Nici mie nu-mi plac florile din vaze, de asta am şi scris povestioara. (Cred că soţul meu a fost şocat la începutul relaţiei noastre, când i-am spus să nu-mi cumpere niciodată flori. Şi acum, când îmi aduce altcineva flori, el le schimbă apa în vază, eu nu suport să le ating, pentru mine nu sunt decât nişte mortăciuni…)

      Apreciază

  3. Pingback: psi-words » coşmarul

  4. se pare că mai avem ceva în comun: nici eu nu înţeleg nevoia oamenilor de a rupe flori chiar dacă îmi place să scotocesc prin flacoanele de parfumuri dezlegându-le taina.
    frumoasă povestea ta, dar eu ştiu că tu scrii bine, tare bine. 🙂 iar motto-ul… hmmm…

    Apreciază

  5. Pingback: Flăcăul cel năzdrăvan – 6 « Ioan Usca

  6. Pingback: Cosmarul | Redsky2010's Blog

  7. Pingback: Coşmarul « Tiberiuorasanu's Blog

  8. Pingback: Coșmarul « My virtual Outback

  9. Pingback: Priveşte în jur! « Gabriela Elena

  10. Pingback: Coșmarul « BLOG D'AGATHA

  11. Pingback: cutia cu maimute » Blog Archive » Cosmarul

  12. Pingback: Cosmarul « Rokssana's Blog

  13. Pingback: Cosmarul imperfectiunii « Abisuri

  14. Pingback: Dacă nu cer prea mult… « lunapatrata

  15. Pingback: O floare de weekend. « Tu1074's Blog

  16. Pingback: Diligenta - o trasura cu istorieARTE @ Zinnaida

  17. Pingback: David Copperfield 2

  18. Pingback: Dezlegarea dedicatiilor « (b)Arca lui goE

  19. Pingback: Dedicatii de sfârsit de an « (b)Arca lui goE

  20. Pingback: David Copperfield 2

  21. Pingback: Lacrima de sânge… | Idei Înghesuite

  22. Acum doi ani şi jumătate nu eram încă psilunatică.
    Parfumul şi culoarea florilor sunt ispită pentru gâze. N-ar trebui să fie ispită pentru noi. Rostul florii e sămânţa, nu risipirea pentru un moft. Mi-a mers la suflet povestea ta. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  23. Pingback: Blană – lanţ trofic – etică | ropot de secunde...

  24. Pingback: Acum ori niciodată | Vero Versiuni

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s