Coşmarul

imagine preluată de pe „ele.ro”

Motto:

Spuneţi-mi, gingaşe flori, stropi de lacrimi din stele, … vă daţi seama de cumplita soartă ce vă aşteaptă? … Mâine o mână necruţătoare vi se va încleşta în jurul gâtului. Aveţi să fiţi frânte, smulse mădular cu mădular şi purtate departe de liniştitele voastre locaşuri…

Poate chiar să vă fie ursita să fiţi închise în vreun vas strâmt, unde numai o apă stătută să vă potolească setea nebună, înainte mergătoarea vieţii în scădere…

Nu v-ar fi fost mai bine să fi fost ucise chiar când aţi fost prinse? Ce nelegiuiri trebuie să fi săvârşit voi în vieţile trecute, ca să îndreptăţiţi o asemenea pedepsire ca aceasta?…

De ce s-au născut florile atât de frumoase şi de nefericite?… Chiar cel mai blând dintre dobitoace, ajuns la disperare, poate să lupte… Dar vai, singura floare cunoscută cu aripi e fluturele; toate celelalte stau fără apărare înaintea distrugătorului. Dacă, în zvârcolirea lor de moarte, vor fi strigând, ţipătul lor nu străbate niciodată până la urechile noastre învârtoşate.

Okakura Kakuzo – Arta Ceaiului

. 

Lumea devine brusc perceptibilă. Un spaţiu strict limitat, semiobscur, cu amănunte neclare. Plus posibilitatea vizualizării unui alt spaţiu, cel exterior. Acolo, afară, bezna e destrămată nu numai de lumina palidă a unui satelit – probabil natural ‑, ci şi de numeroase surse luminoase locale – sigur artificiale.. dar peisajul nu seamănă cu nimic din ceea ce poate găsi scormonind în memorie.

Căci, odată cu posibilitatea perceperii lumii exterioare, odată cu dobândirea conştiinţei existenţei de sine, şi-a regăsit, la fel de brusc, amintirile. Atât amintirile proprii – mai degrabă încurcate şi tulburi – cât şi cele, clare şi bine sistematizate, ale unui lung şir de înaintaşi înzestraţi cu raţiune.

Acum ştie că, unind puterile multor minţi sârguincios şi temeinic exersate, bătrânii planetei au fixat mii de seminţe, tinere şi aproape inconştiente, pe tot atâtea mii dintre micii vagabonzi de rocă moartă ce bântuie noaptea cosmică. Ştie că ea a fost, cândva, o astfel de sămânţă. Ştie că, aşa cum a fost programată, s-a desprins de piatra purtătoare înainte ca aceasta să fie mistuită de contactul cu atmosfera densă a unei planete. Ştie că s-a lăsat purtată de curenţii acestei atmosfere (pentru ea – prietenoasă!) până ce a lovit solul fertil, penetrându-l.

Când fragedele ei captatoare de lumină s-au iţit, galbene-verzui, la suprafaţă, cineva – nu putea vedea clar pe vremea acea, dar l-a simţit ca pe un monstru straniu – a transplantat-o, prizonieră într-un boţ de sol, într-o închisoare făurită din materie inertă (pentru ea – ostilă!).

Acum simte cum rădăcinile ei puternice cresc, înfruntând, dureros, rezistenţa pereţilor duri ai acelei temniţe ciudate.

Durerea, devenită insuportabilă, se propagă, sfredelind, năpădind chiar şi petalele străvezii ale florii abia deschise. Înspăimântat, conştientul ei lansează un strigăt disperat, pe care semenii ei întru inteligenţă ar trebui să-l poată recepţiona şi înţelege.

A observat că e înconjurată de alţi prizonieri, încastraţi în temniţe asemănătoare. Par a fi omologii ei din această lume. Numai că răspund sfâşietoarei ei chemări imploratoare dar cu înfiorarea fiinţei primitive ce presimte o primejdie necunoscută.

Doar undeva, într-un cotlon, există o creatură ciudată, dinspre care nu ar fi crezut niciodată că poate recepţiona crâmpeie de gânduri şi sentimente. Totuşi, le recepţionează. Dar sunt atât de incoerente!

Sunt incoerente, fireşte! Prizoniera dezleagă misterul, înţelegând că are de-a face cu o creatură aflată într-o stare ciudată, de… „hibernare”, şi nu emite altceva decât elucubraţiile unei minţi istovite. Cu atât mai bine! Va fi foarte uşor să pătrundă în dezordinea aceea, ordonând-o, focalizând-o spre durerea pe care cealaltă fiinţă trebuie să i-o cunoască…

… citiţi continuarea în volumul Între lumi (Pavcon, noiembrie 2018)

.

Despre coşmaruri au mai scris: psi, redsky, abisuri, virus, scorpio, dictaturajustiţiei, sara, tiberiu, cita, cristiangheorghe, dagatha, rokssana