Elucubraţii – Oyoja Onuk

„Oyoja Onuk” e o poveste, ca să spun aşa,  tangentă la tema judecata, abordată azi de  clubul psi.

=====================

Despre Sheagad Hurm se vorbeşte mereu, pretutindeni – dar nu i se pronunţă numele. Oamenii o numesc Vrăjitoarea Roşie – dacă o urăsc mai mult decât se tem de ea, sau Stăpâna Timpului – dacă teama le e mai puternică decât ura.

Doar cei ca Oyoja Onuk nu o numesc nicicum. Pentru că statuile nu pot vorbi, şi ei – exponatele din valea numită Circul Clipelor, la care gloata se zgâieşte cu fascinaţie bolnăvicioasă – par statui de carne bine conservată între ziduri invizibile şi impenetrabile, cadavre rigidizate, cu jalea uitată în ochii larg deschişi şi imobili. Totuşi, minţile lor trăiesc în propriile lor trupuri încastrate în stropi de timp îngheţat – de pildă, al lui Oyoja e captiv în fracţiunea de secundă în care tăişul ghilotinei i-a atins ceafa. Sheagad a oprit cu măiestrie timpul – numai timpul lui – exact înainte ca lama să-i despice pielea, când Oyoja tocmai începea să simtă răceala oţelului aducător de moarte. Trebuia să fie ultima senzaţie din viaţa lui – şi singura conştientizată în acel moment. Dar el e condamnat la atemporalitate. El e prizonierul etern al unei infinitezimale fărâmături a vremii şi are (aproape că a început să guste ironia!) la dispoziţie tot timpul din lume pentru a-şi simţi şi pieptul sfâşiat de gheara groazei, şi balele prelinse pe bărbie, şi udul cald ajungându-i la genunchi, şi necurăţeniile năboind prin sfincterul scăpat de sub control, şi demenţa bulbucându-i ochii şi căscându-i gura spre a slobozi, zadarnic şi iraţional, un urlet amputat…

… citiţi continuarea în volumul Întoarcerea vrăjitorului (Pavcon, în curs de apariţie)

=====================

Între noi fie vorba, visez să transform povestioara asta într-un roman. Deocamdată n-am comis decât 2 începuturi, total diferite între ele, aici şi aici.

 

54 comentarii la “Elucubraţii – Oyoja Onuk

  1. Pingback: Simţământ cosmic « Ioan Usca

  2. Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 41 « Caius

  3. Pingback: Charging! Do not disturb! :D « Ҩ Gabriela Elena

  4. Pingback: Ce bloguri de politicieni citiţi? « Un blog cu atitudine

  5. Pingback: Judecata « Tiberiuorasanu's Blog

    • Am scris povestea pentru un concurs. Şi se apropia termenul de trimitere, şi eu habar n-aveam cum s-o termin… Şi mi-a venit brusc ideea acestei răsplăţi! 😀

      Apreciază

  6. waw, elucubratii cu… final neasteptat! 🙂
    esti mare, ce sa zic, iar povestea… fascinanta!
    Dupa ce am citit de doua ori am inteles ca sunt lipsita de imaginatie in asa masura incat nu voi putea scrie niciodata ceva atat de fermecator!

    Apreciază

  7. Pingback: psi-words » judecata

  8. Pingback: Poşta electronică – 4 – Un Om cu Judecată | Cioburi de chihlimbar

  9. Pingback: Provocarea-Judecata « Cataratorii

  10. Pingback: Judecată… « BLOG D'AGATHA

  11. vero, am lăsat special povestea pentru mai târziu, pe seară.. şi trebuie să îţi spun asta, nu cred că am mai spus-o, mă uimeşte şi zâmbesc atunci când citesc numele personajelor tale, ale locurilor. imaginaţia ta este… te admir pentru imaginaţia ta. şi mi-e drag să te citesc. 🙂

    Apreciază

  12. Vero, ești grozavă !
    Am citit și comentariile celorlalți și văd că eu n-aș prea avea ce să adaug. Mai aștept doar vremea în care să mă pot lăuda cu faptul c-o cunosc pe celebra scriitoare …

    Apreciază

  13. Pingback: “Rugaciunea unui judecator “ « Dictatura justitiei

  14. Pingback: Judecata « Abisuri

  15. Bună ziua
    Mă iertați că vă deranjez, vin cu rugamintea la d-voastră să ne sprijiniti cu un logo campania umanitară ”Să fim oameni…”( http://safimoameni.blogspot.com/) Dorind din această campanie să ajutam cât mai mulți copii.Aștept răspunsul d-voastră la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com.Vă rog să-mi trimiteți și link-ul blogului d-voastră
    Vă mulțumesc frumos!
    Împreună putem schimba vieții!
    Campanie initiata de site-ul Pantocrator.ro

    Apreciază

  16. Pingback: -11°C. In Piata Universitatii iarna e ca vara! « Un blog cu atitudine

  17. Pingback: miercurea fara cuvinte – 40 – amintiri « Rokssana's Blog

  18. Pingback: Iosif şi fraţii săi « Ioan Usca

  19. Pingback: Miercurea fara cuvinte…Villa Escudero Waterfall restaurant « androxa

  20. Pingback: Înarmare până-n unghii? « • Gabriela Elena •

  21. Pingback: Constatare amiabila « Teo Negură – Trafic cu hituri

  22. Pingback: Curtezanele, femei fascinante… « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica…

  23. Pingback: Fernando Vicente « • Gabriela Elena •

  24. Pingback: Altruism | Caius

  25. Pingback: Crime perfecte « Ilarie

  26. Pingback: Alt joc cu poze – 20.02.12 « Florina Lupa Curaru

  27. Pingback: Vechi scăpărări (190212) | Amintiri din filumenie

  28. Pingback: Lătrături ocoşe (190212) « Ulise al II-lea cel Ocoş

  29. Pingback: Clipe încremenite (190212) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare

  30. Pingback: Viaţa-n imagini (190212)

  31. Pingback: Judecata umbrei | vantdetoamna

  32. Pingback: Duzina de cuvinte – Judecata umbrei | vantdetoamna

Comentariile nu sunt permise.