Dezminţire

Am auzit de două ori, într-un interval de două săptămâni, un zvon pe care ţin să-l dezmint:

Floarea de Loldilal, volumul meu de povestiri, a apărut la Nemira pur şi simplu fiindcă editura a considerat că merită publicat, şi NU ca urmare a unei înţelegeri de genul: „voi îmi publicaţi poveştile şi eu nu vă mai cer banii datoraţi pentru traduceri”. Nici vorbă de aşa ceva. Nemira îmi datorează în continuare bani pentru traduceri, fără niciun rabat (de aceea, după cum se poate vedea aici, în ultima vreme am şi tradus mult mai puţin pentru această editură), şi mi-i şi plăteşte – cu ţârâita, dar mi-i plăteşte.

Iar dacă vreţi să ştiţi de ce mi-am trimis poveştile la Nemira, ei bine, am făcut-o pur şi simplu la plesneală, am încercat marea cu degetul, după ce m-a enervat o altă editură, care m-a dus cu zăhărelul, aşa cum am povestit, indirect, aici. Şi chiar ţin să-i mulţumesc (sincer) pe această cale editurii cu pricina, fiindcă, dacă n-ar fi tergiversat lucrurile, n-aş mai fi avut acum un volum publicat în colecţia Nautilus – o colecţie care înseamnă foarte mult pentru mine, căci mi-a oferit nenumărate ore de lectură plăcută.

Eu atât am avut de spus –  şi stau prost la capitolul timp, aşa că acest articol al blogului nu acceptă comentarii.

Anunțuri