(cu o duzină de cuvinte impuse)
Dacă mi-aţi citit povestea, ştiţi că am fost cândva un om de valoare şi de acţiune – tehnician-proiectant, adică 😛 Ştiţi şi că m-am transformat în motan în ultima zi a anului 2000, când aşteptam Magnificul Moment al Sfârşitului alături de toţi cei care-mi împărtăşeau credinţa – ni se spunea „Propovăduitorii Sfârşitului Lumii”. Sperând din tot sufletul că de Clipa cea Mare nu ne mai despărţeau decât câteva minute, am fost atât de copleşiţi de emoţii şi de presimţirea apropiatei beatitudini, încât ne-am pierdut şi echilibrul, şi coeziunea interioară, şi coerenţa macroformei materiale. Am intrat într-o stare de confuzie care a atins paroxismul doar preţ de o fracţiune de secundă – suficient pentru a ne pune în situaţia de a nu mai putea regăsi decât un echilibru parţial stabil în aceste forme improprii, dar care, pe moment, ne-au fost cel mai uşor accesibile… Pe scurt, de atunci eu, Ilie Pandalie, sunt motan, iar nevastă-mea, Neaga, zisă acum Lemnoasa, e scăunel cu trei picioare…
Celor care n-au citit despre mine, care nu ştiu nici măcar cum am ajuns să am un al treilea copil, un fiu adoptiv (Ilian) care a fost cândva fată (Liliana), dar care acum e o adevărată imagine a mea din momentul când abia ajunsesem la maturitate, trebuie să le spun că, pe vremea când eram biped, am dat dovadă şi de o mare sensibilitate – am scris versuri! Şi, de când cu Ilian, am reînceput să scriu – adică îi dictez lui! M-am tot gândit ce să-i ofer în schimb – pentru efortul depus – şi m-am decis să-i îngădui să publice versurile – sub noul lui nume, Ilian Pandalie! O să-ncepem cu un volum de poezii pentru copii, pentru că mă inspiră mai ales Fane, zis Şmenaru, prăpăditul de fiu-meu (mezinul), care nu-i numai idiot, ci şi cleptoman! Şi iată rezultatul – îngăduiţi-mi să vă ofer o mostră:
Fane a furat un măr
Mare, roşu şi frumos.
Şi s-a tras sigur de păr,
Tontu’, când l-a scăpat jos!
Vai, sărmanu’ retardat!!
Mărul roş, plin de noroi,
Credeţi că şi l-a spălat?
Nu! L-a dus drept la gunoi!Dar am de gând să abordez, cât de curând, şi alte subiecte: am să povestesc cum m-am adaptat, ajungând să mă simt bine în blana mea de motan, am să descriu zadarnica luptă a câinilor pentru libertate, am să povestesc despre suferinţele scăunelului care îmi e consoartă (acum n-o mai doare spatele – fiindcă n-a fost în stare să se transforme baremi într-un scaun cu spătar, o înjunghie, pe rând sau simultan, cele trei picioare)… şi aşa mai departe.
Ei, ca să fiu sincer, cred că nu va fi vorba numai de versuri. O să scriu şi proză, aici, în jurnalul meu. În concluzie, fiţi pe fază! Ştiu că sună a laudă de sine, da’ zău că am de spus lucruri interesante!
Cu aceeaşi duzină de cuvinte au mai jonglat şi alţii. Puteţi ajunge uşor la oricare dintre ei, fiindcă toate drumurile pleacă de la psi!
Pingback: Duzina de cuvinte – Eveniment | Tiberiuorasanu's Blog
Sînt pe fază şi aştept 🙂
ApreciazăApreciază
M-am gândit să folosesc de-acum înainte acest „jurnal al motanului Pandalie” pentru duzină şi psi-luneli (când n-o să fie prea tentant să scriu altceva). Poate-o să-i fac motanului şi un cont pe wordpress, ca să răspundă singur la comentarii 🙂
Însă va fi, cel puţin pentru început, cu intermitenţe – până ce reuşesc să intru „în ritm” şi în grafic cu traducerile o să mai sar câte-o etapă a jocului.
ApreciazăApreciază
Pingback: Sunt liberă ! « Dictatura justitiei
Pingback: Duzina de cuvinte – Suntem | innerspacejournal
Pingback: Duzina de … mere ! | Gară pentru doi
Vin si eu cu voi! Cling!
(⁀‵’⁀)
.`⋎´
☻/
/▌
/ \
ApreciazăApreciază
Eşti binevenită! Miao!
ApreciazăApreciază
Pingback: Miao, eu sunt motanul Pandalie! | FLOAREA DE LOLDILAL
Pingback: Duzina de cuvinte- Eva-labila | Cățărătorii
:)) Pandalie, las ca stau la panda impreuna cu Jami, Ghioaga, Jegarel si care o mai fi….
ApreciazăApreciază
🙂
Pândiţi, pândiţi, sigur că da! Şi, cât staţi la pândă, poate mai povestiţi (pe blog) câte ceva despre voi. 🙂
ApreciazăApreciază
Zic la fel ca și Tibi că abia aștept să te citesc. 😆
ApreciazăApreciază
Te aştept cu drag să-mi citeşti însemnările!
ApreciazăApreciază
nu sună a laudă de sine! ador povestea cu scăunelul şi pisica, vero! şi ştiu că mă repet, dar ai o imaginaţie… greu de spus cum e cu ea, pe mine mă uimesc ideile tale de fiecare dată!
aştept aşadar. nu pe scăunel, mai bine lângă el! 😉
ApreciazăApreciază
Mă bucur că ţi-a plăcut povestea, psi, şi sper că n-o să te dezamăgească nimic din ce-o să scriu pe-aici.
ApreciazăApreciază
chiar n-o să mă dezamăgească, știu asta! 🙂 chiar dacă acum te citesc subiectiv…
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Da, da, fă-i motanului blog, eu am să-mi aduc mâţoasa să comenteze. Sigur că se vor înţelege că am impresia că-s de aceea rasă. 🙂
ApreciazăApreciază
Vino cu mâţoasa 🙂 Te aştept cu plăcere, şi aici, şi pe blogul lui Grişka, motanul meu veritabil.
ApreciazăApreciază
ce mi-a placut faza cu scaunelul cu trei picioare in care s-a transformat nevastă-sa, Neaga, zisă si Lemnoasa 😆
ApreciazăApreciază
Păi, cum am spus şi-n poveste, Neaga mea, draga de ea, a fost întotdeauna „cam tâmpiţică”. „Indivizii cu coeficient de inteligenţă rezonabil s-au transformat măcar în ploşniţe, în păduchi, în oxiuri… în fine, în ceva însufleţit…”
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte: prieteni | Dia na's blog
Și Șmenaru e simpatic…
ApreciazăApreciază
Nu şi când mă-nchide pe câte undeva de ciudă că-mi ascut ghearele de mă-sa, de Lemnoasă…
ApreciazăApreciază
Mai Ilie Pandalie,
Esti motan sau ce-mi spui mie?
Sti si versuri a dicta si in proza a mieuna!
ApreciazăApreciază
Sunt motan acuma, da.
Dar am fost şi altceva… 🙂
ApreciazăApreciază
Reblogged this on ropot de secunde….
ApreciazăApreciază
Pingback: Jurnalul motanului Pandalie – 20 – Vise erotice | FLOAREA DE LOLDILAL