Cugetările motanului Pandalie – 3 (cu o duzină de cuvinte impuse)

– pentru duzina de cuvinte, jocul găzduit, ca de obicei, într-un psi-tabel.

Ceva te provoacă, şi îţi începi peregrinarea; pas după pas, ni te alături nouă, celor care ne cheltuim timpul ca şi cum am fi uitat că există o limită… Şi, cu toate că în final plătim scump, lăsând în urmă, drept taxă de drum, tot ce e în noi carne, os şi sânge, nimeni nu lipseşte, nimeni nu ştie pe ce cale să preschimbe în faptă vorbele „eu stau pe margine şi privesc”…

– Ilie Pandalie,
fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică”
(pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal . )

În calitate de motan extrem de ocupat (tată de familie de bipezi) îmi cer scuze fiindcă nu vă voi face vizite şi vă voi răspunde cu întârziere la eventualele comentarii.

Anunțuri

26 comentarii la “Cugetările motanului Pandalie – 3 (cu o duzină de cuvinte impuse)

  1. Cred că viața este cea care te provoacă la lucrurile pe care le-ai scris. Iar statul pe margine nu este întotdeauna posibil. Vrei sau nu, trebuie să o iei în piept.

    Apreciază

    • Exact asta am şi spus (vrut să spun), cu precizarea că statul pe margine nu e niciodată posibil 😛 (nimeni nu ştie pe ce cale să preschimbe în faptă vorbele „eu stau pe margine şi privesc”)
      (Naşterea, sau mai corect, actul prin care eşti conceput, te provoacă să porneşti pe drumul vieţii, cheltuind tot timpul care ţi-a fost dat; iar timpul nu se opreşte locului, aşa că nici tu nu te poţi opri să priveşti de pe margine.)

      Apreciază

  2. Cu toţii plãtim taxa de drum cãci altfel nimeni nu ar ştii cã am trecut pe acolo. Dar,
    continuãm sã pãşim pe calea aleasã, de noi sau de destin, hotãrâţi sã nu ne lãsãm uitaţi. Cât de mare ar trebui sã fie taxa ca sã nu suferim prea mult, iar nu ştiu, dar cei mai mulţi, nu ţin seama de asta şi se aşeazã la porţile vieţii hotãrâţi sã-i afle limita.

    Apreciază

    • E foarte, foarte adevărat ce spui, dar ideea din spatele cuvintelor mele e alta: taxa de drum e însăşi existenţa noastră materială („tot ce e în noi carne, os şi sânge”) şi ne plătim cu ea deplasarea în lungul timpului. Dreptul de a trăi pe pământ se plăteşte, şi preţul e viaţa însăşi.

      Apreciază

  3. Pingback: Preţul | Idei Înghesuite

  4. Pingback: Duzina de cuvinte (4)- Iti daruiesc nepretuirea | Insemnari ...

  5. Pingback: De drum – Duzina de cuvinte | Fata din vis

  6. Motanii stau mereu pe margine si privesc pentru ca, ochiul lor ager e de fapt in miezul lucrurilor in timp ce bipezii cauta cai de a transforma dorintele in realitate. Apropos… scaunelul avea si pernita sau ai stat pe lemnul gol? 🙂

    Apreciază

    • Ahaaa… acum înţeleg eu, prenumele meu e Ilie pentru că I e numele ursului panda (un nume foarte potrivit pentru el, nu? :)), iar Lie e numele ciocârliei! 😀 Miaulţumesc că m-ai luminat! 🙂

      Apreciază

  7. Pingback: Tot de-ale mele (la sfârşit de iunie 2013) | VERONICISME

  8. Pingback: Irealia | Viața din cuvânt (XIII)

  9. Pingback: Viața din cuvânt (XIII) | irealia

Comentariile nu sunt permise.