… fiindcă la începuturi mă pricep; cu dusul la bun sfârşit e mai greu 🙂
Am venit pe lume noaptea. În doimea ei rea. Când strigoii cutreieră tot pământul fără să plătească vamă, iar demonii fecundează ielele, şi ele zămislesc coşmaruri.
Eu am fost – şi sunt! – coşmarul mamei. Mi-a urât din prima clipă trupul miniatural, ireal de hâd. Deşi ar fi trebuit să mă iubească necondiţionat, că doar eram copilul ei, nu? Născut din sămânţa nomadă a lui făt-frumos, a menestrelului îndrăgit de muze şi adorat de femeile pe care nu le băga în seamă. Nici mamei nu i-ar fi dat atenţie, dacă nu l-ar fi îmbătat când a-nnoptat la hanul ei; şi dacă nu i-ar fi pus în vinul roşu şapte stropi de sânge de turturică, plus încă unul, cât un vârf de ac, din sângele lepădat de ea. De-aia şi l-a putut atrage în pat pentru o noapte, şi tot de-aia m-am născut eu cocoşat şi şchiop, cu degetele piciorului stâng unite într-o copită, cu doar patru degete la mâna dreaptă, cu dinţii rari şi strâmbi, cu buză de iepure şi cu urechile fără lobi. Sau cel puţin aşa zic babele din târgul nostru, când se-ntâlnesc în piaţă, să facă troc cu murăturii şi dulceţuri – şi cu opinii.
Trăgând cu urechea la opiniile astea ale lor am aflat că tata se numea Hylm [1] . Hylm menestrelul. Şi că iubea o femeie dintr-o lume îndepărtată, din lumea lui. Şi c-a plecat înapoi, la ea.
Şi am să plec şi eu, să-l caut. Să văd dacă am fraţi şi surori. Să văd dacă femeia aia i-a făcut copii la fel de pociţi ca mine.
Uraţi-mi drum bun. Şi noroc. Şi, cine ştie, poate că, din când în când, o să vă povestesc cum am călătorit, pe unde-am poposit, ce-am văzut, ce-am aflat…
.
[1] Personaj din „Râpa Amăgirilor”, a şasea poveste din volumul Floarea de Loldilal p. 142
Nascut din legende vechi de cand lumea, fiul de menestrel mi-a captivat atentia si m-a facut sa vreau mai mult. Cred ca sunt singura din blogosfera care nu a citit Floarea de Loldilal. Am avut o tentativa de a o cumpara acum vreo luna, tocmai intr-o zi in care Mihai scosese banii de pe card fara stirea mea. Apoi m-am luat cu altele si am uitat. :)))))
ApreciazăApreciază
Eu nu cred că eşti singura care n-a citit-o! 😀
Oricum, până una alta, găseşti aici lista tuturor povestirilor mele; şi o mare parte dintre ele au link-uri către locurile unde pot fi citite online.
ApreciazăApreciază
Mi-ar fi rusine sa iti citesc povestirile gratuit, cand cartea costa mai putin decat dau pe tigari intr-o zi. O voi cumpara, sa imi ramana in casa. 😉
ApreciazăApreciază
Pe internet oricum nu sunt toate cele din carte. Dar sunt şi unele în plus, care se numără printre „copiii” mei preferaţi (de exemplu „Kill” şi „Între lumi„, cea de-a doua fiind o continuare (scrisă pentru un concurs pe care l-am câştgat) a povestirii lui Sergiu Someşan „Aproape îngeri„
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte-Amenda | Cățărătorii
Mă alătur şi eu, Vienela. Am zărit volumul pe cand o căutam pe Zoe disperată, plouată şi rătăcită pe unde nu trebuia, la un târg de carte din P-ţa Sfatului, într-un cort mare. Cum vă explicaţi că am zărit-o deşi nu puteam să mă opresc din drumul meu, având de lesă unul dintre ceilalţi căţei? M-am scuturat de bani. N-aveam. Nici măcar nu trebuia să plăteşti mult pentru ea, fapt care m-a întristat tare, la fel de tare, ca atunci când am luat cartea Alinei Nedelea…pe ceva bănuţi. Recuperăm greşeala. Acum, să mă întorc la fragment…ştii că-mi plac astfel de scrieri, nu? Am dovedit-o săptămâna trecută! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Da, asta e culmea, ca nici macar nu costa prea mult. Dar recuperam… 😉
ApreciazăApreciază
Aşa cum i-am spus şi Vienelei, până una alta, găseşti aici lista tuturor povestirilor mele; şi o mare parte dintre ele au link-uri către locurile unde pot fi citite online.
ApreciazăApreciază
tot mi-am promis să recitesc râpa. o s-o fac astăzi, mai pe seară, cu pleduri şi ceai şi maya în braţe. dar mi-ar place ca nodul acesta de poveste să se desferece, vero şi să o scrii… toată!
ApreciazăApreciază
Lectură plăcută, psi şi maya! 🙂
Sper şi eu că nodul o să se desferece…
ApreciazăApreciază
Că te tot începi atât şi sfârşiturile or fi mai multe, aşa că e de bine… 😆
ApreciazăApreciază
😆
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte 20 – Hipnoză | vantdetoamna
Mi-ar fi drag să-i aflu destinul şi firea. O fi bun şi blând ca să echilibreze balanţa?
O fi rău şi crud fiindcă lumea l-a înrăit? Sau i-o fi sufletul asemenea trupului, tot din naştere?
ApreciazăApreciază
Încă nu ştiu nimic despre asta 🙂 Am scris ce mi-a trecut prin cap pe moment, urmărind cuvintele din duzină, fără să mă gândesc cum va fi mai departe.
ApreciazăApreciază
🙂 🙂 🙂 SUPERRR! Doamne, ce imaginatie! Cand te citesc inteleg ce handicapata sunt! 🙂
ApreciazăApreciază
Mie mi se întâmplă acelaşi lucru (mă gândesc că eu sunt handicapată) când te citesc pe tine. Sunt destul de bătrână de-acum, dar nu ştiu atâtea poveşti despre alţii, nu ştiu să povestesc despre realitate; de-aia inventez 😀
ApreciazăApreciază
Din pacate nici eu nu am citit Floarea de Loldilal 😦
ApreciazăApreciază
Nicio problemă, o poţi citi de-acum înainte – dacă vrei s-o citeşti.
ApreciazăApreciază
Pingback: Tot de-ale mele… | VERONICISME
Pingback: Trec zilele-n goană – 16.4.1 | verojurnal