Jurnalul motanului Pandalie – 4 (însemnare consemnată în tabelul duzinii de cuvinte)

După părerea fiului meu Fane, zis Şmenaru sau Idiotu, azi-noapte, când a intrat din nonstopu’ vecinului Gore, ăla de peste drum, care, din lipsă acută de clienţi, îşi expunea propriul greabăn dormind cu capu’ pe cântar, a dat dovadă de clemenţă fiindcă n-a săvârşit un genocid sufocând, prin îndesare în buzunarul blugilor săi, întregul colaj de bancnote şi creiţari din sertarul uitat deschis, ci s-a mulţumit cu un gest mai puţin blasfemic la adresa dreptului de proprietate; cu alte cuvinte, şi-a menajat noul card, nefăcând uz nici de el, nici de vreun alt mijloc de plată a celor câteva sticle, evident pline, destinate unui golem bucolic, acesta fiind numele dat de el însuşi unui chef grandios, care ne goleşte minţile prin spălare cu alcool ingerat pe cale bucală :mrgreen:

După părerea mea [1], soră geamănă cu a unor experţi în materie – şi zău că nu-s colportor! – Fane n-are totuşi dreptul la un brevet de idiot, fiindcă, deşi nu e un fiu foarte respectuos, a dat, cu ocazia mai sus-pomenită, dovadă de grijă faţă de un tată ca mine, aflat într-o situaţie cu totul specială, adică a bălit şi 3 (trei) plicuri de Whiskas Supreme!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).


Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai jucat şi alţii, adunaţi în colajul din acest tabel.

Anunțuri

10 comentarii la “Jurnalul motanului Pandalie – 4 (însemnare consemnată în tabelul duzinii de cuvinte)

  1. Pingback: Tot de-ale mele – în ianuarie – februarie 2014 | VERONICISME

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s