Miao, dragilor, eu fiind cine sunt[1], azi, la pisicafea, vă propun să vorbim despre SF, unde iniţialele sunt ale Ficţiunii Speculative.
Dacă aveţi nedumeriri, vă spun că „termenul de ‘ficţiune speculativă’ se referă, prin consens, la totalitatea genurilor literare non-mimetice, de la science-fiction, fantasy şi horror până la realismul magic şi slipstream.” Am luat definiţia de aici, iar, din nou pentru cine nu ştie, slipstream-ul este acel gen de ficţiune care traversează graniţele dintre literatura ştiinţifico-fantastică, cea fantastică şi mainstream – ficţiunea literară clasică.
Ei, şi acestea odată lămurite, întrebările mele sunt:
- Vă place sau nu să citiţi/scrieţi ficţiuni speculative?
- De ce vă place? Sau de ce nu vă place? Sau poate că le detestaţi pur şi simplu?
- Iar dacă vă place, ei bine, care vă sunt cărţile preferate, ce autori vă atrag cel mai mult şi mai mult şi, eventual, de ce? Cât de des citiţi literatură de acest gen?
- Întrebările sunt valabile şi pentru filmele al căror subiect se încadrează în categoria SF.
Iar ca să deschid vorba, o să vă spun ce mi-a răspuns tuşa Vero (presupun că nu la modul cel mai serios :(, da’ cică altfel n-are timp – ca de obicei 😛 ):
„Îmi place, cred că ştie toată lumea că-mi place! Iar autorul meu preferat sunt, fireşte, eu! 😛 Şi mă dau în vânt mai ales după cărţile pe care nu le-am scris încă! „
Şi-avem şi puţină muzică:
[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).
Pingback: psi-words – let’s play (13)
Dacă mă întrebi pe mine, eu (a)dorm bine-mersi pe orice gen literar. 🙂 Contează coperta! Dacă vreau să îmi ascut unghiile, le prefer pe cele tari. Dacă vreau să adorm, pe cele moi, clar!
Almanahăi, căreia îi e lene acu să se logheze, îi place să nu generalizeze. Ea nu preferă un anumit gen literar, în detrimentul altuia. Și nici nu ocolește voit vreunul. Contează primele rânduri. Dacă o prind, citește până la capăt. Dacă nu, nu! Astfel că nici nu și-a făcut o fixație pentru vreun autor anume. Dar, dacă și-ar face, tușa Vero ar fi prima pe listă. 😉
ApreciazăApreciază
Uau, tuşa Vero e super măgulită! După ce că are gura mare, acum mai şi zâmbeşte cu ea până la urechi! 😀
Da’ io i-am spus să nu se mai umfle atât în pene, că azi e 1 aprilie! 😆
Şi acum râde de-a binelea, ca proasta-n târg!
ApreciazăApreciază
Felinele păcălesc tot anul, așa că pentru ele e ziua adevărului. 😉
ApreciazăApreciază
Vero a zis că-şi notează asta 🙂
Iar Grişka a spus că o fi pentru feline unica zi adevărului, dar bipezii nu trebuie să afle! Fiindcă ei sunt mai răi ca noi (iar eu, care am fost o vreme biped, confirm), profită mai urât de orice. Dar recunoaştem, şi eu şi Grişka, că există, aşa cum e de altfel firesc, şi excepţii 🙂
ApreciazăApreciază
Sincer sa fiu nu m-am uitat la filme, ca sa nu mai vorbesc de citit carti SF..
ApreciazăApreciază
Sinceritatea e întotdeauna apreciată, dar interesant ar fi să răspunzi şi la întrebarea „de ce?” 🙂
ApreciazăApreciază
Nu sunt o împătimită a genului SF (deşi Dune mi-a plăcut foarte mult şi am citit-o cu sufletul la gură). Prefer însă distopiile. Exemple de lecturi pe care le-aş relua şi mâine? Fahrenheit 451, Portocala mecanică, 1984, Minunata lume nouă şi, de ce nu, mai recenta Jocurile foamei. Mi-e greu să pun pe primul loc una dintre ele. Poate Portocala mecanică…
ApreciazăApreciază
Vero zice că ei „portocala” asta i s-a părut cutremurătoare.
Şi că şi ea preferă distopiile.
ApreciazăApreciază
Este cutremurătoare…
ApreciazăApreciază
Ea a găsit-o online şi a citit-o la serviciu, într-o singură zi, pe nerăsuflate…
ApreciazăApreciază
Vero mai zice şi că ea de obicei nu e în stare să recitească poveştile cutremurătoare.
ApreciazăApreciază
iar malcom mcdovell în filmul omonim este… magistral. 😀
ApreciazăApreciază
N-am văzut filmul… 😦
ApreciazăApreciază
este film de cinematecă. regizat de kubrick şi apărut în ’71. merită să-l vezi, motane… cu vero şi grişka cu tot.
ApreciazăApreciază
O să-l căutăm 🙂 Neapărat!
ApreciazăApreciază
până să o cunosc pe tuşa vero, până să o citesc pe tuşa vero, recunosc că abandonasem cumva genul sf, îl pierdusem din vedere. însă almanah-ele 😀 anticipaţia, asimov, lem, clarke au fost autorii adolescenţeie mele (curios, jules verne am citit mai puţin, spre deloc). şi recunosc faptul că neterminata mea poveste „căutătorii de lut” ori „la castellana” sunt în mare parte influenţate de … tuşa vero.
şi se cuvine să facem o precizare: povestea al cărei erou, cu tot cu scaun, eşti… este printre preferatele mele… ai merita o continuare, zău aşa.
ApreciazăApreciază
Şi eu sunt convins că aş merita o continuare. De-aia mă şi tot învârtesc pe-aici 🙂
ApreciazăApreciază
aloo, tuşa verooo!!! suntem doi convinşi… 😛
ApreciazăApreciază
Aude – adică vede – primeşte şi ea toate comentariile pe mail, nu numai eu.
Dar acum trebuie s-o convingem să traducă – s-a făcut o puturoasă… 😦
ApreciazăApreciază
iar? 😦
te urechez, verooo!
ApreciazăApreciază
Chiar te rog s-o urechezi, cu prima ocazie! 🙂
ApreciazăApreciază
Bună ziua, tuturor, în primul rând gazdei. Îmi place pisi-cafeaua ta, mulțumesc. Am primit, în adolescență, toată colecția Anticipația și ceea ce apăruse în colecția Orion, de la fratele meu mai mare. El citea, desena și compunea sf, iar eu eram pur și simplu vrăjită de genul acesta. Mai târziu, mi-a mai dat și cărți sf, ale lui punând bazele bibliotecii mele personale. Am cumpărat de-atunci tot ce mi-am permis de la editurile Nemira, Rao, Univers, Teora, Lucman, ș.a. Nu mai gust genul, pentru că nu mai pot fi cea care am fost. Gândesc altfel și am alte nevoi spirituale, intelectuale. Dar pentru toată FERICIREA pe care mi-a provocat-o sf-ul, SĂRU’MÂNA!
ApreciazăApreciază
După părerea mea, SF-ul poate poate satisface multe nevoi spirituale şi intelectuale. Trebuie doar să găseşti cărţi bune – aşa cum stau lucrurile şi în privinţa altor genuri literare.
De exemplu, „Numele Trandafirului” e, în esenţă, un roman de factură poliţistă, relatează investigarea unor crime, nu? Dar câte nu pune Umberto Eco pe scheletul ăsta! 🙂
ApreciazăApreciază
Ai dreptate. Nu m-ar mira câtuși de puțin să mă întorc la iubirea mea dintâi.
ApreciazăApreciază
Ai tot timpul 🙂
ApreciazăApreciază
Prima carte care m-a cucerit, cred c-a fost Cavernele de oțel, de Asimov. Apoi, Roboții și imperiul, tot de el. Și tot așa.
ApreciazăApreciază
Asimov are (avea) idei interesante şi scrie poveşti antrenante, dar e, într-adevăr, departe de satisfacerea nevoilor spirituale.
Ai citit, de exemplu, „Stăpânul Inelelor”? Sub aparenţa lui de poveste, e un roman care spune foarte multe…
ApreciazăApreciază
Nu am citit Stăpânul inelelor, dar filmul a reușit cu adevărat să mă surprindă foarte plăcut
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Buna seara! Prima antologie de povestiri stiintifico-fantastice ce mi-a cazut in mana, se numea „Povestiri ciberrobotice”. L-am indragit intai pe Jules Verne si apoi pe Isaac Asimov. Cu timpul am inceput sa urmaresc cate din realitatile acelor povestiri s-au implinit. Astazi aproape ca imi doresc sa fie tot mai multi visatori. Sunt convinsa ca astfel de vise schimba lumea.
ApreciazăApreciază
De acord cu tine! 🙂
ApreciazăApreciază
dap. Citesc, imi plac, le caut si ma fascineaza cum vad unii un viitor posibil. Ma amuza mai ales cele care trateaza un viitor apocaliptic. Acum de exemplu chiar citesc una „Foamea” – nu i retin autorul in care toti adultii au disparut si au ramas doar cei pana in 15 ani. E interesanta o lume doar de copii… Jocurile Foamei le am citit cand lumea nu auzise si am asteptat cate 1 an fiecare urmare intreband constant la librarie daca a iesit. Stephen King – Apocalipsa…super! Sau daca e sa vorbim de SF pur…seria War Stars – abia astept partea urmatoare! Pfff…asta inseamna ca s copilaros??
ApreciazăApreciază
Pentru mine NU înseamnă că eşti copilăros. Şi nici pentru Vero, fiindcă prin capul ei se învârtesc idei similare! 🙂
ApreciazăApreciază
„Frica”…cam mult spus…
Hm ! Si da…si nu…Da, pe cand credeam in vise, sau cand acum… imi mai vine dor de joaca.
Nu, de cand stiu ca visele sunt dezertari, lasitati fandosite, impopotionate, fardate strident si mai nou…siliconate.
ApreciazăApreciază
Titlul e un soi de parafrază. De aici „frica” 🙂
Eu n-aş zice că ficţiunea speculativă e vis, ci, mai degrabă, o extrapolare a realităţii, un mod de a avertiza şi de a satiriza. Şi un joc al imaginaţiei fără limite.
ApreciazăApreciază
REALITATEA…intrece imaginatia, cu o conditie minimala…Sa ti-o „asumi”.
„Speculativ”…este un termen care-mi da frisoane…
Visul…ca vis, este poarta de intrare in lumea spirituala…si asta nu o spun din carti.
Visul ca…visare, hm…nu vreau sa lezez sensibilitati…daaaar…tot acolo ajungem, la „fuga”. Oare realitatea poate fi extrapolata…asa…de dragul artei? Nu adanceste confuzia? Si asta o spun in deplina cunostinta de cauza. Eram un „visator” incorigibil , dar cum nimic nu este categoric si nici concluziv… Sunt proba vie…
ApreciazăApreciază
Realitatea întrece întotdeauna imaginaţia – pentru că imaginaţia e o realitate, deci e inclusă în realitate 😀
Cine scrie bine nu face artă de dragul artei (şi, implicit, nu extrapolează de dragul artei) fiindcă are ceva de spus, indiferent prin ce mijloace alege s-o spună… Şi nu fuge, chiar dacă la prima vedere lasă impresia asta…
Numai că literatura, fie ea SF sau nu, e de două feluri: bună şi proastă, şi amândouă dau peste noi 🙂
Despre vise, visare, fugă se pot spune multe şi de tot soiul, dar, din păcate, n-am timp să mă-ntind acum la vorbă… adică la scris. Dar mă bucur că mi-ai spus părerea ta, chiar dacă nu coincide cu a mea. Îmi place să aflu cum se văd lucrurile prin ochii altora. Pentru că fiecare are o realitate a lui, şi nimeni nu ştie cum e „realitatea reală”. Sau cel puţin eu aşa cred 🙂 Îmi place să fac „speculaţia” asta – sau s-o adopt, mai degrabă 🙂
ApreciazăApreciază
Intotdeauna a primi replici inteligente…este in sine, o placere.
Cum eu sunt „stapanul” timpului meu…imi pot detalia parerile.
Parerea mea este ca realitatea nu are nimic in comun cu imaginatia, la fel cum nu exista mai multe realitati. Se pot numi oricum…numai realitati NU. Daca vom confunda diversitatea trairilor realitatii, cu realitatea insasi…totul devine confuz. Speculatia, ca joc, este o frivolitate acceptabila. Luata in serios, devine perversa.
Nu cred ca avem pareri…”contrare”…Avem pareri complementare, motiv pentru care comunicam…
ApreciazăApreciază
N-am zis c-avem păreri contrare; doar că nu coincid, înţelegând prin asta că nu sunt identice 🙂
Şi sunt de acord că speculaţiile nu trebuie luate în serios. Nu-mi plac indivizii care şi le publică omiţând să pună pe carte eticheta SF 🙂 Şi nici cei care şi le prezintă la TV sau pe net dându-le drept realităţi incontestabile.
ApreciazăApreciază
Pingback: Tot de-ale mele – 1- 15 aprilie 2014 | VERONICISME