Cugetările motanului Pandalie – 10 – Invidie pisicească

Fără să-şi impună vreun termenindivida care m-a inventat şi-a făcut planul să scrie, negru pe ecranul alb, un roman (puteţi citi aici primele două pagini) în care fiecare erou e, în esenţă, un supravieţuitor al ostracizării; iar unul dintre aceşti eroi e un câine care, preferând să demaşte, cu orice risc, tot ce e fals, nedrept şi nefiresc, a încălcat o lege, un soi de principiu major, dar stupid al haitei sale.

Iar eu, enervându-mă pe minut ce trece, sunt de părere că e nedrept să i se dea atâta importanţă unui personaj canin, când cele două pisici care apar în celălalt proiect de roman, al cărui început vi l-am înfăţişat aici, au roluri mult mai puţin semnificative.  Ca şi cum noi, pisicile, am fi mai prejos decât câinii, n-am fi în stare să ne dăm seama că adevărata avere a oricărei creaturi e alcătuită numai şi numai din acele diamante pe care poate să le numere când îşi priveşte sufletul.


Dacă vreţi să aflaţi cine s-a mai jucat duzina de cuvinte îngroşate mai sus, sau chiar să luaţi parte la jocurile noastre, clic aici.

Anunțuri