Ciot de… Ocom’Or

Ger, zăpadă, polei, ţurţuri, vânt… Superb alb polar, iarnă faină… Când ai parte de ea, e numai bună ca să stai în casă, simţind din plin cele 30 de grade Celsius de lângă gura deschisă a sobei, privind aburul înălţat din mămăliga fierbinte (făcută de altcineva) sau din cana cu ceai, gândindu-te, fără vreo legătură cu ceva anume, că n-ai mâncat niciodată piure de castane şi depănându-ţi, tu ţie, o poveste dintr-un tărâm al frigului etern:

Salopetă de blană cu glugă, cizme cu crampoane, cojoc miţos, mască de ger, lanternă-n mijlocul frunţii, lanternă în piept, lanterne-n palme. Aşa arată Dyus.

Aşa arată toţi cei care viermuiesc în jurul motosăniei. Unii o ancorează împlântând în gheaţă două duzini de crampoane cu gheare lungi, alţii  o înconjoară cu parazăpezi meşterite din pânză impregnată cu grăsime de zgor şi fixată temeinic de ţăruşi ciopliţi din oase de urs chel. Au semnele lor, care le spun limpede că se va stârni furtuna, şi nimeni nu vrea ca imensul vehiculul care le e unicul adăpost să fie troienit după ce va fi fost împins încoace şi încolo în timpul popasului de noapte. …Ca şi cum n‑ar fi noapte tot timpul! De fapt, ei îi spun popas de somn!

– Verificaţi şi călăuza! porunceşte Dyus. Apoi se îndreaptă către Zan’nuz, care adastă în coasta motosăniei, cu umerii căzuţi şi cu braţele – şi-aşa cam lungi – atârnând ca ale unei momâi dezarticulate. Stinge-ţi lumina de pe frunte şi priveşte stelele, prinţule! îl îndeamnă. E vremea să te învăţ să-ţi alegi singur calea. Ascultă‑mă cu atenţie! Pe-aici e bine să fii întotdeauna în stare să stai numai şi numai pe picioarele tale.

– Stelele… Stele şi iar stele, niciodată soare…, bodogăneşte Zan’nuz, abia mişcându-şi buzele in spatele măştii de ger. O mască cu adevărat princiară, din blană de zgor argintiu, ale cărei lentile-oglindă – incasabile – îl scutesc de istovitorul efort de a ascunde deznădejdea statornicită în privirea lui de fiară exilată, după ce a fost îndelung hăituită. De fiară care încă nu îndrăzneşte să creadă că hăitaşii i-au pierdut urma.

Acesta a fost un ciotuleţ de poveste. Doar nu vă aşteptaţi din partea mea să vă spun una întreagă*! 😛 O să citiţi restul când o să termin trilogia Ocom’Or (presupunând c-o s-o termin vreodată).

Căutaţi poveşti cu cap şi coadă în tabelele lui Eddie.


* Am totuşi şi de-astea, în volumul Floarea de Loldilal.

Anunțuri

16 comentarii la “Ciot de… Ocom’Or

        • Nu merge. Ar trebui să fac totuşi un plan al poveştii bine pus la punct, s-o trag de păr ca să bag cuvinte de fapt nepotrivite cu stilul şi cu atmosfera… Şi oricum mi-ar lua mai mult timp decât atunci când scriu prima aiureală care-mi trece prin cap.
          Şi-aş vrea să nu mă mai las ispitită, să-i dau duzinii pauză până când ajung cu traducerile la zi.

          Apreciat de 1 persoană

          • Aseara am stat doar pe blogurile tale. Intr-un comentariu aminteai de plan si faceai trimitere spre blogul cuiva. Am incercat sa imi imaginez cum arata un asemenea plan si nu am reusit, cu toate ca am citit si comentariile de acolo. Mai usor mi-a fost cand am citit interviul caruia i-ai dat share pe fb, cu Peter V. Brett. 🙂
            Da, cred ca am venit cu o idee proasta, care mai rau te-ar incurca. :))

            Apreciat de 1 persoană

          • Poveştile mele nu sunt terminate şi fiindcă nu [prea] au în spate un plan. Aproape niciuna nu are.
            M-apuc să scriu până când se rupe firul sau simt c-o iau pe arătură.
            Mă şi mir c-am reuşit să scriu aşa „Râpa amăgirilor”. Mi-a bântuit mult mintea – altfel, iniţial am vrut să scriu povestea unei iubiri incestuoase, între frate şi soră, şi pe urmă protagoniştii s-au scindat, ea a devenit Alonda+Loena, el, Hylm+Maud, am intercalat câte ceva dintr-o poveste, zice-se adevărată, despre un motan negru luat de cineva în căruţă din „Râpa dracilor” (asta e pe lângă satul lui bărbatu-meu), şi a ieşit ce-a ieşit. 🙂
            Apropo de planuri, încă n-am habar ce-o să facă Araana, din Mandspyr, o să fugă la nomazii ei, sau nu? Dar ştiu totuşi ce-o să facă fiică-sa, Aloora.

            Apreciat de 1 persoană

          • Eu inclin sa cred ca nu exista o reteta universala. Unii functioneaza mai bine daca isi fac planuri, altii se lasa in voie sortii si au oricum rezultate excelente (Rapa amagirilor e dovada incontestabila).
            Si cand ai de gand sa asterni pe hartie aventurile Aloorei? Macar atat, ca e povestea mea preferata, cea pentru care as plati oricat sa o am completa. 🙂

            Apreciat de 1 persoană

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s