Jurnalul motanului Pandalie – 22 – Rugăciune

Zei de ieri, de azi şi de mâine, ştiu că – fireşte – ştiţi.

Ştiţi că, vorba aia de-o ţine multă lume minte o viaţă, e ceva putred în Danemarca, că prea s-au nimerit toate cuvintele din duzina pusă în joc săptămâna asta într-o poezioară scrisă de mine acum aproape 43 de ani omeneşti!

Ştiu că ştiţi foarte bine ce se ascunde aici.

Dar aveţi milă şi îndurare, nu mă călcaţi doar pentru atâta lucru pe coadă cu vreo gheată grea, nu-mi pregătiţi ca loc de somn etern un colţ de gheenă aprinsă. N-a fost decât un truc minor, şi nu m-am folosit de el ca să fac avere (când eram om*) sau ca s-adun putere asupra rivalilor în dragoste (de când sunt motan), doar ştiţi că nu le pun niciodată mai presus de orice**! 

Sigur, mărturisesc că nu m-au mânat nici idealuri înalte, nobile sau sfinte. Dar a fost vorba de suflet, fiindcă reclama nu e numai sufletul comerţului, e utilă şi când vrei, pe pildă, să atragi atenţia asupra provocării lansate pe un blog de jocuri („vă invităm să scrieţi pe blogurile voastre câte o… rugăciune”).

Trimit aşadar către voi, zei de ieri, de azi şi de mâine, această rugăciune pentru iertarea păcatelor minore săvârşite de motani majori, cu voie şi cu premeditare.

---

---

* Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

** Ca fii mei denaturaţi, care pun totul mai presus de mine, dar nu atât de sus încât să nu mă pot eu căţăra mai sus! Numai când pun în frigider – sus sau jos – e belea, e iadul pe pământ pentru un blănos flămând!