Dezvăluiri de vrăjitoare (4) – Marghioala lu’ Huhurezu către ăia de le e frică să rupă lanţu’

Nu trimiteţi mai departe, dragii babei! Nu-i stresaţi pe alţii! Trimiteţi înapoi, stresaţi-i p-ăia de v-au stresat pe voi!

Uite aşa:

Abarum-bacala-tram-blele, lanţul s-a rupt în mâinile mele! Eu am zile bune. Tu o să ai belele! Belele urâte şi grele, dacă nu trimiţi ameninţarea ‘napoi, scurt pe doi! Nu aştepta, zău aşa, c-ajungi schilod/schiloadă şi nărod/năroadă, cerşind la cap de pod, cu picioarele retezate, c-o mâna pe jumătate, înecat/înecată-n în pişat şi căcat, şi cu asta am terminat, afurisit/afurisită să fii dacă nu faci aşa, s-ai bale la gură şi nasu-n hazna!!! Şi n-ai decât să blestemi cât oi vrea, mie nu-mi pasă şi nu-mi va păsa, eu sunt oglindă şi reflect tot, tot tu o s-o iei peste bot!!! Baracoro-corot-coşot!!!

P.S. Chiar credeţi că trimite vreun sfânt ameninţări? Misiva ceea-i scrisă pe talpa iadului, prostovanilor, cu nectar smolit!

Anunțuri