Jurnalul motanului Pandalie – 4 (însemnare consemnată în tabelul duzinii de cuvinte)

După părerea fiului meu Fane, zis Şmenaru sau Idiotu, azi-noapte, când a intrat din nonstopu’ vecinului Gore, ăla de peste drum, care, din lipsă acută de clienţi, îşi expunea propriul greabăn dormind cu capu’ pe cântar, a dat dovadă de clemenţă fiindcă n-a săvârşit un genocid sufocând, prin îndesare în buzunarul blugilor săi, întregul colaj de bancnote şi creiţari din sertarul uitat deschis, ci s-a mulţumit cu un gest mai puţin blasfemic la adresa dreptului de proprietate; cu alte cuvinte, şi-a menajat noul card, nefăcând uz nici de el, nici de vreun alt mijloc de plată a celor câteva sticle, evident pline, destinate unui golem bucolic, acesta fiind numele dat de el însuşi unui chef grandios, care ne goleşte minţile prin spălare cu alcool ingerat pe cale bucală :mrgreen:

După părerea mea [1], soră geamănă cu a unor experţi în materie – şi zău că nu-s colportor! – Fane n-are totuşi dreptul la un brevet de idiot, fiindcă, deşi nu e un fiu foarte respectuos, a dat, cu ocazia mai sus-pomenită, dovadă de grijă faţă de un tată ca mine, aflat într-o situaţie cu totul specială, adică a bălit şi 3 (trei) plicuri de Whiskas Supreme!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).


Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai jucat şi alţii, adunaţi în colajul din acest tabel.

Reclame

Jurnalul motanului Pandalie – 2 – Pe lângă cine ai trecut azi?

(psi-luneală)

Păi, dacă întrebarea asta e pentru mine, aş putea spune că:

În dimineaţa asta, am trecut de n-şpe ori pe lângă frigider. Fiindcă ştiu că înăuntru e ficat proaspăt, mâncarea mea preferată! De-aia am şi mieunat la uşă – până am răguşit, şi-au început să mă doară până şi mustăţile… Da’ cine să m-audă? Nelu e la serviciu (până una-alta, el ne ţine pe toţi), iar Ilian îi citeşte lui Fane „Capra cu trei iezi”. Da’ i-o citeşte de fiecare dată altfel, pune de la el, inventează, şi lupu’ scapă de fiecare dată teafăr, de fiecare dată în alt fel… (Cititorii poveştii mele[1] ştiu de ce! :)) Aşa că Fane e în culmea fericirii şi ne-a anunţat solemn că Ilian e unicu’ lui prieten adevărat…

În drum spre fereastra deschisă, aia care dă în curtea din dos, am trecut pe lângă perechea de izmene în care s-a transformat Flory, Florica Podoabă… După ce s-au bătut pentru ea (ocazie cu care sărmana s-a mai descusut niţel), fiindcă voiau amândoi s-o îmbrace, Fane şi Ilian au abandonat-o pe covor, în mijlocu’ camerei… (Ştiu că, dacă nu mi-aţi citit povestea[1], din chestia asta n-aţi înţeles nimic, da’ n-am ce vă face! O să vă explic când oi avea mai mult timp!)

În curte am trecut pe lângă şobolanul Gherase.  Ne-am salutat politicos, fiindcă, după modelul colegelor mele de carte, nevestele din „Paradisul bărbaţilor”, am încheiat şi noi un pact de neagresiune. Şi pe urmă ne-am văzut fiecare de drum.

Am trecut şi pe lângă Delia, pisica babei grase – adică a doamnei Colăcescu (un nume predestinat, ca să zic aşa, cred că de-aia s-a umplut de colaci de grăsime).  Dar, Dumnezeule al tuturor felinelor, frumoasă făptură! Delia, nu Colăceasca! Mare păcat că sărmana (tot despre Delia vorbesc) a fost sterilizată. Dacă mă-ntrebaţi pe mine, mai bine-o sterilizau pe babă, pe Colăceasca, înainte de a le aduce pe lume pe ţaţele alea două, fetele ei, de-acuma deja muieri bătrâne şi… nesuferite – asta ca să mă exprim elegant!

Când am condus-o pe Delia acasă, mai trecut şi pe lângă Tase, dulăul Colăceascăi, şi mătăhălosu’ a-nceput să latre ca tembelu’, cum face de fiecare dată când mă vede, şi să se smucească-n lanţ, şi eu m-am apropiat, aşa, de-al dracului, pân’ la doi centimetri de locu’ unde-l opreşte pe el lanţul ăla, şi l-am stupit ca…

Ei, da’ las’ că vă mai povestesc altădată! Acu’ tocmai s-a-ntors Nelu, şi ăsta-mi deschide cu siguranţă frigideru’ şi-mi dă o bucată mare de ficat! Aşa că uraţi-mi poftă bună şi, ca să nu vă plictisiţi cât mănânc, daţi o fugă la psi şi cutreieraţi tabelul cu link-uri de-acolo, ca s-aflaţi cine pe lângă cine a mai trecut azi. Lectură plăcută!


[1] „Revelion cu Scăunel şi Pisică”, inclusă în volumul Floarea de Loldilal  , la p. 316.

Dezminţire



Am auzit de două ori, într-un interval de două săptămâni, un zvon pe care ţin să-l dezmint:

Floarea de Loldilal, volumul meu de povestiri, a apărut la Nemira pur şi simplu fiindcă editura a considerat că merită publicat, şi NU ca urmare a unei înţelegeri de genul: „voi îmi publicaţi poveştile şi eu nu vă mai cer banii datoraţi pentru traduceri”. Nici vorbă de aşa ceva. Nemira îmi datorează în continuare bani pentru traduceri, fără niciun rabat (de aceea, după cum se poate vedea aici, în ultima vreme am şi tradus mult mai puţin pentru această editură), şi mi-i şi plăteşte – cu ţârâita, dar mi-i plăteşte.

Iar dacă vreţi să ştiţi de ce mi-am trimis poveştile la Nemira, ei bine, am făcut-o pur şi simplu la plesneală, am încercat marea cu degetul, după ce m-a enervat o altă editură, care m-a dus cu zăhărelul, aşa cum am povestit, indirect, aici. Şi chiar ţin să-i mulţumesc (sincer) pe această cale editurii cu pricina, fiindcă, dacă n-ar fi tergiversat lucrurile, n-aş mai fi avut acum un volum publicat în colecţia Nautilus – o colecţie care înseamnă foarte mult pentru mine, căci mi-a oferit nenumărate ore de lectură plăcută.

Eu atât am avut de spus –  şi stau prost la capitolul timp, aşa că acest articol al blogului nu acceptă comentarii.

Duzina de cuvinte – Fără Titlu (preluare de pe „Micile Mizerii”)

După cum v-am mai povestit aici, „când vrea să-şi descarce sufletul, Matilda scrie. Întotdeauna cu creionul, întotdeauna pe una dintre colile îngălbenite pe care le ţine de mulţi ani într-un sertar. Şi, de obicei, nu rupe foaia. O mototoleşte şi o aruncă. Nu în tomberonul nostru. În coşul de hârtii de pe trotuarul de vizavi. Şi întotdeauna o aruncă după miezul nopţii. Iese din casă în vârful picioarelor, dar face suficient de mult zgomot ca s-o simtă Mitrea, motanul Letiţiei, care doarme de obicei pe pervazul ferestrei.
Mitrea miaună, iar Letiţia îşi lasă deoparte cartea – de obicei citeşte la ora aia – se duce la fereastră şi pândeşte de după perdele întoarcerea Matildei. Pe urmă îşi ia lanterna, coboară la rândul ei şi caută în coşul de hârtii…

De unde ştie ea ce face Matilda în toiul nopţii? A urmărit-o acum vreo cinci ani, când se juca de-a detectivul şi spiona pe toată lumea din casă, ba chiar şi pe vreo doi vecini – scop în care folosea un binoclu vechi, de vânătoare, rămas de la bunicul.”

Eâi bine, azi-noapte Letiţia a recuperat o altă hârtie mototolită, care dovedeşte că Matilda apelează la acelaşi procedeu şi când o „chinuie talentu'”, după cum se vede mai jos:

Când te duci, dis-de-dimineaţă,

Vere, la mall şi poate la piaţă,

Să cumperi trei bucăţi de săpun;

Să nu te zgârceşti, să iei d-ăla bun!

Prima e pentru dârele de ipocrizie,

A doua sper să scoată pete – de ticăloşie…

Cât despre a mai mare, a treia.

Vreau să trasez, vere, cercuri cu ea.

Sau măcar unul – alb incandescent,

Săpun preschimbat în pârjol virulent,

Pară de foc pe întregul contur,

Rug pentru cei cu creierul ciur…

Nu, nu spun vorbe lipsite de sens,

Gugumănia e un pericol – imens.

Şi dau toţi cu piatra în alfabet,

Şi numesc cultura rahat desuet.

Se-alege praful şi pulberea

De viaţa aia care-mi plăcea;

Prinsoarea este pierdută, se ştie,

Captivă e lumea într-un ţarc de prostie!

sâmbătă, 30 iunie 2012

Faceţi o vizită la psi, să vedeţi cine s-a mai jucat cu aceeaşi duzină de cuvinte îngroşate.

Apăraţi-mă de câini!!!

Cineva vrea să pună câinii pe mine! Uite-aici!

.

Credeţi că e din vina mea? L-am stupit prea tare (aşa cum fac eu când sunt călcat pe coadă) pe nenea  care dă lecţii despre trackback-uri (şi care nu publică toate comentariile, probabil ca să-şi păstreze iluzia că are ultimul cuvânt)? 😉

Adevărul e că mi-am intrat din firea mea de motan agresiv, fiindcă toată istoria asta a nimerit peste mine aşa,  val-vârtej, ca un liliac în picaj, ca o castană picată-n creştet, ca o coşmelie surpată din senin, ca o balenă în siaj când faci schi nautic, ca o licoare dată-n foc, ca un cal sărit – hop! – din manej, ca o-njurătură tipărită de o imprimantă dementă pe foaia pe care voiai să scrii un răvaş de dragoste, tocmai când – colac peste pupăză! – e penurie de hârtie…

Dar tot răul e spre bine, fiindcă în acest mod inedit 😆 am reuşit să folosesc şi aici duzina de cuvinte, aceeaşi duzină pe care, începând de mâine, 9 iulie, o s-o mai găsiţi şi la: psipsina,Vero, papagigli, virusverbalis, BlueRiver, scorpio72

… … …

Indiferent ce părere aţi avea şi de partea cui aţi fi, vă invit să mai citiţi şi altceva de prin blogosferă:

Leapşa – despre blog

N-am timp să răspund la această leapşă aşa cum s-ar cuveni, dar vă invit să citiţi aici primul meu articol – de pe primul meu blog –  şi apoi să aflaţi de aici ce conţine actuala mea căruţă de bloguri 🙂

Cât despre link-uri, pe acest blog şi pe Cum vă place fac schimburi de link;  în rest, trec în blogroll numai ce-mi place cu adevărat – şi îmi plac multe!

Iar de blogărit mă ţin fiindcă-mi place să scriu şi fiindcă-mi plac computerele!

_____________
Urmează tradiţionalele ping-uri:

Tot din lipsă de timp, Link-Ping intră în vacanţă – probabil până la 1 mai.

Contribuţie importantă

Cred că e suficient să vă arăt două fotografii, ca să vă daţi seama cât de importantă a fost contribuţia mea la traducerea romanului Snow Crash.

Dar, cu toate astea, n-am fost invitat la lansare 😦 (Gaudeamus, duminică, 21 nov, ora 16:00, la standul grupului editorial Corint)

Nu pot să nu vă spun că nu m-au invitat nici la lansarea romanului Revolta (Gaudeamus, sâmbătă, 20 nov, ora 14:00, la standul editurii Nemira), deşi nici ăsta nu s-ar fi putut traduce fără concursul meu preţios, după cum vedeţi:

Miao, asta e recunoştinţa bipezilor faţă de patrupezi! Sunt re-vol-tat! 😛

Motiv pentru care în continuare n-o să vă recomand cărţi, ci articole din bloguri!

Azi nu citesc!

Fireşte că pe bloguri au apărut o serie de articole noi, cum ar fi:

Dar azi nu citesc, azi benchetuiesc!


Reacţie întârziată

E vorba despre răspunsul la această leapşă. Da mai bine mai târziu decât niciodată, nu?

Aşadar:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheamă, câţi ani ai?
S-ar putea să găseşti răspunsul aici.

2. Ai porecle? Care?
Tuşa Vero. Poate-or mai fi şi altele, da nu le ştiu. Întreabă-i pe „prietenii” mei.

3. O melodie tristă, una perfectă şi 3 care îţi plac mult.
– Marşul Funebru
– perfecţiunea nu există
– îmi place muzica în general – mai puţin manelele

4. Ai animal de casă? Care?

Motanul Grişka

5. Dacă ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Veronicisme

6. Primul citat care îţi vine în minte. Nu trisa, fără Google!
„Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi armele haiducilor?”

7. Desenul animat preferat din copilărie.
Când au cumpărat ai mei televizor aveam deja zece ani – la vârsta aia îmi plăceau filmele de capă şi spadă (îmi mai plac şi acum :P).

8. Îti place îngheţata?
Da.

9. Ce alt nume ţi-ar plăcea să ai, dacă ai putea avea altul?
Sunt cât se poate de mulţumită de numele meu.

10. Zi-mi un banc!

– Ce te aduce la biserică, fiule? întreabă preotul.
– Am venit să mă spovedesc, părinte, răspunde enoriaşul.
– Nu-i nevoie, ţi-am citit blogul.

Sunt invitaţi să preia leapşa, dacă au timp şi chef: Atitudini, Caius, Vania, Nataşa, Gabriela Elena, Adele, Cosmin Ştefănescu, Dispecerul, Diana, Corina.

Pe lângă cei de mai sus, o poate lua oricine altcineva. O dau din toată inima! 😀

Nu ştii ce pierzi, Iulia!

Nu ştii ce pierzi, Iulia, nu ştii cât de mult pierzi fiindcă vrei să răspundă un biped la leapşa aia, cu mâncărurile

Eu ţi-aş fi spus în câte moduri se poate pregăti carnea de şoarece – pândită, fugărită, azvârlită, şi aşa mai departe….

Ţi-aş fi vorbit şi despre Whiskas – ţi-aş fi descris savoarea diferită pe care o poate avea mâncarea din pliculeţ, în funcţie de modul în care o consumi: imediat ce ţi-a fost servită, după câteva ore sau după o zi, când bucăţelele de carne (tanti de la magazin i-a spus lui Vero că de fapt e soia) sunt uscate şi micşorate, şi seamănă cu conţonelele…

Dar dacă nu vrei, nu vrei – las’ să-ţi spună Vero că ei în plac cartofii prăjiţi cu ochiuri – şi că, dacă nu are aşa ceva, se sacrifică şi mămâncă o friptură (de porc) la grătar…

Şi cine ştie când s-o hotărî ea  să-ndruge ceva despre asta… Cât despre Mariana, ce să mai vorbim, cică face cură de slăbire, leapşa asta ar fi o tortură… Aşa că, până una alta, fac şi eu ce pot, adică trimit oamenii către articolele de pe alte bloguri, le dau câteva sugestii, după cum mă pricep:

somon şi legume trase în unt

Bonus:

Somon şi legume trase în unt

Dintr-un colţ de blogosferă – 4

Dintr-un colţ de blogsferă – 3

foto Mirela Pete

în aşteptarea unui stăpân iubitor...

Şi poate vă doriţi o pisică

Dintr-un colţ de blogosferă – 2

foto: Iulia Diana Mihai

poză emailată

Şi, ca bonus, un sandviş  mai… neobişnuit 🙂

Dintr-un colţ de blogosferă – 1

foto Enya Pete