Cugetările motanului Pandalie – 10 – Invidie pisicească

Fără să-şi impună vreun termenindivida care m-a inventat şi-a făcut planul să scrie, negru pe ecranul alb, un roman (puteţi citi aici primele două pagini) în care fiecare erou e, în esenţă, un supravieţuitor al ostracizării; iar unul dintre aceşti eroi e un câine care, preferând să demaşte, cu orice risc, tot ce e fals, nedrept şi nefiresc, a încălcat o lege, un soi de principiu major, dar stupid al haitei sale.

Iar eu, enervându-mă pe minut ce trece, sunt de părere că e nedrept să i se dea atâta importanţă unui personaj canin, când cele două pisici care apar în celălalt proiect de roman, al cărui început vi l-am înfăţişat aici, au roluri mult mai puţin semnificative.  Ca şi cum noi, pisicile, am fi mai prejos decât câinii, n-am fi în stare să ne dăm seama că adevărata avere a oricărei creaturi e alcătuită numai şi numai din acele diamante pe care poate să le numere când îşi priveşte sufletul.


Dacă vreţi să aflaţi cine s-a mai jucat duzina de cuvinte îngroşate mai sus, sau chiar să luaţi parte la jocurile noastre, clic aici.

Anunțuri

Jurnalul motanului Pandalie – 1 – Introducere

(cu o duzină de cuvinte impuse)

Dacă mi-aţi citit povestea, ştiţi că am fost cândva un om de valoare şi de acţiune – tehnician-proiectant, adică 😛 Ştiţi şi că m-am transformat în motan în ultima zi a anului 2000, când aşteptam Magnificul Moment al Sfârşitului alături de toţi cei care-mi împărtăşeau credinţa – ni se spunea „Propovăduitorii Sfârşitului Lumii”. Sperând din tot sufletul că de Clipa cea Mare nu ne mai despărţeau decât câteva minute, am fost atât de copleşiţi de emoţii şi de presimţirea apropiatei beatitudini, încât ne-am pierdut şi echilibrul, şi coeziunea interioară, şi coerenţa macroformei materiale. Am intrat într-o stare de confuzie care a atins paroxismul doar preţ de o fracţiune de secundă – suficient pentru a ne pune în situaţia de a nu mai putea regăsi decât un echilibru parţial stabil în aceste forme improprii, dar care, pe moment, ne-au fost cel mai uşor accesibile… Pe scurt, de atunci eu, Ilie Pandalie, sunt motan, iar nevastă-mea, Neaga, zisă acum Lemnoasa, e scăunel cu trei picioare…

Celor care n-au citit despre mine, care nu ştiu nici măcar cum am ajuns să am un al treilea copil, un fiu adoptiv (Ilian) care a fost cândva fată (Liliana), dar care acum e o adevărată imagine a mea din momentul când abia ajunsesem la maturitate, trebuie să le spun că, pe vremea când eram biped, am dat dovadă şi de o mare sensibilitate – am scris versuri! Şi, de când cu Ilian, am reînceput să scriu – adică îi dictez lui! M-am tot gândit ce să-i ofer în schimb – pentru  efortul depus – şi m-am decis să-i îngădui să publice  versurile – sub noul lui nume, Ilian Pandalie! O să-ncepem cu un volum de poezii pentru copii, pentru că mă inspiră mai ales Fane, zis Şmenaru, prăpăditul de fiu-meu (mezinul), care nu-i numai idiot, ci şi cleptoman! Şi iată rezultatul – îngăduiţi-mi să vă ofer o mostră:

Fane a furat un măr
Mare, roşu şi frumos.
Şi s-a tras sigur de păr,
Tontu’, când l-a scăpat jos!
Vai, sărmanu’ retardat!!
Mărul roş, plin de noroi,
Credeţi că şi l-a spălat?
Nu! L-a dus drept la gunoi!

Dar am de gând să abordez, cât de curând, şi alte subiecte: am să povestesc cum m-am adaptat, ajungând să mă simt bine în blana mea de motan, am să descriu zadarnica luptă a câinilor pentru libertate, am să povestesc despre suferinţele scăunelului care îmi e consoartă (acum n-o mai doare spatele – fiindcă n-a fost în stare să se transforme baremi într-un scaun cu spătar, o înjunghie, pe rând sau simultan, cele trei picioare)… şi aşa mai departe.

Ei, ca să fiu sincer, cred că nu va fi vorba numai de versuri. O să scriu şi proză, aici, în jurnalul meu. În concluzie, fiţi pe fază! Ştiu că sună a laudă de sine, da’ zău că am de spus lucruri interesante!

Cu aceeaşi duzină de cuvinte au mai jonglat şi alţii. Puteţi ajunge uşor la oricare dintre ei, fiindcă toate drumurile pleacă de la psi!

Apăraţi-mă de câini!!!

Cineva vrea să pună câinii pe mine! Uite-aici!

.

Credeţi că e din vina mea? L-am stupit prea tare (aşa cum fac eu când sunt călcat pe coadă) pe nenea  care dă lecţii despre trackback-uri (şi care nu publică toate comentariile, probabil ca să-şi păstreze iluzia că are ultimul cuvânt)? 😉

Adevărul e că mi-am intrat din firea mea de motan agresiv, fiindcă toată istoria asta a nimerit peste mine aşa,  val-vârtej, ca un liliac în picaj, ca o castană picată-n creştet, ca o coşmelie surpată din senin, ca o balenă în siaj când faci schi nautic, ca o licoare dată-n foc, ca un cal sărit – hop! – din manej, ca o-njurătură tipărită de o imprimantă dementă pe foaia pe care voiai să scrii un răvaş de dragoste, tocmai când – colac peste pupăză! – e penurie de hârtie…

Dar tot răul e spre bine, fiindcă în acest mod inedit 😆 am reuşit să folosesc şi aici duzina de cuvinte, aceeaşi duzină pe care, începând de mâine, 9 iulie, o s-o mai găsiţi şi la: psipsina,Vero, papagigli, virusverbalis, BlueRiver, scorpio72

… … …

Indiferent ce părere aţi avea şi de partea cui aţi fi, vă invit să mai citiţi şi altceva de prin blogosferă:

Citeşte şi dă mai departe!


Am fost avertizaţi (prin e-mail) în privinţa impostorilor apăruţi  înainte de Paşti – puzderie, ca ciupercile.

Din lipsă de timp, afişăm numai trei dintre fotografiile mai sus-amintiţilor indivizi:

____________________________

Pinguitorii noştri vă urează Sărbători Fericite şi vă anunţă oficial că intră în vacanţa de Paşti. Următoarele ping-uri vor pleca spre beneficiari cel mai devreme pe 7 aprilie.

ADDENDA: Iar politica nu ne interesează. La ce bun? Politicienii noştri sunt, toţi, o apă şi-un pământ! 😛