Cugetările motanului Pandalie – 11 – Lordul Nopţii


El e Lordul Nopţii.

Aşa l-am botezat după ce l-am decupat de aici, de pe un tricou.

Şi, după ce l-am botezat, m-am jucat cu imaginea lui în fel şi chip, am pus-o chiar şi-n caleidoscop (clic pe poze ca să le măriţi).

Iar joaca asta mi-a demonstrat ceva:
Ce e negru trebuie să rămână negru.

Când încerci să-l albeşti cu de-a sila, nu-l înfrumuseţezi, îl urâţeşti.


Dacă vreţi să aflaţi cine a mai scris despre vreun lord al nopţii, sau chiar să luaţi parte la jocurile noastre, clic aici.

Destăinuiri de vrăjitoare (2) – Cruci de piatră

Io, maică, mi-s Marghioala lu’ Huhurezu, vrăjitoarea, deh. N-am nicio treabă cu poveştile cu loldilalu’, da’ sper că aveţi ţinere de minte şi ştiţi că m-aţi mai văzut pe-aci.

Azi vreau să vă zic că, deşi mi-s bătrână şi mulţi dintre ai mei s-au dus pe cealaltă lume, io nu mă duc prin cimitir. Fiindcă pe potecile alea dintre morminte n-a pus nimeni pietriş şi pe la noi plouă des, te umpli pe-acolo de glod, ori te mai împiedici când dai de câte-un şanţ… Iar la vreme de iarnă aluneci pe gheaţă fără să-ţi pui vreo de-aia, vreo patină, parcă aşa-i zice. (Mi-am cumpărat cărţi, maică, şi-am început să-nvăţ cuvinte noi. Pe-alea mai grele – obsesie, secvenţe – le scriu cu cărbune pe peretele din spate al magaziei, ca să-mi intre mai bine în scăfârlie.)

Şi, oricum, maică, acolo, în pământ, nu-s decât nişte ciolane putrezite. Sufletele s-au dus la Ăl de Sus, sau la ăi de jos. Da’ io mă am bine şi cu îngerii, şi cu încornoraţii. Ştiu cum să-i rog să lase sufletele de mi-au fost dragi – şi io lor, şi ele mie – să vină să mă vază.  Dacă vin ziua, aşteaptă în stuf, lângă balta din spatele casei, ori în lanul de porumb de-alăturea. Şi-mi dau de ştire că-s acolo – prin pisici. Am trei, negre toate, cu ochii verzi care se fac galbeni când simt suflete moarte prin preajma casei.  Iar când se înnoptează, umbrele vin şi-mi bat la geam pe rând, şi stau, pe rând, de vorbă cu toate.

Şi străbunica, aia de-a fost a mai mare farmecfăcătoare din tot ţinutul, m-a învăţat cum să fac ca să pot sta de taclale cu ei toţi şi ziua. Aşa că l-am tocmit pe Ion, pietraru, să-mi facă cruci de piatră mititele, cu numele morţilor mei pe ele, şi-o să le înfig pe toate într-o ladiţă cu pământ aşezată la geam, printre ghivecele cu flori. Şi-o să pun pe fiecare cruce câte-o cunună de levănţică. Nu-ş’ de ce trebuie să fie de levănţică, da’ străbunica a zis că un suflet mort nu poate sta ziua printre cei vii decât în cruce pe piatră,  cu numele lui pe ea şi cu cunună din asta. Şi că poate sta acolo cât vrea el, dar nu mai mult decât vrea ăla care-a pus levănţica.

Şi cu asta basta. Despre taclalele mele cu sufletele bunilor şi străbunilor o să vă povestesc altădată. Acum cătaţi alte poveşti prin în tabelele lu’ Eddie, că poate-aveţi noroc să le găsiţi.

Io nu vă mai arăt decât un desen în cărbune, făcut de străbunica, fără cărbune, cu mâna ei de fum, pe perete, lângă cuvintele mele noi. Că mă tot întreb ce-o fi înfăţişând. Poate-mi daţi niscaiva răspunsuri, să mă scăpaţi de obsesie, să nu mai văd într-una asta în secvenţe de coşmar!

ghici

Jurnalul motanului Pandalie – 17 – Iluminare

Am visat corpuri de iluminat. (Dacă nu ştiaţi că motanii visează, eu vă garantez că da!)  Sau corpuri iluminate? Sau minţi iluminate? În fine, nu ştiu, visele sunt confuze, iar nouă (mie şi lui Nelu[1] – adică mai ales lui) nu ne plac confuziile. De-aia face el liste de cumpărături[2] – ca să nu confunde priorităţile. Iar prioritatea noastră numărul unu se numeşte – cine ghiceşte? Eu cred că nu ghiceşte nimeni! Se numeşte panouri led.

Bineînţeles că niciun alt biped din familia noastră nu ştie ce-s alea, aşa că Nelu trebuie să dea explicaţii:

— Sunt o chestie magică, spune el, pe limba preferată de Fane, iubitorul tuturor poveştilor, cu „Capra cu trei iezi” în frunte. De-aia o să le şi cumpărăm de la MagicLED.ro – unde găsim unele elegante, la un preţ care nu ne goleşte buzunarele. Mai prozaic spus, sunt corpuri de iluminat (nişte chestii care dau lumină, ca şi becurile normale sau ca alea economice) care se montează cu uşurinţă. Le putem încastra sau doar aplica, pentru că sunt foarte subţiri şi se pot utiliza în orice tip de spaţiu interior, deci şi în casa noastră.

— Şi de ce trebuie să ne punem noi de-astea în casă? se strâmbă Fane.

minipanou-led-sticla-12w-alb-cald-patrat-2-600x600— Pentru că dau cea mai uniformă lumină, fără fluctuaţii. Şi au o durată de funcţionare mult mai mare decât sistemele tradiţionale de iluminare – adică decât becurile (ca alea din curţile vecine, în care tragi tu la ţintă cu pietre – până când te-o prinde careva şi ţi-o trage o mamă de bătaie). În plus, panourile LED consumă puţină energie (ne rămân bani mai mulţi pentru toanele domniilor voastre) şi sunt rezistente la şocuri, vibraţii şi variaţii de temperatura, nu se încălzesc şi n-au nevoie de întreţinere pe timpul duratei de funcţionare.

— Şocurile sunt când dai cu pietre? întreabă Fane, cu cel mai candid aer din lume.

— Nu, şocurile sunt când te dau eu pe tine dracului afară din casă! se enervează Nelu (de la o vreme băiatul ăsta e cu nervii la pământ, zău aşa[3]) şi, după ce mai adaugă câteva vorbe dulci, trece pe listă următoarea noastră prioritate: boxe încastrabile.

Dar despre ele nu mai oferă explicaţii. La ce să strice orzul pe gâşte?


[1] Dacă nu ştiţi cine sunt personajele, sunteţi invitaţi să citiţi atât povestea mea („Revelion cu scăunel şi pisică”, inclusă în volumul de povestiri SF Floarea de Loldilal, la pagina 316), cât şi jurnalul meu şi cugetările mele de pe acest blog.

[2] Nelu susţine că listele sunt treabă inginerească – adică ţin de domeniul lui de activitate. Eu credeam că ţin mai degrabă de contabilitate (sau contabilizare?) – dar cine mai ţine cont de părerea mea în casa asta?

[3] Şi nici măcar nu ştie să se prefacă şi el puţin, ca să pară ceva mai calm. O să-l sfătuiesc să meargă la nişte cursuri de actorie, la TeenMedia, că acolo înveţi să-ţi controlezi emoţiile, să improvizezi, să te concentrezi… etc şamd – ce mai, o grămadă de lucruri utile pentru tipul care vrea să fie şeful unei familii ca a noastră! 🙂

Motanul Pandalie SE Ocupă de optimizare


— Alo, cucoană! strigă motanul Pandalie – în capul meu, unde hălăduieşte când iese din povestea lui de baştină[1]. La ce te-ai ostenit să faci un blog în care mă tot pui să scriu vrute şi nevrute, dacă îl laşi de izbelişte? Adică l-ai pus în spaţiul ăsta, virtualu’, şi mai departe, Dumnezeu cu mila, nema promovare site!

Cu alte cuvinte, cucoană, nu ştii că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă-n traistă? Pare-mi-se că habar n-ai! Habar n-ai că există o cale către traista puturoşeniei tale, de fapt o cale către toate traistele, care se numeşte SEO, adică Search Engine Optimization sau, în traducere nu liberă, ci de-acum consacrată, Optimizare pentru motoare de căutare.

Eu ştiu, fiindcă mi-am rupt din timpul de somn ca să mă uit în Wikipedia, şi-am aflat că e de fapt vorba despre „un proces de perfecționare (favorizare) a vizibilității site-urilor web sau paginilor web în cadrul ordonării rezultatelor căutării în lista făcută de motorul de căutare. SEO este o subcategorie a marketingului online SEM[2]… și reprezintă totalitatea tehnicilor prin care un site web este adus la o formă în care este propulsat mai sus în lista de rezultate date de un motor de căutare pentru diverse cuvinte-cheie. Cu timpul, optimizarea unei pagini web a unui site a devenit un serviciu oferit de unele companii și/sau corporații.”

Deci există experţi, cucoană, pricepi? Dar să vezi poznă, în Wikipedia nu scrie absolut nimic despre factorul SEO pe care îl ignoră 90% din specialişti[3]. Ar trebui să actualizeze cineva articolul ăla, nu crezi? Şi să trimită lumea pe site-ul agenţiei DWF, care pune la dispozitia clienţilor săi 2 solutii complete (creşterea vizibilităţii siteului prin SEO şi eliminarea rezultatelor negative din Google prin ORM, adică Online Reputation Management) şi un e-book care se poate descărca gratuit şi din care înveţi tot felul de lucruri[4].

Şi tu ar trebui să-nveţi. Să intri în rândul lumii – al unei lumi unde companiile care se ocupă de SEO sunt o prezenţă din ce în ce mai proeminentă.

Şi i-am promis c-o să-nvăţ – ca să scap de gura lui şi să-mi pot vedea de-ale mele.


[1] „Revelion cu scăunel şi pisică”, inclusă în volumul de povestiri SF Floarea de Loldilal, la pagina 316.

[2] Search Engine Marketing.

[3] Interacţiunea utilizatorului cu site-ul reprezintă factorul 1 în poziţionarea siteului în Google.

[4] Principalele etape de evolutie în SEO, factorii actuali în poziţionarea unui site, ingredientul magic în SEO, părerea specialiştilor despre noile update-uri Google, metode de devansare a celor mai puternici competitori.

Antrenamentele motanului Pandalie – 5 – Similitudine

Participare neoficială la SuperBlog, proba 5:

smartTVDoamne Dumnezeule al bipezilor şi patrupezilor, cât de mult mi-am dorit în copilărie – pe când eram un reprezentant tipic al speciei umane – un televizor alb-negru! Şi cât de mult a durat până când şi-a făcut familia mea unul cadou! Şi ce mult îmi doresc în prezent – când sunt un reprezentat atipic al mâţelor răzgâiate – unul SMART 3D!

E musai să-i arăt lui Nelu niscaiva oferte şi să-l hipnotizez cu o poruncă simplă, banală: „cumpără acum„! Dar ar fi cazul să-l hipnotizez definitiv şi irevocabil, ca să nu-mi spună că, această jucărioară costând, după standardele lui, un purcoi de bani, s-ar cuveni să-i trag tare cu advertorialele, să găsesc în fiecare lună câte cinci – sau chiar zece – plătite c-o sută de lei bucata. Că nu cred că-mi stă în puteri s-ating o asemenea cifră de afaceri, dar… cine ştie? Nu sunteţi cumva dispuşi să-mi vindeţi veun pont? :mrgreen:

Antrenamentele motanului Pandalie – 4 – La optsprezece ani

Participare neoficială la SuperBlog, proba 2:

Am primit maşina la optsprezece ani.
— Tinere vitezoman, mi-au spus tata şi mama,
Go fuck yourself dac-o calci la podea,
Că pentru-amenzi nu ne-au rămas bani.

Antrenamentele motanului Pandalie – 3 – În casa noastră nu se epilează nimeni

Participare neoficială la SuperBlog, proba 4:

În casa noastră nu se epilează nimeni. Adoptarea acestui obicei ar fi o aberaţie într-o comunitate alcătuită din trei bărbaţi, un motan şi un scăunel cu trei picioare!

E drept că Ilian, care a fost cândva femeie[1], îşi priveşte cu oarecare jale părul bogat de pe fluierele picioarelor, dar, fiindcă oricum nu cântă la ele, nu săvârşeşte nici sacrilegiul jumulirii!

Însă, în amintirea vremurilor trecute, cumpără din când în când aşa-numitele „uleiuri după epilat”, pe care le lasă, destupate, pe etajera din baie, răspândind miresme/miasme insuportabile pentru un motan ca mine şi pentru un mascul păros ca Nelu. Numai lui Fane i se par arome apetisante! Era cât pe ce să dea un flacon peste cap! Noroc că l-am observat la timp şi, smulgându-i cu colţii mei personali un smoc de păr – cu piele cu tot – de pe fluierul piciorului stâng, l-am făcut să scape obiectul, al cărui conţinut destinat numai uzului extern s-a revărsat, cu generozitate, peste blana mea bicoloră. Urletele lui şi miorlăiturile mele i-au atras pe Nelu şi pe Ilian. Primul i-a tras lui Fane două scatoalce după ceafă, iar al doilea mi-a făcut mie imediat o baie – adică o chestie similară cu o şedinţă de tortură, dar niciun sacrificiu nu e prea mare pentru un tată de familie[1] când trebuie să-şi salveze copiii!


[1] Dacă nu pricepeţi cum vine asta, n-aveţi decât să cumpăraţi cartea care-mi conţine povestea. Nemira o vinde azi cu 13,93 lei. Sau, dacă vă e punga prea suplă, sau sunteţi mai zgârciţi sau mai iubitori de ecrane şi mai dornici să-l salvaţi pe acel frate al românului numit codru, puteţi comanda e-booku’, pentru care sus-numita editură nu cere momentan decât 10,12 lei; şi nu vă costă nici transportu’!

Antrenamentele motanului Pandalie – 2- Parfumul vânătorului

Participare neoficială la SuperBlog, proba 1:

Cu parfum de vânător
Ai farmec fulgerător.
Căprioara nu se zbate,
Cade ca zdreanţa pe spate.

Aşa sună prima versiune. În versiunea a doua, versul 4 este „Sufocată stă pe spate”- dar pentru asta n-am găsit poză. Şi sunt presat de timp, de-acum e un musai să pândesc deschiderea frigiderului; instinctul meu de vânător îmi spune că înăuntru s-ar putea să fi apărut, ca prin farmec, o halcă de carne macră. Nu de căprioară, de scroafă, că p-aia a tăiat-o nea Tase din capu’ străzii, de teamă că-i prea bătrână şi nici gerovitalu’ n-o mai ajută s-apuce Ignatu’.


  • căprioara din imagine a fost capturată de-aici.

Antrenamentele motanului Pandalie – 1- Obiectiv stabilit, 4% înfăptuit

Fiindcă Nelu persistă în nebunia lui (vrea musai s-aduc şi eu bani în casă!) m-am gândit să-mi exersez condeiul  – ca să devin advertorialist.

Obiectivul odată stabilit, m-am decis să iau parte la SuperBlog – neoficial, doar aşa, pentru încălzire, scurt şi la obiect. Drept care nu veţi găsi aici linkuri către vreun sponsor (pentru că nu mă sponsorizează nimeni, nu?), ci doar linkuri nofollow către enunţurile probelor lansate, ca să priceapă toată lumea despre ce vorbesc. Iar note aştept din partea dumneavoastră, stimaţi cititori, dacă existaţi!

Iată acum şi înfăptuirea obiectivului – în proporţie de 4%, adică răspunsul meu la una dintre cele 25 de probe (nu garantez că vă voi delecta participând la toate), şi anume la proba nr. 3:

Nu pap ştampilă, printer nu halesc,
Dar personalizare îmi doresc,
Dacă îmi pune-n pâine, apetisanţi,
Vreo patru sau chiar cinci şoareci crocanţi.


Găsiţi, aici, linkuri către alte obiective personalizate.
La vânătoare de şoareci am fost aici.