Cui i-e frică de… SF?



pisicafeaMiao, dragilor, eu fiind cine sunt[1], azi, la pisicafea, vă propun să vorbim despre SF, unde iniţialele sunt ale Ficţiunii Speculative.

Dacă aveţi nedumeriri, vă spun că „termenul de ‘ficţiune speculativă’ se referă, prin consens, la totalitatea genurilor literare non-mimetice, de la science-fiction, fantasy şi horror până la realismul magic şi slipstream.” Am luat definiţia de aici, iar, din nou pentru cine nu ştie, slipstream-ul este acel gen de ficţiune care traversează graniţele dintre literatura ştiinţifico-fantastică, cea fantastică şi mainstream – ficţiunea literară clasică.

clic pe poză ca să-i vedeţi sursa


Ei, şi acestea odată lămurite, întrebările mele sunt:

  • Vă place sau nu să citiţi/scrieţi ficţiuni speculative?
  • De ce vă place? Sau de ce nu vă place? Sau poate că le detestaţi pur şi simplu?
  • Iar dacă vă place, ei bine, care vă sunt cărţile preferate, ce autori vă atrag cel mai mult şi mai mult şi, eventual, de ce? Cât de des citiţi literatură de acest gen?
  • Întrebările sunt valabile şi pentru filmele al căror subiect se încadrează în categoria SF.

Iar ca să deschid vorba, o să vă spun ce mi-a răspuns tuşa Vero (presupun că nu la modul cel mai serios :(, da’ cică altfel n-are timp – ca de obicei 😛 ):

„Îmi place, cred că ştie toată lumea că-mi place!  Iar autorul meu preferat sunt, fireşte, eu! 😛 Şi mă dau în vânt mai ales după cărţile pe care nu le-am scris încă! :mrgreen:


Şi-avem şi puţină muzică:



[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

Azi nu citesc!

Fireşte că pe bloguri au apărut o serie de articole noi, cum ar fi:

Dar azi nu citesc, azi benchetuiesc!


Puţină muzică – În fiecare zi

În fiecare zi

de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.