Cad stele de pe cerul meu…

(cântecul menestrelului Hylm)

fragment din povestirea Râpa amăgirilor, inclusă în volumul Floarea de loldilal

Cad stele de pe cerul meu…
Dar nu-i cerul de-acasă.
Eu sunt pribeag, pribeag mereu…
De dor fug, el m-apasă…

Cad stele de pe cerul meu,
De-acum e gol de stele,
E negru,-mi stă pe umeri, greu,
Cerul inimii mele.

Cad stele de pe cerul meu,
Eşti sigura rămasă,
Mă urmăreşti ca un duh rău,
Chemându-mă acasă.

Cad stele de pe cerul meu,
Le-ai doborât pe toate,
Dând iama-n ele ca un zmeu,
Căci vraja-ţi orice poate.

Cad stele de pe cerul meu,
Eşti singurul meu astru,
Ai pentru mine chip de zeu
Şi-ţi sunt supus sihastru.

Cad stele de pe cerul meu,
Doar tu rămâi în noapte,
Te văd în vise, curcubeu,
Te simt ciudat de-aproape.

Mă hăituieşti mereu, mereu,
Rea farmecfăcătoare,
Smulgi stele de pe cerul meu,
Chemarea ta mă doare.

Dar e mai rău fără de rău,
Iubita mea frumoasă.
Când stele cad din cerul meu,
Mă-ntorc la tine, acasă.


(Alte stele au căzut în tabelul lui Eddie.)

Reclame

Cugetările motanului Pandalie – 7 – Nu vreau aur

poza inspiratoare, preluată de la Vienela, la al cărei joc particip astfel

 

Meseria-i brăţară de aur!
Dar eu nu vreau aur, fraţilor!
Bogăţia-i vânare de vânt, fârtaţilor!
Nu vreau nici muncă înnobilatoare!
Vreau numai lenea albă a zăpezii topite sub soare!
Plăcere vremelnică, asta ni-e viaţa!
Eu vreau numai albul şi sărbătoarea din ea!
Aurul muncii li-l las altora!

Antrenamentele motanului Pandalie – 4 – La optsprezece ani

Participare neoficială la SuperBlog, proba 2:

Am primit maşina la optsprezece ani.
— Tinere vitezoman, mi-au spus tata şi mama,
Go fuck yourself dac-o calci la podea,
Că pentru-amenzi nu ne-au rămas bani.

Antrenamentele motanului Pandalie – 2- Parfumul vânătorului

Participare neoficială la SuperBlog, proba 1:

Cu parfum de vânător
Ai farmec fulgerător.
Căprioara nu se zbate,
Cade ca zdreanţa pe spate.

Aşa sună prima versiune. În versiunea a doua, versul 4 este „Sufocată stă pe spate”- dar pentru asta n-am găsit poză. Şi sunt presat de timp, de-acum e un musai să pândesc deschiderea frigiderului; instinctul meu de vânător îmi spune că înăuntru s-ar putea să fi apărut, ca prin farmec, o halcă de carne macră. Nu de căprioară, de scroafă, că p-aia a tăiat-o nea Tase din capu’ străzii, de teamă că-i prea bătrână şi nici gerovitalu’ n-o mai ajută s-apuce Ignatu’.


  • căprioara din imagine a fost capturată de-aici.

Antrenamentele motanului Pandalie – 1- Obiectiv stabilit, 4% înfăptuit

Fiindcă Nelu persistă în nebunia lui (vrea musai s-aduc şi eu bani în casă!) m-am gândit să-mi exersez condeiul  – ca să devin advertorialist.

Obiectivul odată stabilit, m-am decis să iau parte la SuperBlog – neoficial, doar aşa, pentru încălzire, scurt şi la obiect. Drept care nu veţi găsi aici linkuri către vreun sponsor (pentru că nu mă sponsorizează nimeni, nu?), ci doar linkuri nofollow către enunţurile probelor lansate, ca să priceapă toată lumea despre ce vorbesc. Iar note aştept din partea dumneavoastră, stimaţi cititori, dacă existaţi!

Iată acum şi înfăptuirea obiectivului – în proporţie de 4%, adică răspunsul meu la una dintre cele 25 de probe (nu garantez că vă voi delecta participând la toate), şi anume la proba nr. 3:

Nu pap ştampilă, printer nu halesc,
Dar personalizare îmi doresc,
Dacă îmi pune-n pâine, apetisanţi,
Vreo patru sau chiar cinci şoareci crocanţi.


Găsiţi, aici, linkuri către alte obiective personalizate.
La vânătoare de şoareci am fost aici.

Cugetările motanului Pandalie – 6 – Orbind

 

Îmbătrânind încet şi-orbind treptat,
Nu mai vedem nimic din ce-a-ncânat
Privirea noastră-n primăvara vieţii.
Dar, cu trufie,-ncepem să dăm lecţii.

N-admitem c-avem văzul alterat.
Susţinem, sastisiţi, că s-a stricat
Tot ce era, cândva, bun şi frumos,
Că astăzi este totul mai prejos.

Mai ştim cum îi priveam pe cei bătrâni,
Dar spunem c-am fost tineri şi nebuni.
E lumea peisaj înnegurat
Când, mai şi-acrindu-ne, orbim treptat.

 

Provocat fiind, am cugetat niţel.
Şi m-am trecut şi-aici, într-un tabel.
Dar, ştiţi, eu doar mă joc – şi-s şi cam ţăcănit.
Nu luaţi prea în serios un motan măsluit! 😛

Imagini inspiratoare – 1



luneliDoamnelor, domnişoarelor şi domnilor, sunt eu, Anne Glaff [1].  M-am gândit că, poate, cine ştie, sunteţi curioşi să aflaţi ce mai face fiica mea, Krama.

Ei bine, a început un al doilea volum de poezii. Ăsta se cheamă „Imagini Inspiratoare” – imagini pe care le culege ea ştie de unde şi care îi inspiră – Sfinte Dumnezeule! – versuri… hmm, destul de bizare. De palincă, de exemplu, n-am auzit în viaţa mea…  Şi nici de bătătură, ca loc unde stau soacrele… Şi…

Ei, dar mai bine vă las să citiţi:

desagaInima mea în desaga ta?
Ce cată acolo, hoţule, ha?
Dă-mi-o napoi, dă-o încoa!
Ce mă-sa, e inima mea!

Ce?!
Eu ţi-am spus, zici, s-o pui oareunde?
Acolo unde ibovnicu-ascunde
tot ce i-ai dat într-o noapte fierbinte,
dincolo de cuvinte,
de sărutări şi de mângâiere,
de supunere sub a lui vrere?

Ce vorbeşti, neică! Păi eram beată!
Băusem palincă, ca o netoată.
Credeam că eşti, mândru, fătul frumos,
nu numai la vorbă fălos.
Credeam că ţi-s dragă, că vrei să ne fie
iubirea drum către cununie.
Dar tu ţi-ai pus de ani buni pirostrii,
ai acasă vreo cinci copii
şi o muiere rea de muscă, de gură.
Şi-o soacră acră în bătătură!

Aşa că, hai, desaga jos!
Fii bun şi scutur-o, frumos,
să cadă iute de-acolo, din ea,
inima mea, aşa cum e ea,
puţin strivită, ferfeniţită
şi prin mocirlă tăvălită…

Dar o vreau, o vreau înapoi!
Şi-ţi pun desaga pe foc!
Şi te-arunc la gunoi!


[1] personaj din povestirea „Sfinte Dumnezeule!”, (pag. 30 a volumului Floarea de Loldilal . )

 

Jurnalul motanului Pandalie – 3 – Întâmplare… programată

Folosind una dintre expresiile favorite ale fiului meu Nelu, vă anunţ că Ilian „a descoperit apa caldă”! Sau, cu alte cuvinte (mai multe, plus poze):

– În funcţie de ce-i bagi în tărtăcuţă şi ce nu, computerul poate fi idiotul perfect! mi-a spus Ilian azi-dimineaţă, cu un zâmbet pe care, în tinereţea mea, l-am văzut de nenumărate ori în oglindă. Uite, poţi să-l baţi la nesfârşit aşa:

… folosind mereu acelaşi truc

… pe care nu e în stare să-nveţe să-l pareze

Ceea ce înseamnă că oricare dintre victoriile mele la riţi-piţi-ul ăsta… computerizat a fost o întâmplare… programată :mrgreen:

Miao, am impresia că fata asta, de când e băiat şi mi-a rechiziţionat mutra, e mult mai deşteaptă!

Şi, apropo de deşteptăciune, riţi-piţi mi-aduce întotdeauna aminte de o poezie de-a mea, din primul an de „muncă” în chip de tehnician-proiectant:

În pădurea de planşete
Und’ m-aduse ghinionu’,
Stau citind cărţi poliţiste.
(Ca să nu mă prindă somnu’!)

Sunt stagiar şi am de lucru
Doar o zi pe săptămână;
Alte cinci ascult bârfind
Proiectanţi din lumea bună.

De dau gata biblioteca,
Ce-oi mai face habar n-am!
Mă voi plictisi pe-aicea…
Greu se mai câştig-un ban!

Însă tot mai am o şansă:
Prea miraţi sper să nu-mi fiţi
Când voi deveni, în toamnă,
Campion la riţi-piţi!

Şi ştiţi ce? Chiar am devenit campion – în atelierul meu de proiectare! Iată, carevasăzică, încă un exemplu de întâmplare… programată!

(„Întâmplare… programată” e tema psi-lunelilor lui de azi. Dacă nu mă credeţi, mergeţi pe blogul lui psi, unde-o să găsiţi un tabel întreg cu întâmplări din astea.)

Am şi un exemplu de întâmplare… neprogramată. După ce-a învăţat – destul de greu – să deseneze cerculeţe şi x-uleţe pe o foaie de hârtie cu pătrăţele, idiotu’ de Fane s-a dovedit imbatabil la riţi-piţi! Ştiu că nu vă vine să credeţi, da’ jur pe mustăţile mele că miaun adevărul!

În încheiere, ţin să menţionez că, dacă v-au nedumerit oarece afirmaţii dintre cele mai sus, nu vă puteţi lămuri decât citindu-mi povestea („Revelion cu Scăunel şi Pisică”, inclusă în volumul Floarea de Loldilal  , la p. 316; aviz amatorilor: eBook-ul e mai ieftin decât ediţia pe hârtie).

Jurnalul motanului Pandalie – 1 – Introducere

(cu o duzină de cuvinte impuse)

Dacă mi-aţi citit povestea, ştiţi că am fost cândva un om de valoare şi de acţiune – tehnician-proiectant, adică 😛 Ştiţi şi că m-am transformat în motan în ultima zi a anului 2000, când aşteptam Magnificul Moment al Sfârşitului alături de toţi cei care-mi împărtăşeau credinţa – ni se spunea „Propovăduitorii Sfârşitului Lumii”. Sperând din tot sufletul că de Clipa cea Mare nu ne mai despărţeau decât câteva minute, am fost atât de copleşiţi de emoţii şi de presimţirea apropiatei beatitudini, încât ne-am pierdut şi echilibrul, şi coeziunea interioară, şi coerenţa macroformei materiale. Am intrat într-o stare de confuzie care a atins paroxismul doar preţ de o fracţiune de secundă – suficient pentru a ne pune în situaţia de a nu mai putea regăsi decât un echilibru parţial stabil în aceste forme improprii, dar care, pe moment, ne-au fost cel mai uşor accesibile… Pe scurt, de atunci eu, Ilie Pandalie, sunt motan, iar nevastă-mea, Neaga, zisă acum Lemnoasa, e scăunel cu trei picioare…

Celor care n-au citit despre mine, care nu ştiu nici măcar cum am ajuns să am un al treilea copil, un fiu adoptiv (Ilian) care a fost cândva fată (Liliana), dar care acum e o adevărată imagine a mea din momentul când abia ajunsesem la maturitate, trebuie să le spun că, pe vremea când eram biped, am dat dovadă şi de o mare sensibilitate – am scris versuri! Şi, de când cu Ilian, am reînceput să scriu – adică îi dictez lui! M-am tot gândit ce să-i ofer în schimb – pentru  efortul depus – şi m-am decis să-i îngădui să publice  versurile – sub noul lui nume, Ilian Pandalie! O să-ncepem cu un volum de poezii pentru copii, pentru că mă inspiră mai ales Fane, zis Şmenaru, prăpăditul de fiu-meu (mezinul), care nu-i numai idiot, ci şi cleptoman! Şi iată rezultatul – îngăduiţi-mi să vă ofer o mostră:

Fane a furat un măr
Mare, roşu şi frumos.
Şi s-a tras sigur de păr,
Tontu’, când l-a scăpat jos!
Vai, sărmanu’ retardat!!
Mărul roş, plin de noroi,
Credeţi că şi l-a spălat?
Nu! L-a dus drept la gunoi!

Dar am de gând să abordez, cât de curând, şi alte subiecte: am să povestesc cum m-am adaptat, ajungând să mă simt bine în blana mea de motan, am să descriu zadarnica luptă a câinilor pentru libertate, am să povestesc despre suferinţele scăunelului care îmi e consoartă (acum n-o mai doare spatele – fiindcă n-a fost în stare să se transforme baremi într-un scaun cu spătar, o înjunghie, pe rând sau simultan, cele trei picioare)… şi aşa mai departe.

Ei, ca să fiu sincer, cred că nu va fi vorba numai de versuri. O să scriu şi proză, aici, în jurnalul meu. În concluzie, fiţi pe fază! Ştiu că sună a laudă de sine, da’ zău că am de spus lucruri interesante!

Cu aceeaşi duzină de cuvinte au mai jonglat şi alţii. Puteţi ajunge uşor la oricare dintre ei, fiindcă toate drumurile pleacă de la psi!

Dacă m-ai cunoaşte…

*

„— Eu sunt, un drumeţ rătăcit.
— De eşti om bun, dă-te aproape de chilioara mea; iară de eşti om rău, du-te departe de pe locurile aceste, că am o căţea cu dinţii de otel şi, de i-oi da drumul, te face mii de fărâme!”

Ion Creangă – Povestea Porcului

Donald e rătăcit, dar nu e nici bun, nici rău – e explorator! 😛 Un explorator al trecutului pierdut în partea necartografiată a continuumului spaţiu-timp, echivalent, în această poveste[1], cu o reţea infinită de lumi paralele.

Şi nu e nici vreun versificator de elită, dar, oarecum şocat de situaţia pare-se foarte avantajoasă în care s-a pomenit din pură întâmplare, a scris versurile unui cântec (la muzică mai lucrează încă) şi m-a rugat să i le postez aici, cu speranţa că, cine ştie, poate i le îndreaptă cineva pe unde şchioapătă prea tare.

Aşadar, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, urmează CÂNTECUL LUI DONALD/ROLAND, cu subtitlul DACĂ M-AI CUNOAŞTE…:

Motto:
Ştiţi, m-am rătăcit.
Sunt irecuperabil,
Dar ce fericit!

Sunt irecuperabil pierdut, da, m-am rătăcit
Când timpul cu spaţiul l-am înnodat… greşit!
V-am pătruns fără voie în casă şi-n pat,
Trupuri calde şi dulci, vis nebun de bărbat!

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Sunt Donald, nu Roland, cum îmi spuneţi voi.
Dacă m-aţi cunoaşte, m-aţi goni înapoi?
Dacă m-ai cunoaşte, tu, Emma, ai vrea –
O, Doamne! – să mai fii trup şi suflet a mea?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

De m-aţi cunoaşte voi toate, soaţe de trup,
Mi-aţi mai da, patru zâne, mângâierile-n grup?
Tu, soaţă de cuget, tu mi-ai mai zâmbi
Dacă m-ai cunoaşte, că nu-s Roland de-ai ştii?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Dar tu, soţie blondă, vis pentru protocol,
Tu, dac-ai bănui că joc acum un rol,
Dacă, printr-un miracol, ai ştii cam cine sunt,
Mi-ai adresa, în public, sudalme cu glas crunt?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Iar tu, frumoasă Rachel, soţie-n însărcinată,
Tu, dacă m-ai cunoaşte, de-ai ştii că nu i-s tată,
Tu te-ai feri de mine, pe prunc să nu-l deochi,
Sau, dintr-odată fiară, mi-ai scoate ambii ochi?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Dar tu, unică soaţă din lumea mea uitată,
Gata să dai divorţ de sosia-mi ciudată,
Dac-ai cunoaşte unde mă aflu eu acum,
Ai lăsa totu-n urmă şi ai pleca la drum?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!


[1] „Irecuperabilul Donald”, a zecea poveste din volumul Floarea de Loldilal (p. 256)

Acesta a fost o psi-luneală; dacă vreţi să mai citiţi şi altele, mergeţi la: psi,  scorpiocarmen pricopdragoştibidoralmanahejoravirusachecarmencammely

Poveste în zori – şi un concurs…

Am pregătit un haiku – încă de săptămâna trecută:

Zâmbet în zare
sub stele ce pier din cer –
povestea din zori!

Era deja programat – pe Idei Înghesuite.  Dar, după potopul de haiku-uri de la duzina de sâmbătă, plagiate şi parodiate pe deasupra, mi s-a părut că nu mai are niciun haz! 😛

Aşa că m-am gândit c-ar fi mai bună o poezie.  Dar inspiraţie – ioc! Sâmbătă seara am scris şase versuri, după care m-am blocat. Însă în noaptea asta, după ce am citit povestea lui psi, mi-a ieşit cât ai clipi o altă poezie:

Când mi te rupi din braţe-n zori,
Rămâne perna ta pustie,
Şi-o mângâi, şi mă-ncing fiori
Dulci şi amari, ca o beţie.

Încă te simt, atingeri aspre,
Şi apăsate, şi nebune,
Fierbinte amintire despre
Tot ce e dor, dar n-are nume.

Te-ascult plecând, gonindu-ţi calul
Spre altă casă, spre alt pat,
Şi te urăsc fiindcă treci dealul
Ca alteia să-i fii bărbat!

Pe urmă mi-am amintit de poezia începută  sâmbătă, m-am întors la ea şi i-am găsit imediat o încheiere, probabil inspirată fiind de somnul „muzei” Grişka!

Nu-mi place să mă scol în zori,
Pentru că noaptea e prea scurtă
Şi o lungesc adeseori
Dormind până târziu pe burtă;

Pe burtă, sau în sus cu faţa,
Sau cu genunchii strânşi, pe-o parte,
Căci dulce-i somnul dimineaţa –
Fiindcă de muncă mă desparte!

* * *

În plus, m-am gândit să nu abandonez nici ideea unui concurs (cu premiu) legat de poveştirile mele din volumul Floarea de Loldilal. „Zori” e un cuvânt care îmi place, aşa că se află, sub forma sa articulată, „zorii”, atât în fraza cu care începe una dintre povestirile din acest volum, cât şi în fraza cu care se termină o alta. Prin urmare, dacă ştiţi cum se numesc aceste două povestiri (cea care conţine cuvântul „zorii” în prima frază şi cea care îl conţine în ultima frază), menţionaţi titlurile lor într-un comentariu la acest post, până vineri, 10 august, la ora 23:59.

Premiul, atribuit prin tragere la sorţi, este un exemplar din romanul Nu te încrede în nimeni (Gregg Hurwitz), tradus de mine şi apărut în luna mai a acestui an la editura RAO. Vi-l prezint pe scurt în cele ce urmează:

Trust No One este povestea lui Nick Horrigan, un bărbat de treizeci şi patru de ani cu conştiinţa împovărată de moartea unui om pe care nu l-a ucis, un bărbat care s-a străduit vreme de şaptesprezece ani să-şi construiască o nouă viaţă normală, spulberată într-o noapte din toiul unei campanii electorale prezidenţiale, când se trezeşte implicat fără voia lui într-o luptă – cu adversari misterioşi, dar puternici, fără scrupule şi fără milă – ce pare legată de evenimentele petrecute cu şaptesprezece ani în urmă, o luptă care se desfăşoară, palpitantă, în paralel cu zbuciumul sufletesc la fel de palpitant al protagonistului ei, nu doar în fiecare pagină, ci chiar în fiecare rând al unui roman captivant, cu întorsături elegante de frază şi cu răsturnări subtile de situaţie, întotdeauna imprevizibile, deşi întotdeauna amorsate de detalii strecurate mai înainte, peste care cititorul trece pe moment fără a le acorda prea multă atenţie.

Pentru a nu servi drept sursă de inspiraţie pentru alţii, comentariile vor fi moderate; cele care conţin răspunsul vor fi vizibile abia sâmbătă, când voi anunţa şi câştigătorul.

Ca să descoperiţi şi alte psi-luneli, mergeţi, ca de obicei, la psi, şi ţineţi cont de tabel:

1. carmen pricop 2. dor-fior
3. eu 4. virusverbalis
5. Scorpio 6. tibi
7. Irealia 8. Cita
9. almanahe 10. Poveste în zori

Astăzi pentru life in pictures.

VeroVers

 

Bănci pustii, departe,
Pierdute în fundal…
Pe-alee umbre moarte,
Visele – în spital.

6 aprilie 2011

...........

Parcul din Focşani, octombrie 2009

 

Fă-ţi timp, te rog, azi, mâine şi mereu,
Să treci prin parcul sufletului meu.
Fă-ţi timp, te rog, pe-o bancă stai o clipă,
Zâmbeşte către flori, măcar în pripă!

9 aprilie 2011

.

Pe tema „o bancă, o alee, un parc” au mai scris: papagigli, psispina, virusverbalis, redsky2010, scorpio72, ALTCERSENIN, Lora, Ragnar

Vezi articolul original

Lacătele nu sunt pentru hoţi!!!

Ca început al ciclului UITE CE FAC EU ÎN LOC SĂ TRADUC, vă invit să citiţi o poezie furată de la psi, cu copy-paste – deşi, aparent, blogul nu o permite   😛

nicio lacrimă şuşotind

şi nici vinul nu plânge-n pahare

când ea trece-n picioarele goale

prin alaiul tăcut.

păsări nu mai vin pe cer

nuntaşii toţi ca nişte ciocli

cu smoală zvâcnindu-le-n ochii

ce sânge mai cer.

fără vorbe şi fără vioară

fecioara se prinde în hora de lupi

niciun râs, cu toţii par muţi

şi e ziua amară.

jefui-vom inocenţa din nou

la lăsatul nopţii, în somn,

pe când toţi străjerii dorm

pe un vis ca o coajă de ou.

şi iată alaiul cu ochii lucind,

din negru spre roşu păcat

cerc de foame-nchegat

pe-un trup alb, al miresei dormind.

nuntă mută şi slută

când adevărul se-adună

cu o moarte tăcută

şi hâdă.

.

 Invitaţi de onoare sunt membrii clubului psi, din tabelul furat, tot cu copy-paste, din aceeaşi sursă:

1. carmen pricop 2. Vero
3. tibi 4. Scorpio
5. Lolita 6. tot Vero
7. Dictatura Justitiei 8. ch3815h
9. almanahe 10. jora
11. dordefemeie

.

Ca bonus vă ofer poezia postată de psi astăzi:

dacă ţi-aş spune într-o zi că ne vom legăna pe sub apele lunii şi liniştea ne va iubi ca pe nişte fraţi buni, ai să mă crezi?

dacă ţi-aş spune într-o zi, că pe sub barca lunii nu curge apă ci liniştea albastră se desenează, ai să mă crezi?

eu vin, ca începutul zilei vin, ca dorul nopţii vin, plutire pe ape neştiute cântând…

tu eşti începutul nopţii fără sfârşit, albastrul cel fără de care inima mea nu ştie să bată.

pe sub barca de lună te strig. tu nu înţelegi că mi-e…?

.

şi superba poezie „plagiată” de Carmen Pricop după nunta mută 2:

Fecioară despletită cu părul de argint

În valuri care-i curg pe umeri spre pământ

Şi mătură cu ele veşnicia şi-o adună,

S-o prindă printre valuri cu pace, cu furtună,

Când s-a născut întâi, s-a prăvălit pe ape

Şi a căzut – cascade – de miez tot mai aproape,

Apoi fecioară zveltă şi mândră a crescut

Cu trupul mlădios şi prefăcut în lut,

Şi frământat de doruri, şi închizând ispite

În lut uscat de arşiţi mereu neistovite.

La prânz, când să se coacă, s-a preschimbat în zbor,

În aripă de înger, în lacrimă de nor

Şi s-a predat deplin în zarea unui vis

De care toată lumea ştia că-i interzis.

Şi când s-a prăvălit în vis a doua oară

Lumea se pregătea din neguri să răsară,

Căci visul cel închis între zăbrele reci

S-a împlinit cu ea, eliberat pe veci.

Având tumult de ape în suflet de pământ,

Cu gândul făcut zbor netulburat de vânt,

Când s-a unit cu visul s-a scris o altă cale

Şi viitorul curge mai bun pe altă vale…

De-ar fi în lume visători destui,

Cu sete de înalt, la fel de nesătui,

Nu s-ar promite fericire pentru ani o mie

Dar am avea din ea cu toţii o felie.

.

Ia să vedem, mai ştie cineva cum se fură de pe un blog protejat, ca al lui psi? (Menţionez că pe mine nu m-a învăţat nimeni, am bănuit că trebuie să fie posibil şi am încercat – cu succes !)

Pe margine, în mijloc

LA MIJLOC POEZIE, PE MARGINE PARODIE

Tema parfumul unui poem (la care am fost tentată să particip cu minunăţia de mai jos, dar n-am făcut-o din lipsă de timp) mi-a adus aminte de „Romanţa Rozinei” (Ion Minulescu) aşa cum am auzit-o citită prima oară, de o colegă de liceu, într-o pauză:

Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine” fără chiloţi.
Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
Extras din cupele de crin fără chiloţi
Cu numele necunoscutei cu chiloţi—
Boeme fără chiloţi
Sau aristocrate cu chiloţi—
In ale carei bucle blonde fără chiloţi,
Decolorate cu chiloţi
Sau pudrate fără chiloţi,
A cunoscut intaia oara cu chiloţi
Parfumul cupelor de crin fără chiloţi…
Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine” fără chiloţi.
Rozina cu chiloţi…
Unde e Rozina fără chiloţi
Un strop uitat intr-un flacon cu chiloţi
Se-ntreaba : Unde e Rozina fără chiloţi?
Un strop uitat intr-un flacon cu chiloţi
Schiteaza-n grota de cristal fără chiloţi
Regretul cupelor de crin cu chiloţi,
Ce-nstrainate de gradina fără chiloţi
Din care le-a cules o mana cu chiloţi
De trecator sentimental fără chiloţi
Jertfesc blazonul florentin cu chiloţi
Pe-o balustrada de balcon fără chiloţi…
Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine fără chiloţi”.
Guerlain a cunoscut-o poate cu chiloţi.
Dar cand fără chiloţi,
Si unde cu chiloţi,
Si-n ce fel fără chiloţi?…
Guerlain a cunoscut-o poate cu chiloţi…
Si a iubit-o fără chiloţi…
Dar Rozina cu chiloţi?…
Rozina l-a iubit pe el fără chiloţi?…
Parfumul lui Guerlain imi spune cu chiloţi
Ca-n golul cupelor de crin fără chiloţi
Divinizatele nebune cu chiloţi
N-au picurat decat minciuna fără chiloţi
Si ca Rozina-a fost… nebuna cu chiloţi!…
Si totusi, el o canta si-astazi fără chiloţi
In blondul cupelor de crin cu chiloţi…
Guerlain a botezat parfumul fără chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine cu chiloţi”.

Pe tema „pe margine, în mijloc”, au mai scris astăzi şi alţii, pe care vă invit să-i descoperiţi în tabelul lui psi

Copia tabelului:

1. tibi 2. almanahe
3. cita 4. scorpio
5. aA 6. virusverbalis
7. dictatura justitiei 8. Vantdetoamna
9. Vero 10. Abisurile
11.  io

=========================================

Iar dacă vreţi să mai citiţi şi altceva, vă recomand articolele pietenilor mei piguitori:

Ajutor!!!

Aveţi cumva în biblioteca personală Balada Bătrânului Marinar (The Rime of the Ancient Mariner) de Samuel Taylor Coleridge? (Mă refer, după cum presupun că v-aţi dat seama, la versiunea în limba română.) Şi, dacă o aveţi, o puteţi deschide la prima pagină a primului capitol, pentru a vedea cum sună în româneşte versurile 5, 6, 7, 8, 9 şi 10? Adică astea, de mai jos:

„The Bridegroom’s doors are opened wide,
And I am next of kin;
The guests are met, the feast is set:
May’st hear the merry din.”

He holds him with his skinny hand,
„There was a ship,” quoth he …

Iar dacă găsiţi traducerea acestor versuri, vreţi să mi-o scrieţi aici, într-un comentariu, adăugând numele traducătorului, editura la care-a apărut cartea şi anul apariţiei?

Vă mulţumesc de pe acum dacă mă puteţi ajuta.

ADDENDA: Problema s-a rezolvat deja, am primit o traducere prin e-mail, pentru care mulţumesc şi pe această cale.

=== === ===
Pinguitorii (VaniaRokssanaAndroxaMirela PeteShaynaTeoCaiusCarmenStropi de SufletTheodoraGabriela ElenaZamfir PopFilumenieClipe de ClujZina, TU1074’s Blog, Dispecer, Ilarie, Blogul cu atitudine, paporniţa cu vorbe, Ulise al II.lea) primesc oricum  mulţumirile mele 🙂