Ce-ar fi să…?



Am descoperit oarece produse interesante:

kdeco.ro

Şi m-am întrebat ce-ar fi să scriu despre lupta loldilalului cu cei care-l criogenează?

Şi/sau cu cei care-l pun în terarii?

kdeco.ro

Sau pur şi simplu despre loldilal ca plantă decorativă, care devorează câte-un invitat la fiecare petrecere?

Dar despre aşa ceva cred că s-a mai scris. Doar că nu-mi amintesc cine a scris. Nici unde – în ce roman, în ce povestire.

Am citit multe romane şi povestiri pe care le-am [cam] uitat. Dar cred că nu sunt singura căreia i se întâmplă.

Şi nici singura tentată să tot cumpere cărţi noi. De exemplu profitând de promoţii ca asta.

nemira.ro%20

Sau de Black Friday:

elefant.ro%20

Reclame

Cadouri pentru iubitorii de lectură



Unui iubitor al cărţilor îi poţi face cadou, fireşte, şi tot felul de flecuşteţe. Dar numai ca supliment (nicidecum alimentar pentru nevoile lui împătimit al lecturii), pe lângă un teanc de cărţi noi, după gustul său.

Dacă nu-i cunoşti cu exactitate gusturile şi/sau nu ştii ce are şi ce nu în bibliotecă, poţi să-i faci rost de un voucher de la o editură sau de la o librărie. Sau îi poţi da măcar de ştire că undeva există o promoţie.

Nu clicuiţi, promoţia asta s-a încheiat.

Eu le recomand mai ales pe ale editurii Nemira, fiindcă acolo încă mai vegetează floarea mea de loldilal. 😀

Jurnalul motanului Pandalie – 11 – Ceainicul

Când îmi era de-adevăratelea nevastă  (eu, tehnician-proiectant[1] – ea, casnică relativ grea de cap), Neaga (azi scăunel cu trei picioare aproape distrus după ce-a susţinut marele fund de băiat mare al mezinului nostru, Fane pe numele său de alint) colecţiona lenjerii de pat.

Aşa stând lucrurile, în prezent, când am redevenit singurul autorizat s-o călărească (deoarece bucile lui Fane au lăsat-o fără picioarele pe care i le-a pus la loc fratele lui, Nelu), mă gândesc să-i fac cadou, de ziua internaţională a scăunelelor cu trei picioare (care nu exista până azi, dar azi am decretat eu că există şi că e azi 😛 ), nişte cuverturi de pat 3D. Da, aşa le cheamă, şi 3d sunt ele, nu patul. De fapt, cărui motan îi trebuie pat, când are, în exclusivitate, drept de folosinţă a rotundului lemnos al numitei Neaga?

În fine, fiindcă tot veni  vorba, menţionez că exclusivitatea a devenit… teoretică. Practic, de ieri, de când a şmenuit Fane, zis Şmenaru’,  un ceainic din el ştie ce magazin, obiectul ăla cu fund rotund şi cioc şerpuit tronează pe Neaga. Cu acordul lui Nelu! Că, cică, obiectul în cauză, chiar şi plin, n-are decât două kile, pe când eu, chiar şi lihnit de foame (cum sunt când pleacă Nelu în vreo delegaţie şi rămân în custodia lui Fane) am cinci.  Deci totul e spre binele Neagăi, a decretat fiul meu, din dragoste filială faţă de lemnoasa lui mamă –acum, din  fericire, necuvântătoare.

Din fericire pentru el , căci, dacă ar mai fi putut cuvânta,  ar fi spus şi răsspus că fundul ăluia o arde ori de câte ori se aşează pe ea plin cu ceai fierbinte, ar fi dat telefoane la Protecţia Scăunelelor Tripiciorogate (o organizaţie non-profit care nu există, dar e un musai  să fie înfiinţată) şi ar fi dat în judecată (pe paralele lui Nelu – singura creatură din casa asta capabilă să câştige un ban cinstit) Asociaţia Ceainicelor – şi ea inexistentă, dar Neaga s-ar fi apucat mai întâi s-o înfiinţeze, racolând toate cumetrele din vecini care încă mai preferă bârfa la gard în locul celei de pe pereţii facebookului.

Ei, şi nu mai ştiu ce voiam să vă spun de fapt. Până-mi aduc aminte, mergeţi la Eddie, unde găsiţi un tabel plin cu ceainice. Ceainăreală plăcută!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).