Elucubraţii – Himera

Amiază. Ploaie – cu nemiluita! Soare – cu siguranţă, dar dincolo de norii parcă întrepătrunşi, joşi, groşi şi plumburii.

Amiază pe Himera, unde un an înseamnă douăsprezece zile lungi (de zece ori cât cele terestre) şi ploioase, urmate de o a treisprezecea, în care un imens soare portocaliu îşi împrăştie cu aceeaşi generozitate lumina şi căldura asupra unei planete grădini – un colţ de rai care te covârşeşte cu năucitoarea‑i risipă de frumuseţe.

Pentru această zi vin turiştii şi pelerinii pe Himera – şi vin din timp, ca să aibă certitudinea că-şi vor găsi loc în hotelurile de lux, care, în ciuda preţurilor exorbitante, nu duc niciodată lipsă de oaspeţi.

Eu am sosit în a opta zi a ploii, mi-am parcat naveta într-un colţ al spaţioportului, am primit un costum impermeabil şi izoterm cu care m‑am grăbit să mă echipez şi am ieşit, nerăbdător, în burniţa cernută, metodic, de sadicul zeu al ploii din panteonul local.

Imediat, una din vestitele buburuze transportatoare – o jumătate de ou uriaş, cu albul suprafeţei exterioare brăzdat de zbârcituri negre şi înflorit în negi portocalii, semisferici – s‑a oprit deasupra mea şi, zumzăind, şi‑a coborât spre mine marsupiul, un soi de nacelă ce părea căptuşită cu catifea galben-roşcată.

I‑am acceptat invitaţia – aşa cum ştiam că se obişnuieşte – şi, odată ce, probabil, m‑a simţit înăuntru, marsupiul-nacelă s‑a ridicat, închizându-mă cu totul în pântecul acelei uriaşe zburătoare domesticite – aşa cum ştiam că nu se obişnuieşte.

– Ajutor! am urlat în microemiţătorul costumului. Sunt turistul Zetaen Treibe şi cred că am nimerit o buburuză nebună! Şi‑a retras marsupiul în totalitate! Sunt prizonier aici, înăuntru!…

… citiţi continuarea în volumul Între lumi (Pavcon, noiembrie 2018)

* * *   * * *   * * *

Dacă nu v-a plăcut povestea, consolaţi-vă citind altceva. Iată un vraf de recomandări:

Reclame