Jurnalul motanului Pandalie -15 – Mirese pentru Fane

Aş vrea să dorm, încovrigat pe rotundul lemnos – şi destul de răcoros – susţinut de cele trei picioare ale Neagăi, nevasta mea preschimbată în scăunel, un fenomen pe care l-am explicat, cum m-am priceput, în povestea mea[1]. Aş vrea să dorm, dar nu pot, fiindcă Fane, fiul meu idiot, îmi dă neobosit târcoale, de parc-ar vrea să-şi prindă o coadă invizibilă, şi bombăne la fel de neobosit:

— Nimeni nu se gândeşte la Nelu, singur la Londra, încercând, bietul, să se-nsoare. Numai eu sunt cu gândul alături de el, numai eu, numai eu. Numai eu mă gândesc c-o să fie nevoie de-o rochie de mireasă! Numai eu. Singur eu. Singur eu am găsit online o casă de modă, un loc unde poţi să-ţi alegi un manechin şi să-l îmbraci cum pofteşti.

Ilian, care moţăia pe canapea, face ochii mari şi-l priveşte cu interes.

— Ce casă de modă e asta?

— Jocuri online dress up.

— Poftim?!!!

mireasa_pt_Nelu mireasa_pt_Nelu2

— Pofteşte să vezi, zice idiotu’, îşi întrerupe târcoalele şi se îndreaptă pe laptopul vechi, lăsat de Nelu pe mâna lui. Uite, am ales două gemene, o blondă şi o roşcată, şi câte-o rochie de mireasă pentru fiecare…

Ilian se ridică de pe canapea, priveşte ecranul peste umărul lui şi izbucneşte în râs.

— Bă, eşti prost făcut grămadă, eşti dus cu sorcova rău de tot! Nu vezi că ăsta-i un joc pentru fetiţe? Eşti pe www.xjocuri.com, un portal de jocuri!

Fane cască gura, cască ochii, închide gura şi o deschide iar, ca să-ntrebe:

— Fetele astea frumoase sunt de jucărie? Adică putem să le cumpărăm? Că tot ce e de jucărie e mai ieftin, nu? Şi, dacă le cumpărăm, pot să le păstrez eu, mirese pentru mine, şi să-i trimitem lui Nelu numai rochiile?

— Ia te uită ce-i trece cretinului prin minte! râde Ilian. Ia intră tu în contu’ ăla de ţi l-am făcut pe feisbuc şi-anunţă-ţi amicii c-ai găsit online un târg de fete!

— Păi hotărăşte-te, se supără Fane, ori e joc pentru fetiţe, ori e târg de fete!

 — Dă şi tu cu banu’, răspunde Ilian, şi se întoarce râzând pe canapea.

Aş râde şi eu, dar, de când sunt motan, nu prea-mi mai reuşeşte. Şi, oricum, aş face mai bine să m-ascund sub canapea; pentru că, dacă se prinde că râde cineva de el, Fane se răzbună trăgându-mă pe mine de coadă.


[1] Sunt Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ). Dacă aveţi nelămuriri, nu strâmbaţi din nas, puneţi mâna şi citiţi-mi povestea. :mrgreen:

Reclame

Jurnalul motanului Pandalie -14- Nelu vrea să se-nsoare la Londra

— Fii atent, bă. c-o să-ţi dictez rar şi clar, îi spune fiul meu Nelu, ingineru’, fiului meu Fane, idiotu’ (pentru că vrea să-l deprindă cu scrisul). Începem: bilete de avion spre Londra la 79 EUR.

— Două bilete, 158 EUR, spun eu, bucuros că încă mai pot face socoteli.

— Lasă, tată, că ştiu că n-ai uitat tabla înmulţirii, se strâmbă Nelu. Nu te mai osteni cu atâtea calcule, că nu iau decât un bilet.

— Păi nu merge şi Fane? mă mir eu[1]. De mine poate avea grijă Ilian.

— De tine pot avea grijă şi vecinii, că eşti mâţ blând şi nici nu zgârii rău. Fane nu merge fiindcă e cleptoman, ai uitat? Nu vreau să fiu nevoit să-l scot  din ghearele poliţiei engleze. Ar fi un unic mare dezavantaj, pe lângă mai multele avantaje pe care le am fiindcă am optat pentru zboruri ieftine cu Aerolines. Ia scrie, Fane:

  1. preţuri transparente
  2. informaţii utile care fac călatoria mult mai plăcută;
  3. planificarea vacanţei din cateva clicuri, multumita opţiunii de rezervare online a biletelor de avion;
  4. facilitare închiriere automobile, în Romania şi în străinatate.
  5. optiuni de cazare la hotel pe site-ul partener;
  6. plata de acasă, prin transfer bancar sau cu carte de credit.

— Mai rar, nene, protestează Fane, abia am ajuns la trei şi-am uitat ce-ai zis să scriu după trei.

— Bine, lasă, opreşte-te, zice Nelu, cu aerul generos al unui nabab. Pentru azi ai scris destul. Trebuie să-l iau cu binişorul, să nu-l tâmpesc de tot, adaugă, întorcându-se spre mine.

Dar, pentru mine, expresia „să nu-l tâmpesc de tot” e lipsită de sens în cazul lui Fane, o matahală deja totalmente şi ireversibil idioată. Aşa că schimb vorba.

— Auzi, da’ tu ce cauţi la Londra?

— Zăresc un prinţ călare, călare, călare, începe Nelu un cântecel din copilăria mea. El caută să se-nsoare…

Sar în sus, oripilat.

— Ce-ai spus?

— Vreau să mă-nsor c-o englezoaică. O agăţ şi-o duc direct la biserică. De exemplu, la Catedrala Sfântul Paul.

— Imposibil, protestez eu. Nu te poţi însura dacă nu zic eu că femeia corespunde.

— Unde scrie?

— E înţelegerea noastră nescrisă. Până acum mi le-ai prezentat pe toate.

— Şi m-ai scăpat, într-un fel sau altul, pe toate, mârâie Nelu, arătând spre Ilian.

Care capătă brusc grai.

— Nelule, iei două bilete şi mergem la Londra împreună. În fond, de când m-am ales cu mutra tânărului Ilie  Pandalie, îţi sunt ca şi un tată…

— Tocmai de-aia mi-am luat măsuri de siguranţă, râde Nelu. Biletul meu e deja cumpărat, bagajul m-aşteaptă la aeroport şi avionul decolează peste o oră şi jumătate. Aşa că… Pa, menajerie! Puteţi să-mi uraţi deja casă de piatră!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ). Dacă aveţi nelămuriri, nu strâmbaţi din nas, puneţi mâna şi citiţi-mi povestea. :mrgreen: