Duzină de cuvinte… de genul SF

*

Când nu scrie poezii de genul[1] celei de aici[2], pe care e nevoit să le păstreze pentru sufletul său, un bărbat de genul lui Donald[3] îşi distrează numeroasele soţii inventând poveşti de genul celei de mai jos:

Sunt genul semnervos, dau semne că aş fi predispus la nevroze de genul obsesiv-compulsiv. Aşa au zis doctorii, adică psihiatrul, psihologul şi psipsina[4], pisica tigrată care mi s-a lipit de suflet încă de când am descoperit-o, ghem de blană încă fără ochi abandonat într-un polonic găurit, în Salonic (Grecia, Terra, secolul XXI) şi cu care pot să conversez  de când am învăţat amândoi eliterna veche (pentru că amândoi suntem genul care prinde repede orice, de la şoareci până la limbi străine! 😛 ). Şi cum ăştia, cei trei psi…, sunt genul care face recomandări cu toptanul, m-au sfătuit, cu toţii (ce părere aveţi de genul ăsta de coincidenţă?) să fac o croazieră prin timp – mai mult prin trecut şi mai puţin prin viitor, unde m-aş putea stresa mai tare dac-aş avea ghinionul să întâlnesc macarieni de genul neutru, nişte cuidaţini (nici femele, nici masculi, doar enervanţi!) care te bat la cap, vorbindu-ţi de datinile lor strămoşeşti până când simţi că ţi s-a afisurat creierul şi faci fără să vrei un cursalt înapoi, în timpul tău de baştină, unde atimpizezi dând cu curu’ (cu curu cucu 😛 )…

… de pământ. Iar către trecut m-au sfătuit să n-o pornesc prin vreo becluză (ştiţi, e genul de tufisură temporală clandestină prin care treci fără presalt şi zbori ca un simbolid până te miri unde – jurasic, cretacic etc); mi-au spus cu toţii să-mi iau bilet şi să plec dintr-un timport, ca să mi se asigure o atimpizare lină, în nisipet, atât lină încât nici măcar n-o să se trezească pisica adormită în braţele mele.

Fiindcă psipsina e hotărâtă să mă-nsoţească. Mâţele astea – de pretutindeni şi de oricând – sunt genul de care, odată ce li s-a pus pata pe tine, nu mai scapi – nici la bine, nici la rău!


[1] Genul de cuvânt care naşte gânduri adunate de Irealia în tabele de genul  🙂  acesta.

[2] Facem un pariu de genul: „Nici măcar 5 persoane nu vor da clic pe linkul ăsta?” 😛

[3] Explorator al trecutului pierdut în partea necartografiată a continuumului spaţiu-timp, echivalent,  în povestea al cărei personaj principal este („Irecuperabilul Donald” – pag. 256 a volumului Floarea de Loldilal  ), cu o reţea infinită de lumi paralele.

[4] Psipsina din elucubraţia mea nu trebuie confundată cu psi, cu toate că amândouă stau uneori pe pervaz 🙂 Cea dintâi e genul de personaj ocazional din colecţia mea de vise stârnite de duzini de cuvinte, iar cea de a doua e genul care colecţionează, în zilele de sâmbătă, în tabele de genul acesta, texte ce găzduiesc o aceeaşi duzină de cuvinte.

Reclame

Dacă m-ai cunoaşte…

*

„— Eu sunt, un drumeţ rătăcit.
— De eşti om bun, dă-te aproape de chilioara mea; iară de eşti om rău, du-te departe de pe locurile aceste, că am o căţea cu dinţii de otel şi, de i-oi da drumul, te face mii de fărâme!”

Ion Creangă – Povestea Porcului

Donald e rătăcit, dar nu e nici bun, nici rău – e explorator! 😛 Un explorator al trecutului pierdut în partea necartografiată a continuumului spaţiu-timp, echivalent, în această poveste[1], cu o reţea infinită de lumi paralele.

Şi nu e nici vreun versificator de elită, dar, oarecum şocat de situaţia pare-se foarte avantajoasă în care s-a pomenit din pură întâmplare, a scris versurile unui cântec (la muzică mai lucrează încă) şi m-a rugat să i le postez aici, cu speranţa că, cine ştie, poate i le îndreaptă cineva pe unde şchioapătă prea tare.

Aşadar, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, urmează CÂNTECUL LUI DONALD/ROLAND, cu subtitlul DACĂ M-AI CUNOAŞTE…:

Motto:
Ştiţi, m-am rătăcit.
Sunt irecuperabil,
Dar ce fericit!

Sunt irecuperabil pierdut, da, m-am rătăcit
Când timpul cu spaţiul l-am înnodat… greşit!
V-am pătruns fără voie în casă şi-n pat,
Trupuri calde şi dulci, vis nebun de bărbat!

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Sunt Donald, nu Roland, cum îmi spuneţi voi.
Dacă m-aţi cunoaşte, m-aţi goni înapoi?
Dacă m-ai cunoaşte, tu, Emma, ai vrea –
O, Doamne! – să mai fii trup şi suflet a mea?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

De m-aţi cunoaşte voi toate, soaţe de trup,
Mi-aţi mai da, patru zâne, mângâierile-n grup?
Tu, soaţă de cuget, tu mi-ai mai zâmbi
Dacă m-ai cunoaşte, că nu-s Roland de-ai ştii?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Dar tu, soţie blondă, vis pentru protocol,
Tu, dac-ai bănui că joc acum un rol,
Dacă, printr-un miracol, ai ştii cam cine sunt,
Mi-ai adresa, în public, sudalme cu glas crunt?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Iar tu, frumoasă Rachel, soţie-n însărcinată,
Tu, dacă m-ai cunoaşte, de-ai ştii că nu i-s tată,
Tu te-ai feri de mine, pe prunc să nu-l deochi,
Sau, dintr-odată fiară, mi-ai scoate ambii ochi?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!

Dar tu, unică soaţă din lumea mea uitată,
Gata să dai divorţ de sosia-mi ciudată,
Dac-ai cunoaşte unde mă aflu eu acum,
Ai lăsa totu-n urmă şi ai pleca la drum?

Am nimerit în Ziua Zilelor,
Am devenit favoritul femeilor!
Soţii frumoase am un calup,
Soţii de cuget, de suflet, de trup!


[1] „Irecuperabilul Donald”, a zecea poveste din volumul Floarea de Loldilal (p. 256)

Acesta a fost o psi-luneală; dacă vreţi să mai citiţi şi altele, mergeţi la: psi,  scorpiocarmen pricopdragoştibidoralmanahejoravirusachecarmencammely