Întrebări de 10 puncte :)

La ce ajută link-urile şi ping-urile se poate vedea mai jos:

Însă întrebarile  de 10 puncte sunt altele:

  • la ce ajută promovarea în zelist?
  • la ce ajută promovarea unor bloguri ca acesta, aici de faţă, care, de fapt şi de drept, nu e decât o jucărie făcută într–o doară, un capriciu mai mult sau mai puţin idiot?
  • e corect să apreciezi valoarea unui blog după poziţia în zelist?

Ar fi interesant să aflăm răspunsurile lui Vania…, dar ne-ar interesa şi ce au de spus Nataşa şi mămica ei 🙂

Decât mult şi fără rost…

Nu zic că nu-mi place să fiu băgat în seamă de câte un blogger sau altul, dar eu, cu mintea mea de pisic, cred că jocul ăsta al bipezilor, cu ping-uitul, ar trebui să aibă totuşi o noimă, zău aşa!

Fiindcă nu ştiu, zău, ce-ar trebui să înţeleg din ping-ul de aici: vasăzică eu, motanul Grişka, zis şi teroristul rus, sunt nisip, adică un lucru lipsit de importanţă? :mrgreen:

Ei bine, nu e aşa, fiindcă altminteri n-ar fi în slujba mea toţi bipezii din casă 😆

Singurul mascul

Se cunoaşte că eu, Grişka, posesorul celor mai lungi mustăţi din blogosferă, sunt singurul mascul care se ocupă de blogul ăsta! Femeile, şi una, şi alta, se ţin de tot felul de prostii în loc să riposteze când suntem loviţi cu ping-uri!

*

Întrebare după ripostă (punct ochit, punct ping-uit):

Oare riposta a fost prea dură? Şocul a fost atât de puternic încât sărmanul nostru agresor şi-a pierdut minţile şi vrea să sară pe fereastră?! Să cheme cineva pompierii!