Imagine

Omul de zăpadă


Terra, 2127 d.H.*

Bunica: A fost odată ca niciodată un om de zăpadă…

Nepotul: Ce-i aia zăpadă?

Nepoata: Ce-i aia om?


* d.H. – după Hibridare

Anunțuri

Oltzii – sau Am Fost Odată Prieteni

foto: Alex Mazilu

Motto:

Nu contează că
am fost odată prieteni…
Trădarea costă!
.

– Dumnezeule, Gom! exclamă bătrâna Hilde, după ce se dezlipi de rotocolul transparent pe care îl croise, cu poala şorţului, pe geamul murdar. De ce‑or fi crezând proştii ăştia în reclame?!

Încântat, Gom îşi frecă palmele grăsulii.

– Câţi vin? întrebă, înveselit.

– Trei. Mulţi pentru hârbul care i-a adus! L-am zărit asolizând pe platou acum o oră.

– Doar trei! se posomorî Gom. Oricum, se răsti, nu sta, babo! Deschide uşa, zâmbeşte‑le – şi ţine‑ţi gura!

– Păcătosule, mârâi Hilde, încruntându‑se, dar nepotu‑său o privi chiorâş, şi ea, amintindu‑şi că, de vreo trei ori, chiar o bătuse, înălţă din umeri şi se grăbi să-i facă pe plac.

… … …

Citiţi continuarea aici, sub un titlu mai… bestial. 🙂

____________________

Povestirea nu face parte din volumul Floarea de Loldilal . A apărut (sub titlul „Woltzinii”) în Jurnalul SF nr. 143 / 08.11.1995, iar astăzi se încadrează în categoria psi-lunelilor, alături de cele semnate de psi şi de ceilalţi membri ai clubului care-i poartă numele (almanahe, jora, viru-sake, scorpiuţa, carmen-dictatura, Carmen Pricop, Tibi, dor de dragoste, SimonaR, cammely, anacondele, drugwash)

Tangentând parfumul poveştii parfumate

N-am luat parte la Povestea Parfumată decât de două sau trei ori, dar azi, când acest joc a împlinit un an, îi urez încă mulţi alţii şi îi dedic o poveste (un pic cam lunguţă, sper că veţi avea răbdare s-o citiţi) care începe într-o lume a senzaţiilor ofactive.

PUTEREA PERECHE

imagine preluată de la psi

Se spune că, dacă ţi-e dat să fii trimis, simţi chemarea. O simţi într-o bună zi, aşa, dintr-o dată… Da’ ce simţi, cum simţi, nimeni nu nu-ţi spune. Pentru că, dacă ţi-e dat să fii trimis, pricepi singur ce şi cum, de îndată ce ţi se întâmplă.
Iar mie mi s-a întâmplat. Chiar aşa cum se spune, într-o bună zi, când s-a nimerit să mă trezesc dis-de-dimineaţă, după o jumătate de noapte de somn bun, cu burta bine pusă la cale, în sălaş cu bună căldură.
M-am trezit, ca întotdeauna, am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a lapte. Mireasma mă potopea, val după val, lărgindu-mi nările şi întărâtându-mi cerul gurii când, odată pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust dulce şi cald – şi gâtlejul mi se înfiora, uns de licoarea licorilor – de şuvoiul neasemuitului dar de hrană al mamei.
M-am zbârlit – oarecum a spaimă, dar mai mult a plăcere, mi-am înălţat ochii – şi am văzut munţii fremătând, ca nişte ţâţe îmbelşugate, dornice să simtă muşcătura gurii lacome, muşcătura care te scapă de chinul preaplinului şi te fericeşte cu eliberatoarea plăcere a dăruirii…
Atunci, într-o străfulgerare, am înţeles că aveam ceva de dăruit, că aveam puterea de a o face, că eram trimis să-mi caut puterea pereche, că ea mă chema lângă sine, fiindcă se cuvenea ca împreună să desferecăm şi să dăruim celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi binele unor tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – cu toate că încă nu mi se desluşise încotro – şi abia atunci am văzut că dimineaţa era una caldă şi senină, că începea o zi de iarnă calpă, prădată de ger şi de omăt, aşa cum şi cerul fusese prădat de ultima-i zdreanţă de nor…
Şi am ştiut că, deşi simţisem chemarea, nu era aceea ziua cea mare, ziua încercării. Pentru că tainele firii nu se lasă pătrunse sub tăria luminii, şi nici puterile peste fire nu se unesc cu temei sub căuşul unui cer sfidător de senin.
Şi m-am întors la desfătările cele simple – la îndestulatul burţii şi la zăbava în sălaş călduros şi ferit…
Aşa a venit a doua zi, când m-am trezit în faptul serii şi ochii, încă crâmpoţiţi de somn şi încă adumbriţi de vise, mi s-au umplut de roşul unei jumătăţi de soare prăvălite între munţi.
Am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a sânge. Mireasma mă potopea, val după val, lărgindu-mi nările şi întărâtându-mi cerul gurii când, odată pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust sărat şi sălbatic – şi gâtlejul mi se înfiora, uns de licoarea licorilor – de şuvoiul vieţii samavolnic smulse celui nevolnic spre a hrăni şi spori însăşi viaţa mea, a celui zămislit spre a ucide.
M-am zbârlit – oarecum a plăcere, dar mai mult a îmbărbătare, mi-am înălţat ochii – şi am văzut zdrenţele norilor tăvălite în sângele soarelui strivit între steiuri, ca un hoit sfârtecat, scăpat de chinul vieţii şi fericit cu eliberatoarea plăcere a biruinţei asupra durerii…
Am ştiut atunci că simţisem al doilea ecou al chemării, că puterea pereche mă strigase cu sete, fiindcă se cuvenea ca împreună să desferecăm şi să aruncăm asupra celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi răul tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – cu toate că tot nu mi se desluşise încotro – şi abia atunci am văzut că, deşi soarele trăgea să moară, luna n-avea nici gând să se arate spre a împărăţi peste tăriile ce prindeau a se înstela, aprinzând candele asupra rugii disperate a crengilor betege şi descărnate ce se înălţau tăcute şi ţepene, căci nici măcar o boare nu se îndura să le dezmierde, mlădiindu-le şi ajutându-le să bâiguie psalmi scârţâitori.
Şi am simţit că nici aceea nu era ziua cea mare, ziua încercării. Pentru că tainele firii se deschid doar sub ochiul încercănat al lunii, şi puterile peste fire se unesc doar dănţuind precum le cântă, pe strune nelumeşti, un vânt învârtejit…
Aşa că m-am mulţumit să plec doar după ale gurii, şi, odată întors, îndestulat dar ostenit, m-am încovrigat cu bucurie în căldura aceluiaşi sălaş bine ales…
Şi-a venit a treia zi, adică a treia noapte. M-am trezit – şi ochii mi s-au umplut de întuneric înainte de a-şi regăsi puterea de a subţia fuioarele beznei, desluşind printre ele. Am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a moarte… Miasma mă potopea, val după val, strângându-mi nările şi strepezindu-mi cerul gurii când, totuşi pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust acru şi crud – şi gâtlejul îmi urla, ars de otrava neiertătoare a osândei.
M-am zbârlit – oarecum a îmbărbătare, dar mai mult a spaimă, mi-am înălţat ochii – şi am văzut umbra muntelui înstăpânindu-se peste sat – ca partea bărbătească asupra celei muiereşti, fericind-o cu eliberatoarea plăcere a deplinei supuneri.
Atunci am ştiut că simţisem al treilea şi ultimul ecou al chemării, că puterea pereche se zvârcolea, aşteptându-mă, căci numai împreună se cuvenea să ne supunem acelui ce ne îngăduia să desferecăm şi să dăruim celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi blestemul tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – şi abia atunci am văzut că luna dădea să se ascundă după munte şi, parcă ruşinându-se de cearcănele ce-şi dogoreau tristeţea pe chipul ei rece, de lumină crudă, se acoperea cu un zăbranic lăptos, de pâclă din ce în ce mai deasă, nesfârtecată de înverşunarea vântului ce schingiuia, în schimb, necruţător, bietele crengi schiloade, ce se zbăteau neputincioase, gemându-şi tânguitoarele rugi de îndurare.
Atunci am simţit eu că luna îmbrobodită-n ceţuri, care se lăţea şi se împrăştia văzând cu ochii, era menită să-mi fie călăuză – şi am prins să alerg nebuneşte, ca o nălucă zvârlită de pe garduri pe acoperişuri şi strecurată mai iute ca gândul când printre hornuri, când printre ramuri pleşuve, chinuit de spaima că stăpâna nopţii, a vântului şi a câinilor care, după năravul lor prostesc, îşi urlau dragostea către dânsa, avea să fie fărâmiţată de colţii de lapte ai pâclei înainte de a-mi dezvălui sălaşul puterii pereche – iar eu aveam să rămân sigur şi blestemat. Blestemat să nu mă mai mulţumesc cu desfătările simple, ca îndestulatul burţii şi odihna în sălaş călduros şi ferit…

… citiţi continuarea în volumul Floarea de Loldilal (Nemira, iunie 2012)

=== === ===

Alte poveşti parfumate:

Mirela Parfumul poveștii parfumate
CARMEN Parfumul povestilor parfumate
Florentina Povestea povestii parfumate
Daurel Parfumul modelelor de viata
Lili Parfum de poveste

Doru Punerea genunchiului in pietre
Vanessa Poveste Parfumata

Sara Parfumul povestii parfumate
Lolita Povestea povestilor parfumate la multi ani
Dictatura justiției Parfumul povestii parfumate
Pandhoraa Parfumul povestilor parfumate
Aurora  Povestea poveştilor parfumate
Gabi. Poveste parfumată.Parfumul poveștii parfumate!
Rokssana. Parfumul poveştii parfumate

=== === ===

Recomandări: Vania, Gabriela-Elena, Rockssana, Luna Pătrată, Teo, Gabriela Savitski

Elucubraţii – Oyoja Onuk

„Oyoja Onuk” e o poveste, ca să spun aşa,  tangentă la tema judecata, abordată azi de  psitibivirusacheredskyscorpiodictatura justitieicita, anacondele, dagatha, abisuri, vânt de toamnă. Fiindcă tocmai mi-a căzut fisa că că se potriveşte cât de cât, am scos-o în faţă (schimbându-i data publicării) şi am înscris-o în zestrea de articole a clubului psi.

=====================

Despre Sheagad Hurm se vorbeşte mereu, pretutindeni – dar nu i se pronunţă numele. Oamenii o numesc Vrăjitoarea Roşie – dacă o urăsc mai mult decât se tem de ea, sau Stăpâna Timpului – dacă teama le e mai puternică decât ura.

Doar cei ca Oyoja Onuk nu o numesc nicicum. Pentru că statuile nu pot vorbi, şi ei – exponatele din valea numită Circul Clipelor, la care gloata se zgâieşte cu fascinaţie bolnăvicioasă – par statui de carne bine conservată între ziduri invizibile şi impenetrabile, cadavre rigidizate, cu jalea uitată în ochii larg deschişi şi imobili. Totuşi, minţile lor trăiesc în propriile lor trupuri încastrate în stropi de timp îngheţat – de pildă, al lui Oyoja e captiv în fracţiunea de secundă în care tăişul ghilotinei i-a atins ceafa. Sheagad a oprit cu măiestrie timpul – numai timpul lui – exact înainte ca lama să-i despice pielea, când Oyoja tocmai începea să simtă răceala oţelului aducător de moarte. Trebuia să fie ultima senzaţie din viaţa lui – şi singura conştientizată în acel moment. Dar el e condamnat la atemporalitate. El e prizonierul etern al unei infinitezimale fărâmături a vremii şi are (aproape că a început să guste ironia!) la dispoziţie tot timpul din lume pentru a-şi simţi şi pieptul sfâşiat de gheara groazei, şi balele prelinse pe bărbie, şi udul cald ajungându-i la genunchi, şi necurăţeniile năboind prin sfincterul scăpat de sub control, şi demenţa bulbucându-i ochii şi căscându-i gura spre a slobozi, zadarnic şi iraţional, un urlet amputat… Căci atingerea nemiloasă a Sheagad-ei nu i-a rupt de firul vremii şi conştientul, dar l-a condamnat să primească aceleaşi şi aceleaşi senzaţii, fiindcă, dintre toate simţurile lui Oyoja, doar văzul şi auzul nu sunt captive în timpul lui împietrit.

Atingerea nemiloasă a Sheagad-ei… Atingerea femeii cu păr acaju, buze de carmin şi straie sângerii… Atingerea femeii ai cărei irişi sunt două inele de culoarea coralului, două inele fine, parcă străvezii, în jurul pupilelor enorme, adânci ca două hăuri sfredelite înspre păcat… Atingerea femeii a cărei fascinantă stranietate nu se lasă descrisă de vorbe sau de gânduri omeneşti… Atingerea pe care (o altă ironie, deloc gustată!) Oyoja nu o poate simţi…

Atingerea nemiloasă a Sheagad-ei se petrece, cumva, în afara timpului cunoscut şi perceput. Sheagad nu înlemneşte ceea ce atinge în clipa vie, în clipa pe care muritorii neputincioşi o numesc prezent şi care le alunecă printre degete ca vântul prins în pumni. Oyoja bănuieşte că Sheagad cutreieră nestânjenită prin viitorul condamnatului, alege un crâmpei minuscul din timpul lui şi îl aşteaptă acolo, aşteaptă ca viaţa lui să curgă – exact până atunci. Atunci, cei din jurul nefericitului o întrezăresc pe Sheagad într-o străfulgerare şi îl văd înţepenind pe el, cel rămas, în clipa tocmai abandonată de ea, ca prizonier nemuritor şi neputincios al timpului încremenit…

Acum, Oyoja ştie că asta s-a întâmplat şi când era captiv în gura ghilotinei şi s-a pomenit plutind, cu ea cu tot, deasupra ovaţiilor gloatei îmbulzite să-i savureze execuţia. Dar atunci s-a crezut deja mort, deja doar spirit desprins de nevolnicia celor omeneşti… Dar nu-şi vedea – aşa cum s-ar fi cuvenit, trupul descăpăţânat zăcând pe eşafod… Şi zbura, aşa cum spiritele nu o fac, cu unealta morţii aninată de grumaz…

Aşa că şi-a amintit sentinţa pronunţată de Marele Jude – mai tare şi mai  răspicat  decât l-ar fi crezut în stare pe acel moşneag pipernicit şi spelb:

– Răz-vră-ti-tul Oyoja Onuk se con-dam-nă la moar-te prin de-ca-pi-ta-re sau la a-tem-po-ra-li-ta-te. Sen-tin-ţa se va a-le-ge în clipa e-xe-cu-ţi-ei şi se va e-xe-cu-ta când Timpul va fi pro-pice…

… Şi-a amintit şi că, din stânga Judelui, Sheagad îi zâmbise îngereşte, şi că el, prostul, se cutremurase din rărunchi…

… Şi s-a cutremurat văzându-se deja deasupra Circului Clipelor, realizând că deja cobora spre unul din spaţiile încă fără timp – un spaţiu de care îşi amintea, între un cuplu închis în clipa orgasmului şi un diriguitor de rangul al treilea, învinuit de corupţie, prins în momentul când, hulpav, se îneca cu o îmbucătură prea gustoasă…

Stă între ei de cinci luni. O voce caldă – el crede că e a Sheagad-ei -, care, în zori şi în amurg, anunţă ora şi data înainte de a le spune bun venit sau bun rămas vizitatorilor, îl ajută să măsoare timpul viu. E tot un chin izvorât, fără îndoială, tot din cruzimea sofisticată a vrăjitoarei. Vrăjitoarea care i-a coborât, acum o lună, în spaţiul de vizavi, tocmai pe conjuraţii pe care refuzase el  să îi trădeze. Sunt doisprezece puşti înflăcăraţi – în flăcările rugului lor comun. Exact în clipa în care începeau să ardă…

Oyoja îi poate vedea, Oyoja ştie că îl pot vedea şi ei. Ar vrea şi să le poată citi gândurile, să afle dacă li s-a spus că nu el i-a vândut – dar ar fi mult mai mulţumit dacă şi-ar potoli curiozitatea morbidă comparând chinul lui cu chinurile lor. Ar vrea să ştie dacă idioţii care n-au înţeles din eşecul lui că e mai bine să-şi piardă urma, renunţând la lupta pentru o cauză pierdută, sunt, aşa cum bănuieşte, torturaţi de suferinţe mai cumplite ca a lui. Ar vrea să ştie dacă ei îl invidiază, aşa cum el îşi invidiază vecinul ghiftuit, care o fi simţind că se sufocă, dar are gura plină de savoarea – şi nările înecate în aroma delicatesei ce e pe cale să-l ucidă…

Da, e păcat că nu cunoaşte gândurile celor doisprezece amărâţi – şi-ar fi păcat dacă ei le-ar cunoaşte pe-ale lui…

Fiindcă Oyoja n-a fost niciodată unul de-al lor, n-a fost niciodată un biet fanatic naiv, n-a crezut niciodată că şi-ar fi putut smulge de sub puterea Seniorilor lumea şi vremea… Căci Seniorii sunt suveranii întregului continuum multidimensional şi ai fiecărei dimensiuni în parte, sunt atotputernicii care jonglează fără efort cu acea iluzie numită timp… Şi Oyoja ştie, a ştiut mereu, că Seniorii vin, văd, şi stăpânesc, şi nu pot fi goniţi!

Dar Ei sunt Cei-de-nevăzut, sunt undeva, în dimensiuni insesizabile, inimaginabile, inaccesibile unui biet creier tridimensional! În lumea lui Oyoja, în numele lor guvernează Temporarul, un om ales de ghilda judecătorilor, sfătuit de Marele Jude şi slujit cu credinţă de Sheagad Hurm – de vrăjitoarea care e, acum, imaginea în oglindă a celei ce a fost înainte ca Seniorii s-o răsucească în afara tridimensionalului în care s-a născut, dăruindu-i puterea de a hălădui prin timpul semenilor săi… Sheagad, vrăjitoarea care nu iubeşte pe nimeni, dar căreia Seniorii i-au poruncit să îl primească, supusă, în culcuşul ei, pe Temporar…

Oyoja a visat să scape de judecători, să facă alţii din acoliţii săi, să fie noul Temporar – să aibă în slujba lui, deopotrivă, puterile şi trupul vrăjitoarei Sheagad… Pe urmă ar fi scăpat uşor de acoliţii cu mintea cutreierată de utopii, s-ar fi înconjurat de oameni realişti – şi Seniorii nu l-ar fi mazilit, fiindcă credea în ei, şi el ar fi iubit-o, nestingherit, pe Sheagad…

Dar s-a crezut născut ca să conspire – şi n-a fost aşa. S-a crezut mai viclean ca diriguitorii – şi ei l-au prins, ca pe un ţânc, când nici nu se aştepta. L-au prins şi, în felul lor, au fost mărinimoşi. I-au oferit o şansă: să îşi trădeze complicii – şi să fie răsplătit.

El a refuzat. Nu fiindcă ar fi crezut că ceilalţi mai aveau sorţi de izbândă. A sperat doar că bieţii puşti urmau să facă ochi, să înţeleagă că luptau cu Zeii, că triumful lor era cea mai deşartă utopie… Desigur, nu-i păsa de pielea lor, dar n-avea rost să îi jertfească inutil. Fiindcă Marele Jude răsplăteşte ceea ce numeşte el cooperare dăruindu-i trădătorului încremenirea în orgasm, alături de orice femeie şi-ar alege. Orice femeie – în afară de vrăjitoarea Sheagad! 😛

=====================

Între noi fie vorba, visez să transform povestioara asta într-un roman. Deocamdată n-am comis decât 2 începuturi, total diferite între ele, aici şi aici.

=====================

Şi un salut pentru pinguitori: Vania, LunaPătrată, Teo, MirelaPete, BlogulCuAtitudine, Androxa, Theodora, GabrielaElena, Ilarie, Caius, AnaUsca, StropiDeSuflet, Carmen, Zinnaida, RokssanaAndroxa, Florina, Zamfir, Filumenie, Ulise

=====================

Textul  mi-a adus premiul I la concursul ”Picnic la marginea galaxiei”  98,  Bucureşti, şi a apărut în:
    • NLSF (fanzinul News Letter SF) nr.  08 / septembrie 1998
    • String nr. 11 / trimestrul IV 1998
    • Magazin nr. 14 (2161) / 08.04.1999
    • Literatura şi Artele Imaginarului (suplimentul cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei) nr. 20 / 12.12.2003
Pe Internet se poate mai poate citi şi în volumul supra-Vieţuitorii

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 20

Episodul 20 – Năluciri

Nu e decât o nălucire, a răspuns gândul lui, şi-n clipa aceea s-a aprins şi lumânarea din centrul porţii, şi flacăra ei a crescut brusc, mistuind totul şi înălţând un nor de cenuşă… Cenuşă care s-a învârtejit, luând în cele din urmă forma lui Negrush şi căpătând culoarea lui… citeşte mai departe,  pe blog

De data asta nu le-am pus nici o întrebare cititorilor dornici să se implice. De data asta îi rugăm să scrie episodul următor – pentru că noi nu mai avem timp.
Cei care doresc să continue povestea sunt rugaţi să trimită episodul 21 la adresa veronicisme [de la] gmail.com, sub forma unui ataşament de maximum 10.000 de caractere (inclusiv spaţiile), însoţit de o fotografie ca ilustraţie (cu precizarea sursei de unde au preluat-o, dacă nu le aparţine).
Vom posta pe blog tot ce primim în decurs de 2 săptămâni, fără să facem corecturi sau alte modificări, iar cititorii vor fi rugaţi să voteze varianta preferată. Povestea va continua cu varianta respectivă – şi aşa mai departe.
Autorul variantei câştigătoare va primi o bilă albă şi, în final, deţinătorul celui mai mare număr de bile va primi un premiu în cărţi. (Dacă se vor găsi participanţi, vom găsi şi noi una sau două edituri care să ne sponsorizeze.)

Am adăugat totuşi şi un sondaj (îl găsiţi în coloana din dreapta, ca de obicei):
Ideea vi se pare bună, sau nu?
Dacă răspunsul e NU, lăsaţi vă rog şi un comentariu prin care să explicaţi de ce nu vă place.

==================================================================
Mulţumiri pentru pinguitorii: Rokssana,  Androxa, Theodora, Caius, Carmen, Shayna, Teo, Vania, Mirela Pete, Clipe de Cluj, Napobloghia, Zamfir Pop, Ulise al II-lea, Filumenie, Teologul, Ana Usca, Ilarie, Tanya, blogul cu atitudine, Gabriela Savitsky. Tu1074

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 19

După o altă pauză lungă, iată şi episodul 19 din Palatul Vrăjitoarei. Vă aşteptăm să citiţi şi să votaţi 🙂

Episodul 19 – Poarta cu lumânări

Sfătuitor… doar unul singur… pe cine să aleg? L-aş fi ales pe Grysh, dar nu era printre cei amintiţi! L-aş ales pe Luck, pe micul trubadur care trecuse prin atât de multe… dar el era în stare să-şi stâlcească sfaturile, ca să găsească rimele de care nu se putea lipsi… Poate că Sheeda, Sheeda-Natasha, farmec-făcătoare cu şnururi roşii vrăjite şi pisică războinică în acelaşi timp, ar fi fost alegerea cea mai potrivită, dar… Dar, într-un fel, îi purtam pică. Pentru că ea mă adusese acolo, în altă lume, adică în alt timp…citeşte mai departe,  pe blog sau în format pdf.

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă recomand să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 18

După o pauză lungă, luuungă, avem în sfârşit un episod nou din Palatul Vrăjitoarei. Vă aşteptăm să citiţi şi să votaţi 🙂

umbre cu mâini

Episodul 18 – Alegerea

Adică… nu-mi dădeam seama dacă se mai schimba şi altceva, dar eu… eu mă schimbam, mie mi se-ntâmpla ceva ciudat!
Era… aşa, de parcă m-aş fi strâns, de parcă-aş fi-ncercat să mă înghesui într-o piele mai strâmtă şi, cumva, de-o formă diferită…Mă micşoram şi, pe de altă parte, ceva trăgea de mine, sau trăgea ceva din mine – părea să mă tragă de şira spinării, ca şi cum ar fi vrut să mi-o scoată-n afara trupului, să mi-o lungească în jos, către picioare… citeşte mai departe,  pe blog sau  în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă recomand să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 17

Negrush

Episodul 17 – Alte Dezvăluiri

Am privit-o lung… şi îndelung… Am tăcut şi m-am gândit. Iar ceilalţi au păstrat, la rândul lor, tăcerea. Mă simţeam obosită… mi se întâmplaseră atât de multe… şi aflasem atât de multe… într-un timp atât de scurt… Şi mă simţeam nedreptăţită… Adică, m-am întrebat iarăşi, de ce mi se întâmplau toate astea tocmai mie? Nu eram decât o fetiţă, nu împlinisem nici măcar şapte ani… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

Acesta fiind cel mai recent episod, aşteptăm şi oarece voturi – votaţi una dintre variantele propuse pentru continuarea poveştii!
Episodul 18 o să apară peste cel mult o săptămână.

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă recomand să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 16

oastea de pisici

Episodul 16 – Dezvăluiri

– N-o mai las să-ntemniţeze pe nimeni! s-a auzit un mieunat cunoscut.
M-am întors spre dreapta şi am văzut o uşă deschisă – o uşă care până atunci nu existase. În faţa ei stăteau doi motani – n-aş putea spune de unde am ştiut că erau motani amândoi! Dar unul era leit Grysh al meu, iar celălalt părea să fie motanul negru care apăruse ca prin farmec pe Dealul Mic, după întâlnirea mea cu Sheeda. I-am aruncat lui Luck o privire întrebătoare.
– Da, Sushush, e Negrush, a zis el, părând încântat că rima exista de la sine… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sugerez să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 15

norii din viitor

Episodul 15 – Vorbe în ploaie

– Bine-aţi venit, a spus cealaltă Sushush, şi a zâmbit – cel mai frumos şi cel mai cald zâmbet pe care-l văzusem vreodată, sau poate că mi se părea numai, cu gândul – sau cu speranţa? – că mă priveam pe mine, aşa cum aveam să arăt într-o bună zi, frumoasă ca o zână din poveştile pe care mi le torcea Grysh la ureche în nesfârşitele seri mohorâte de iarnă. Vă aşteptam, a adăugat. Haideţi, intraţi, nu staţi în ploaie.
Avea şi voce dulce, cea mai dulce voce din lume, ca un susur de apă, ca un cântec de leagăn…
– Vorba ei miere împarte, dulce ca vraja de moarte, a şoptit din nou Luck la urechea mea… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sugerez să mai citiţi:


Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 14

Sushush - cea din viitor

Episodul 14 – Prima mea întâlnire cu… Sushush

– Nu ne putem întoarce în trecut, a spus Bru. Nici un pic şi în nici un chip. Nu oricine poate schimba trecutul fără să dea lumea peste cap, înţelegeţi? În trecut n-avem ce căuta, scoateţi-vă asta din gând.
– Atunci mergem în viitor, m-am trezit eu vorbind
.- Nici gând, s-a burzuluit Du. Trebuie să ne sfătuim mai întâi cu Pya…- Eu simt că trebuie să plecăm acum, am spus, bosumflându-mă… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sfătuiesc să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 13

narzii

Episodul 13 – Încotro?

– Ca să pricepeţi ce-i cu narzii, am să vă lămuresc, pentru-nceput, pe ce lume trăiţi, a spus capul Ubru.
L-am privit uimită. Adică noi nu ştiam de-adevăratelea unde trăim?
– Eu m-am dumirit, a mai zis el, când, cu multă vreme în urmă, am auzit vorbele unui băietan. Îl chema Trom. Nu era un învăţat. Era doar menestrel. Un menestrel cu faimă, care îşi aducea aminte ce îi spusese învăţătorul lui… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sfătuiesc să mai citiţi:

Iar dacă, pe lângă bloguri, vreţi să mai citiţi şi cărţi, ne-am interesat pentru dumneavoastră, iată de unde puteţi lua cu preţ redus:

NEMIRA

 

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 12

Luck

Episodul 12 – Piticul şi trubadurul

Vârtejul a dispărut ca printr-un farmec, aşa cum apăruse, dar a lăsat pe drum, la numai doi paşi în faţa lui Ratan, pe cineva…
– Ubru-Cu-Du-Bru! a strigat Odena.
– Chi-ar-ar-ar eu-u-u-u! a răspuns arătarea, prin patru guri deodată.
Şi chiar era o arătare. Un pitic, cu nu mai mult de două şchioape mai înalt ca mine, fără nimic hidos din tălpi până la gât – adică până la cele patru gâturi!… citeşte mai departe,  pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sugerez să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 11

vârtejul purtător

Episodul 11 – Vârtejul

– Nici în mine n-ai încredere, tată Gheb? a susurat pe neaşteptate Odena, cu un zâmbet ghiduş în colţul buzelor şi făcându-ne mie şi celor două pisici cu ochiul – pe furiş.
Ghebosul s-a întors spre ea, a privit-o chiorâş, s-a scărpinat în cap, holbându-se uimit în sus când degetele lui de piatră au hârjâit, strecurându-i-se printre firele rare ale părului sculptat, şi într-un târziu s-a luminat la faţă, de parcă peste trăsăturile lui dăltuite ar fi dansat o rază de soare… citeşte mai departe,  pe blog sau în format pdf

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă sugerez să mai citiţi:

Promo – Palatul Vrăjitoarei – episodul 10

Aci

Episodul 10 – Tata Gheb

– Da, da, să plecăm, a miorlăit disperată Missy, luând-o spre tunelul ei, dar Shyma i s-a pus în cale.
– Pisico, ia te uită cine iese din tunelul tău!
Mi-am aruncat privirea într-acolo şi am văzut cu groază că din gura tunelului ei se iţeau două piticanii cu feţe albăstrii, una cu ochii cât cepele şi gura zâmbăreaţă întinsă către urechile ascuţite, iar  cealaltă cu vârful nasului turtit şi strâmb… citeşte mai departe, pe blog sau în format pdf

De acum înainte veţi găsi Palatul Vrăjitoarei şi pe facebook:
Cum vă place

Promovează şi Pagina ta

Pe lângă episodul din povestea noastră, vă invit să mai citiţi: