Lacătele nu sunt pentru hoţi!!!

Ca început al ciclului UITE CE FAC EU ÎN LOC SĂ TRADUC, vă invit să citiţi o poezie furată de la psi, cu copy-paste – deşi, aparent, blogul nu o permite   😛

nicio lacrimă şuşotind

şi nici vinul nu plânge-n pahare

când ea trece-n picioarele goale

prin alaiul tăcut.

păsări nu mai vin pe cer

nuntaşii toţi ca nişte ciocli

cu smoală zvâcnindu-le-n ochii

ce sânge mai cer.

fără vorbe şi fără vioară

fecioara se prinde în hora de lupi

niciun râs, cu toţii par muţi

şi e ziua amară.

jefui-vom inocenţa din nou

la lăsatul nopţii, în somn,

pe când toţi străjerii dorm

pe un vis ca o coajă de ou.

şi iată alaiul cu ochii lucind,

din negru spre roşu păcat

cerc de foame-nchegat

pe-un trup alb, al miresei dormind.

nuntă mută şi slută

când adevărul se-adună

cu o moarte tăcută

şi hâdă.

.

 Invitaţi de onoare sunt membrii clubului psi, din tabelul furat, tot cu copy-paste, din aceeaşi sursă:

1. carmen pricop 2. Vero
3. tibi 4. Scorpio
5. Lolita 6. tot Vero
7. Dictatura Justitiei 8. ch3815h
9. almanahe 10. jora
11. dordefemeie

.

Ca bonus vă ofer poezia postată de psi astăzi:

dacă ţi-aş spune într-o zi că ne vom legăna pe sub apele lunii şi liniştea ne va iubi ca pe nişte fraţi buni, ai să mă crezi?

dacă ţi-aş spune într-o zi, că pe sub barca lunii nu curge apă ci liniştea albastră se desenează, ai să mă crezi?

eu vin, ca începutul zilei vin, ca dorul nopţii vin, plutire pe ape neştiute cântând…

tu eşti începutul nopţii fără sfârşit, albastrul cel fără de care inima mea nu ştie să bată.

pe sub barca de lună te strig. tu nu înţelegi că mi-e…?

.

şi superba poezie „plagiată” de Carmen Pricop după nunta mută 2:

Fecioară despletită cu părul de argint

În valuri care-i curg pe umeri spre pământ

Şi mătură cu ele veşnicia şi-o adună,

S-o prindă printre valuri cu pace, cu furtună,

Când s-a născut întâi, s-a prăvălit pe ape

Şi a căzut – cascade – de miez tot mai aproape,

Apoi fecioară zveltă şi mândră a crescut

Cu trupul mlădios şi prefăcut în lut,

Şi frământat de doruri, şi închizând ispite

În lut uscat de arşiţi mereu neistovite.

La prânz, când să se coacă, s-a preschimbat în zbor,

În aripă de înger, în lacrimă de nor

Şi s-a predat deplin în zarea unui vis

De care toată lumea ştia că-i interzis.

Şi când s-a prăvălit în vis a doua oară

Lumea se pregătea din neguri să răsară,

Căci visul cel închis între zăbrele reci

S-a împlinit cu ea, eliberat pe veci.

Având tumult de ape în suflet de pământ,

Cu gândul făcut zbor netulburat de vânt,

Când s-a unit cu visul s-a scris o altă cale

Şi viitorul curge mai bun pe altă vale…

De-ar fi în lume visători destui,

Cu sete de înalt, la fel de nesătui,

Nu s-ar promite fericire pentru ani o mie

Dar am avea din ea cu toţii o felie.

.

Ia să vedem, mai ştie cineva cum se fură de pe un blog protejat, ca al lui psi? (Menţionez că pe mine nu m-a învăţat nimeni, am bănuit că trebuie să fie posibil şi am încercat – cu succes !)

Anunțuri

13 comentarii la “Lacătele nu sunt pentru hoţi!!!

  1. 😆 vero, vero… nu am spus că nu se poate ci doar că acel plugin descurajează puţin! dar numai puţin! şi eu ştiu cum se poate! 😉

    Apreciază

    • Ei, atunci înseamnă că n-am citit eu cu atenţie ce-ai spus 🙂 Scuze 🙂 (Am făcut, în text, corectura de rigoare.)
      Oricum, eu am vrut de fapt să copiez cuvintele din duzină – mi-e lene să le scriu 😀

      Apreciază

  2. Vero, mulţumesc mult. Mă simt onorată, măgulită… n-am cuvinte destule să-ţi spun cât mă bucură aprecierea ta, aşa cum mă bucură şi aprecierea celorlalţi prieteni care s-au adunat în clubul psi. Sunt tare fericită să fiu printre voi!

    Apreciază

Comentariile nu sunt permise.