Dezvăluiri de vrăjitoare (4) – Marghioala lu’ Huhurezu către ăia de le e frică să rupă lanţu’

Nu trimiteţi mai departe, dragii babei! Nu-i stresaţi pe alţii! Trimiteţi înapoi, stresaţi-i p-ăia de v-au stresat pe voi!

Uite aşa:

Abarum-bacala-tram-blele, lanţul s-a rupt în mâinile mele! Eu am zile bune. Tu o să ai belele! Belele urâte şi grele, dacă nu trimiţi ameninţarea ‘napoi, scurt pe doi! Nu aştepta, zău aşa, c-ajungi schilod/schiloadă şi nărod/năroadă, cerşind la cap de pod, cu picioarele retezate, c-o mâna pe jumătate, înecat/înecată-n în pişat şi căcat, şi cu asta am terminat, afurisit/afurisită să fii dacă nu faci aşa, s-ai bale la gură şi nasu-n hazna!!! Şi n-ai decât să blestemi cât oi vrea, mie nu-mi pasă şi nu-mi va păsa, eu sunt oglindă şi reflect tot, tot tu o s-o iei peste bot!!! Baracoro-corot-coşot!!!

P.S. Chiar credeţi că trimite vreun sfânt ameninţări? Misiva ceea-i scrisă pe talpa iadului, prostovanilor, cu nectar smolit!

Anunțuri

Pedeapsă sau privilegiu?

(de la motanul Pandalie cetire)

Presupun că nu [prea] e corect să profit de jocul iniţiat de Zina ca să vă bag pe gât un citat din cărţulia mea – şi anume din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică” – dar conţine o întrebare pe care mi-o pun adesea şi care, într-un fel, a inspirat textul, şi mi-ar plăcea să aflu ce răspuns îi dau alţii.

Cugetările motanului Pandalie – 15 – Întrebare întrebătoare

Mă gândii, doamnelor şi domnilor (clic pe link ca să aflaţi cui mă adresez în mod special), să vă pun o întrebare din care s-ar putea face obiectul unei dezbateri pe un blog cu vad mai bun decât ăsta:

„Isteţ şi spontan” e sau nu o descriere potrivită pentru un nebun?

Eu unul aş zice că da, fiindcă nebunii au o şiretenie a lor, care poate fi luată uneori drept isteţime, iar când baţi câmpii nu e deloc greu să fii spontan. 😛

(Am folosit ghilimelele fiindcă alăturarea celor două epitete nu-mi aparţine, o găsii prin secţiunea „diaspora” a dragii noastre blogosfere.)

Cugetările motanului Pandalie – 14 – Un spaţiu eminamente democratic

După ce mi-am amintit că 13 (treisprezece) e, zice-se, număr cu ghinion, m-am gândit să pun pe fugă această posibilitate cu o a paisprezecea cugetare, şi ea tot despre fenomenul numit transformare.

Iat-o:

Presupun că limba evoluează din greşeală în greşeală fiindcă e mai uşor să faci modificări în dicţionare decât într-o groază de capete neşcolite. Vorba aia: „proşti, dar mulţi”. O limbă „vie” pare să trăiască într-un spaţiu eminamente democratic: gloata dă tonul.

În consecinţă, sunt aproape sigur că din următoarea ediţie a DEX-ului o să aflăm, printre alte noutăţi, că „resort” înseamnă şi „staţiune”, iar „a aplica” e sinonim cu „a solicita”. 😛

Cugetările motanului Pandalie – 13 – Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă

Când nu şed şi dorm, ci şed şi cuget, răsucesc pe toate feţele minunata lege a conservării materiei pe care v-am servit-o mai sus, în titlu, şi ajung să-mi spun că, de la sfârşitul anului de graţie o mie nouă sute optzeci şi nouă încoace:

  • s-au pierdut multe (mai multe din cele bune decât din cele rele);
  • s-au câştigat puţine (mai puţine din cele bune decât din cele rele);
  • s-au transformat foarte multe, printre care, de pildă:
    • pe tarlaua lingvistică:
      • î s-a transformat în â;
      • sînt s-a transformat în sunt;
      • vroiam s-a transformat din corect în incorect;
      • nici un s-a transformat în niciun;
      • coperte, cocteil (şi-or mai fi şi altele, dar nu-mi vin acu’ în minte) s-au transformat din variante preferate în variante tolerate;
      •  binevenit s-a transformat din cuvânt al limbii române în cuvânt inexistent;
      • a comemora s-a transformat din ” a celebra printr-o ceremonie un eveniment (trist) sau dispariția unei persoane importante” (cf. Marelui dicţionar de neologisme, ed. 2000), în „a celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important” (conform Dicţionarului explicativ al limbii române, ed. 2009 – drept care ieri m-am mai sărbătorit „Mica Unire”, am comemorat-o, cu binecuvântarea DEX-ului şi preşedintelui ţării noastre „de glorii” şi „de dor”, ajunsă în „marele-i viitor” (i-am înşiruit pe blagoslovitori în ordine alfabetică);
      • limba de lemn s-a transformat în romengleză;
    • pe alte tarlale:
      • ţiganii s-au transformat în rromi;
      • bătrânii s-au transformat din înţelepţi în idioţi;
      • religia s-a transformat din fruct oprit în fruct hulit;
      • milionul de lei vechi s-a transformat în suta de lei noi;
      • eu* m-am transformat din tehnician-proiectant în motan firoscos.

Aş mai continua, dar tocmai mi s-a transformat foamea în somn, că m-au pus ăştia la dietă, ca să nu mă transform din grăsuţ în grăsan.


* – Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

Jurnalul motanului Pandalie – 23 – Povestitorul

Acum am înţeles! Am înţeles, într-un târziu, ce-am păţit. Într-o bună zi, pusă pe distracţie, o nemernică ne-a luat pe mine şi pe Fane şi ne-a încuiat în aceeaşi poveste. Şi n-a născocit una frumoasă, din aia cu „zăresc un prinţ călare”! Nu, ea a scornit o catastrofă*, în care nici măcar nu m-a zăvorât cu vreun amic, a ţinut musai să mă tortureze psihic punându-mă lângă un fiu denaturat, nalt la stat, dar nu şi mare la sfat!

Pe urmă m-a conectat la blogul ăsta şi, în naivitatea mea, am crezut că urmează să fiu salvat! Că mă voi bucura de o nouă viaţă, plină de mulţumire! Dar nu, sistemul clocit de mintea ei diabolică e altul! M-a înarmat cu niscai cugetări şi cu un jurnal personal şi a făcut din mine însumi povestitorul amărăciunilor mele… M-a pus să mi le scriu până şi  în advertoriale (fie ele veritabile sau menite să ia Superblogu’ în băşcălie)!

Dar gata, depun plângere! O înregistrez la Eddie, în ambele tabele de săptămâna asta.



* „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal )

Cugetările motanului Pandalie – 11 – Lordul Nopţii


El e Lordul Nopţii.

Aşa l-am botezat după ce l-am decupat de aici, de pe un tricou.

Şi, după ce l-am botezat, m-am jucat cu imaginea lui în fel şi chip, am pus-o chiar şi-n caleidoscop (clic pe poze ca să le măriţi).

Iar joaca asta mi-a demonstrat ceva:
Ce e negru trebuie să rămână negru.

Când încerci să-l albeşti cu de-a sila, nu-l înfrumuseţezi, îl urâţeşti.


Dacă vreţi să aflaţi cine a mai scris despre vreun lord al nopţii, sau chiar să luaţi parte la jocurile noastre, clic aici.

Dezvăluiri de vrăjitoare (3) – Marghioala lu’ Huhurezu către popor

Ţineţi minte, dragii babei, ţineţi minte că, oricum ar fi piesa şi pe orice scenă s-ar juca, la urmă pică o cortină grea, o ploaie de gheaţă care stinge cât ai clipi tot ce se cheamă patimă aprinsă, ascunde, prin cufundare de-a valma în somn etern, faimă, avere, idealuri, orgolii, invidii, duşmănii, iubiri, lacrimi, izbânzi… şi lasă-n hoitul putred doar viaţa viermilor de-l mistuie.



Cu duzina de cuvinte îngroşate aci s-au mai jucat şi alţii. O să daţi de ei la Eddie, într-unul din viitoarele tabele ale jocului cu nr. 105.

Jurnalul motanului Pandalie – 22 – Rugăciune

Zei de ieri, de azi şi de mâine, ştiu că – fireşte – ştiţi.

Ştiţi că, vorba aia de-o ţine multă lume minte o viaţă, e ceva putred în Danemarca, că prea s-au nimerit toate cuvintele din duzina pusă în joc săptămâna asta într-o poezioară scrisă de mine acum aproape 43 de ani omeneşti!

Ştiu că ştiţi foarte bine ce se ascunde aici.

Dar aveţi milă şi îndurare, nu mă călcaţi doar pentru atâta lucru pe coadă cu vreo gheată grea, nu-mi pregătiţi ca loc de somn etern un colţ de gheenă aprinsă. N-a fost decât un truc minor, şi nu m-am folosit de el ca să fac avere (când eram om*) sau ca s-adun putere asupra rivalilor în dragoste (de când sunt motan), doar ştiţi că nu le pun niciodată mai presus de orice**! 

Sigur, mărturisesc că nu m-au mânat nici idealuri înalte, nobile sau sfinte. Dar a fost vorba de suflet, fiindcă reclama nu e numai sufletul comerţului, e utilă şi când vrei, pe pildă, să atragi atenţia asupra provocării lansate pe un blog de jocuri („vă invităm să scrieţi pe blogurile voastre câte o… rugăciune”).

Trimit aşadar către voi, zei de ieri, de azi şi de mâine, această rugăciune pentru iertarea păcatelor minore săvârşite de motani majori, cu voie şi cu premeditare.



* Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

** Ca fii mei denaturaţi, care pun totul mai presus de mine, dar nu atât de sus încât să nu mă pot eu căţăra mai sus! Numai când pun în frigider – sus sau jos – e belea, e iadul pe pământ pentru un blănos flămând!

Jurnalul motanului Pandalie – 21 – Fraza lungă

M-am gândit să-ncerc să-mi pun în jurnal măcar o singură frază lungă, lungă cât o zi de post, din postul Paştilor sau din al Crăciunului, adică din postul mare sau din postul mic, dar nu ştiu care e mare şi care e mic, pentru că eu* nu ţin post, nu ţin de bună voie, iar când îl ţin de nevoie nu e nici mare, nici mic, e negru, de foame văd negru înaintea ochilor când uită idiotu’ de Fane să-mi dea de-ale gurii, pe el, pe idiotu’ de fiu-meu mai mic, care acum e mare, îl văd negru, şi dacă-l văd negru vreau să-l albesc, îl zgârii cu disperare ca să iau pe el pielea aia neagră, dar de sub ea iese roşu şi miroase a sânge, şi sânge înseamnă carne, şi carne înseamnă mâncare, şi de-aia îl muşc pe Fane, şi el urlă, urlă ca din gură de şarpe, şi mă înşfacă, adică uneori reuşeşte să mă prindă de ceafă şi vrea să dea cu mine de pământ, sau de ciment, sau de podea, după caz, şi ăsta e un caz grav, aşa că miaun, miaun şi iar miaun, şi el chiar înţelege ce miaun, şi ştie că-l înjur de mamă, şi mă-sa e scăunel cu trei picioare, şi-l înjur şi de tată, şi ta-su sunt eu, c-a fost o vreme când nu eram motan, şi nici mă-sa nu era scăunel, şi ne iubeam prin mansarde, adică numai prin mansarda noastră, că ne luaserăm cu acte în regulă, dar mansarda în care ne regulam nu era în regulă, stătea sub un acoperiş prin care trecea ploaia, avea vreo trei locuri de trecere, şi mă treceau toate apele până storceam apa din covor, dar într-o zi cu soare, cu curcubeu adică, am tăiat covorul, adică am tăiat partea udă, ca să nu mai fie acolo, să nu se mai ude şi altădată, şi Neaga, adică nevastă-mea, m-a tăiat de la porţie, de la porţia de ciorbă şi de la aia de iubire pură, şi i-a apărut o floare roşie pe gură când i-am dat un dos de palmă, singura palmă pe care i-am dat-o vreodată, plus ăia doi pumni cu care n-am nimerit-o, fiindcă eram beat, beat muci, mă îmbătasem de bucurie că ne mutaserăm în sfârşit din mansardă, şi de beat ce eram n-am putut să mă feresc şi m-a nimerit ea cu coada măturii, şi mi-a părut rău, tare rău mi-a mai părut că nu-i luasem aspirator, adică de bucuria mea s-a ales praful, dar era praf metaforic, nu pentru aspirator, pentru ochi, praf în ochi adică, dar am uitat în ochii cui, am uitat şi ce voiam de fapt să vă spun, aşa că mai bine mai treceţi pe-aici altădată.



* Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

Jurnalul motanului Pandalie – 20 – Vise erotice

Stimată populaţie vizitatoare, ştiu că vorbele mele n-au cine ştie ce miez când n-ai citit cartea asta, nu toată, în cazul de faţă importantă e doar povestea mea fără pereche*, deşi se cheamă „Revelion cu scăunel şi pisică”, adică conţine o pereche – despărţită de acel ceva crud numit ursită. Ursita e de vină fiindcă eu, Ilie Pandalie, descendent dintr-o familie cu vechime în mahala, fost tehnician proiectant şi fost poet ocazional, sunt captiv în trup de motan şi dorm pe rotonda cu trei picioare care se numeşte Neaga, e poreclită actualmente scăunel sau lemnoasa şi mi-a fost cândva soţie rea de plisc (să ştiţi că fiul nostru Nelu i-a lecuit cu succes fracturile deschise provocate de fiul nostru Fane). E un culcuş care mă blagosloveşte cu vise erotice, în care sunt adesea bărbat îndrăgostit de o pisică sau motan îndrăgostit de o femeie. Tocmai m-am trezit dintr-unul şi, fiindcă nu e săptămâna brânzei şi nu simt mireasmă de mâță în călduri, mă gândesc că poate m-aş calma dacă aş prelua o anumită leapşă – deşi sunt un mascul discret din fire. Şi această discreţie, afurisita de ea, mă obligă să mai stau pe gânduri, purtând o bătălie cu mine însumi, cel puţin până la următorul joc al cuvintelor. (Cel la care tocmai am participat îşi are tabelele aici.)


* – Dacă nu mi-aţi citit povestea, citiţi primul episod din jurnalul meu. Aş fi în stare să fac pariu pe un smarald contra haleală pisicească la plic c-o să vă lămurească oarecum… sau întrucâtva… sau cât de cât…