Black Friday la Pavcon



Dacă v-au plăcut poveştile mele tipărite sub semnul loldilalului, găsiţi la Pavcon a doua mea carte tipărită pe hârtie (mâine cu reducere de preţ).

Reclame

Plăsmuirile mele – pachet cu 20 de bucăţi (diferite)

Nu-s poveşti cu loldilal, dar cele mai multe au fost scrise tot în ultimul deceniu al mileniului trecut. 🙂

VERONICISME

clic mai sus ca s-ajungeţi pe site-ul editurii

Lansarea va avea loc la Focşani. Într-o sâmbătă, probabil pe 10 noiembrie. Încă nu ştiu unde. Am aflat doar că la bibliotecă nu se poate; sâmbăta e închisă.

Nu se lansează doar cartea mea. Mai sunt încă trei: asta, şi asta, şi asta. (Pentru a treia încă n-am link. Îl adaug imediat ce va apărea pe site-ul Pavcon. Dacă vă interesează, mai treceţi pe-aici. 🙂 )

Vezi articolul original

Nu e cu loldilal, e cu… Tadalim



Matilda, sora sa geamănă (cu numele alcătuit exact aceleaşi litere ca al lui), susţine că, de fapt şi de drept, îi cheamă Tad Alim.

Oricum, important este că, dacă-i întorci numele pe dos (în oricare din cele două variante) îţi iese: Mi l-a dat* – adică „mi-a dat trupul său, spre vremelnică întrebuinţare„.


* – anagrama asta a ieşit din pură întâmplare, eu am descoperit-o abia azi! 👿

Jurnalul motanului Pandalie – 25 – Şi totuşi…



S-ar putea numi dependenţă de jazz, şi totuşi lipseşte jazzul.

S-ar putea numi dans clasic, şi totuşi lipseşte dansul.

S-ar putea numi poveşti de iubire, şi totuşi lipseşte iubirea.

S-ar putea numi o seară în familie, şi totuşi lipseşte familia.

S-ar putea numi rătăciri sub lună, şi totuşi lipseşte luna. (E lipsă. Nu elipsă. Eclipsă.)

Toate astea s-ar putea numi vicii de exprimare, sau de logică, şi totuşi diagnosticul e altul.

Care?

Unii ştiu, şi totuşi nu scoate nimeni niciun sunet

Tăcerea e de aur, şi totuşi nu-s nababi toţii muţii. Pentru că surzii nu apreciază tăcerea; bat toba să priceapă iapa. Şi totuşi nu pricepe nici calul. Poate calea. Cala. Zicala. Zăbala. Zăbava. Zău.


Şi totuşi, zău că eu aş fi scris altceva pentru Jocul Cuvintelor, dar mi-a luat-o înainte tălâmbul de Fane!

Ce-ar fi să…?



Am descoperit oarece produse interesante:

kdeco.ro

Şi m-am întrebat ce-ar fi să scriu despre lupta loldilalului cu cei care-l criogenează?

Şi/sau cu cei care-l pun în terarii?

kdeco.ro

Sau pur şi simplu despre loldilal ca plantă decorativă, care devorează câte-un invitat la fiecare petrecere?

Dar despre aşa ceva cred că s-a mai scris. Doar că nu-mi amintesc cine a scris. Nici unde – în ce roman, în ce povestire.

Am citit multe romane şi povestiri pe care le-am [cam] uitat. Dar cred că nu sunt singura căreia i se întâmplă.

Şi nici singura tentată să tot cumpere cărţi noi. De exemplu profitând de promoţii ca asta.

nemira.ro%20

Sau de Black Friday:

elefant.ro%20

Cadouri pentru iubitorii de lectură



Unui iubitor al cărţilor îi poţi face cadou, fireşte, şi tot felul de flecuşteţe. Dar numai ca supliment (nicidecum alimentar pentru nevoile lui împătimit al lecturii), pe lângă un teanc de cărţi noi, după gustul său.

Dacă nu-i cunoşti cu exactitate gusturile şi/sau nu ştii ce are şi ce nu în bibliotecă, poţi să-i faci rost de un voucher de la o editură sau de la o librărie. Sau îi poţi da măcar de ştire că undeva există o promoţie.

Nu clicuiţi, promoţia asta s-a încheiat.

Eu le recomand mai ales pe ale editurii Nemira, fiindcă acolo încă mai vegetează floarea mea de loldilal. 😀

La vie en gris, la ville en gris, le ciel en gris…

… en français parce que… in English găsiţi pe toate drumurile

Realitatea gri mi-aduce aminte de griul imaginar dintr-o povestioară* de-a mea:

Plumburie, turma de vălătuci pufoşi goneşte către orizont, şfichiuită de vântul subţire. Acolo piere fără veste, pradă oceanului care o preschimbă în trâmbe lungi, cenuşii, repezite înapoi, spre plaja pustie, unde urlă, neputincioase, năruindu-se, lăbărţându-se şi destrămându-se în zdrenţe albe – retrase fără a cuteza să atingă trupul Shayarei.
Ea zace nemişcată, cu ochii închişi. Vântul cerne nisip prin plasa părului ei răvăşit şi, uneori, câte o şuviţă lungă se zbuciumă, flacără rebelă pe un altar uitat. Alteori, rochia portocalie, lungă şi largă, tresare înfiorată, grăunte viu neizbutind să se desprindă de palidul linţoliu care înfrăţeşte cerul, oceanul şi nisipul.
Îngenuncheat alături, Rayadatys tremură. Pânza deasă şi aspră a straiului cenuşiu nu lasă vântul să-i muşte trupul, dar inima înnebunită îi porunceşte să tresalte – ca şi ea.


* „Rayadatys” (pag. 301 a volumului Floarea de Loldilal )


Dârele verticale sunt de pe geamul dintre obiectiv şi lumea gri; iar verzuliu palid din filmuleţ e culoarea jaluzelelor, reflectată în mai sus amintitul geam despărţitor.

Jurnalul motanului Pandalie – 24 – Poza de profil

Eu fiind, din nefericire sau nu, un biet personaj imaginar*, sunt nevoit să iau cu împrumut o fotografie pentru aşa-numitul Gravatar. Prin urmare, în noua mea poză de profil îl puteţi admira, de fapt, pe motănelul Zorro, strănepotul unui cuplu de bucureşteni şi finul lui Cudi, zisă şi Condesa.



* domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal )

Dezvăluiri de vrăjitoare (4) – Marghioala lu’ Huhurezu către ăia de le e frică să rupă lanţu’

Nu trimiteţi mai departe, dragii babei! Nu-i stresaţi pe alţii! Trimiteţi înapoi, stresaţi-i p-ăia de v-au stresat pe voi!

Uite aşa:

Abarum-bacala-tram-blele, lanţul s-a rupt în mâinile mele! Eu am zile bune. Tu o să ai belele! Belele urâte şi grele, dacă nu trimiţi ameninţarea ‘napoi, scurt pe doi! Nu aştepta, zău aşa, c-ajungi schilod/schiloadă şi nărod/năroadă, cerşind la cap de pod, cu picioarele retezate, c-o mâna pe jumătate, înecat/înecată-n în pişat şi căcat, şi cu asta am terminat, afurisit/afurisită să fii dacă nu faci aşa, s-ai bale la gură şi nasu-n hazna!!! Şi n-ai decât să blestemi cât oi vrea, mie nu-mi pasă şi nu-mi va păsa, eu sunt oglindă şi reflect tot, tot tu o s-o iei peste bot!!! Baracoro-corot-coşot!!!

P.S. Chiar credeţi că trimite vreun sfânt ameninţări? Misiva ceea-i scrisă pe talpa iadului, prostovanilor, cu nectar smolit!

Pedeapsă sau privilegiu?

(de la motanul Pandalie cetire)

Presupun că nu [prea] e corect să profit de jocul iniţiat de Zina ca să vă bag pe gât un citat din cărţulia mea – şi anume din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică” – dar conţine o întrebare pe care mi-o pun adesea şi care, într-un fel, a inspirat textul, şi mi-ar plăcea să aflu ce răspuns îi dau alţii.

Cugetările motanului Pandalie – 15 – Întrebare întrebătoare

Mă gândii, doamnelor şi domnilor (clic pe link ca să aflaţi cui mă adresez în mod special), să vă pun o întrebare din care s-ar putea face obiectul unei dezbateri pe un blog cu vad mai bun decât ăsta:

„Isteţ şi spontan” e sau nu o descriere potrivită pentru un nebun?

Eu unul aş zice că da, fiindcă nebunii au o şiretenie a lor, care poate fi luată uneori drept isteţime, iar când baţi câmpii nu e deloc greu să fii spontan. 😛

(Am folosit ghilimelele fiindcă alăturarea celor două epitete nu-mi aparţine, o găsii prin secţiunea „diaspora” a dragii noastre blogosfere.)

Cugetările motanului Pandalie – 14 – Un spaţiu eminamente democratic

După ce mi-am amintit că 13 (treisprezece) e, zice-se, număr cu ghinion, m-am gândit să pun pe fugă această posibilitate cu o a paisprezecea cugetare, şi ea tot despre fenomenul numit transformare.

Iat-o:

Presupun că limba evoluează din greşeală în greşeală fiindcă e mai uşor să faci modificări în dicţionare decât într-o groază de capete neşcolite. Vorba aia: „proşti, dar mulţi”. O limbă „vie” pare să trăiască într-un spaţiu eminamente democratic: gloata dă tonul.

În consecinţă, sunt aproape sigur că din următoarea ediţie a DEX-ului o să aflăm, printre alte noutăţi, că „resort” înseamnă şi „staţiune”, iar „a aplica” e sinonim cu „a solicita”. 😛