Câte ceva despre circuitul ideilor în natură

VERONICISME

O parte dintre ideile despre care e vorba mai jos mi-au fost dezvăluite cu multă vreme în urmă şi, cu acordul emiţătorului*🙂, am scris pornind de la ele povestirile „Ghinion” (premiul I la Concursul de Literatură Nemira, ediţia 1994, secţiunea Nautilus – proză scurtă SF) şi „Închisoare contravenţională” (premiul II la concursul Helion ’94, Timişoara), ambele incluse în anul 2012 în volumul „Floarea de loldilal”, apărut la editura Nemira.

---

* – Pe „emiţător” l-am cunoscut exact acum 39 de ani, în ziua de 11 septembrie a anului 1981, când am devenit colegi de birou (adică de masă lungă şi mereu în dezordine, în laboratorul de Încercări Mecanice al Compartimentului de Control Tehnic din ISEH Focşani).

Vezi articolul original

4 cărţi

Patru cărţi, trei ale mele, una a lui:

• Floarea de loldilal
• Între lumi
• Întoarcerea vrăjitorului
• Cel de sus, spaţiu şi mine

Toate pot fi citite oricând, chiar şi de Crăciun. 🙂

Dacă le citiţi, mi-ar plăcea să vă spuneţi părerea – bună, rea, cum o fi ea , astfel încât s-o aflu şi eu.

Eu, acum, vă spun, oricum:

Sărbători fericite şi un an 2020 ca la carte!

Ce-ar fi să…?

---

---

Am descoperit oarece produse interesante:

Şi m-am întrebat ce-ar fi să scriu despre lupta loldilalului cu cei care-l criogenează?

Şi/sau cu cei care-l pun în terarii?

Sau pur şi simplu despre loldilal ca plantă decorativă, care devorează câte-un invitat la fiecare petrecere?

Dar despre aşa ceva cred că s-a mai scris. Doar că nu-mi amintesc cine a scris. Nici unde – în ce roman, în ce povestire.

Am citit multe romane şi povestiri pe care le-am [cam] uitat. Dar cred că nu sunt singura căreia i se întâmplă.

Şi nici singura tentată să tot cumpere cărţi noi. De exemplu profitând de promoţii ca asta.

Sau de Black Friday:

Cadouri pentru iubitorii de lectură

---

---

Unui iubitor al cărţilor îi poţi face cadou, fireşte, şi tot felul de flecuşteţe. Dar numai ca supliment (nicidecum alimentar pentru nevoile lui împătimit al lecturii), pe lângă un teanc de cărţi noi, după gustul său.

Dacă nu-i cunoşti cu exactitate gusturile şi/sau nu ştii ce are şi ce nu în bibliotecă, poţi să-i faci rost de un voucher de la o editură sau de la o librărie. Sau îi poţi da măcar de ştire că undeva există o promoţie.

Nu clicuiţi, promoţia asta s-a încheiat.

Eu le recomand mai ales pe ale editurii Nemira, fiindcă acolo încă mai vegetează floarea mea de loldilal. 😀

La vie en gris, la ville en gris, le ciel en gris…

… en français parce que… in English găsiţi pe toate drumurile

Realitatea gri mi-aduce aminte de griul imaginar dintr-o povestioară* de-a mea:

Plumburie, turma de vălătuci pufoşi goneşte către orizont, şfichiuită de vântul subţire. Acolo piere fără veste, pradă oceanului care o preschimbă în trâmbe lungi, cenuşii, repezite înapoi, spre plaja pustie, unde urlă, neputincioase, năruindu-se, lăbărţându-se şi destrămându-se în zdrenţe albe – retrase fără a cuteza să atingă trupul Shayarei.
Ea zace nemişcată, cu ochii închişi. Vântul cerne nisip prin plasa părului ei răvăşit şi, uneori, câte o şuviţă lungă se zbuciumă, flacără rebelă pe un altar uitat. Alteori, rochia portocalie, lungă şi largă, tresare înfiorată, grăunte viu neizbutind să se desprindă de palidul linţoliu care înfrăţeşte cerul, oceanul şi nisipul.
Îngenuncheat alături, Rayadatys tremură. Pânza deasă şi aspră a straiului cenuşiu nu lasă vântul să-i muşte trupul, dar inima înnebunită îi porunceşte să tresalte – ca şi ea.

---

* „Rayadatys” (pag. 301 a volumului Floarea de Loldilal )

---

Dârele verticale sunt de pe geamul dintre obiectiv şi lumea gri; iar verzuliu palid din filmuleţ e culoarea jaluzelelor, reflectată în mai sus amintitul geam despărţitor.

Jurnalul motanului Pandalie – 24 – Poza de profil

Eu fiind, din nefericire sau nu, un biet personaj imaginar*, sunt nevoit să iau cu împrumut o fotografie pentru aşa-numitul Gravatar. Prin urmare, în noua mea poză de profil îl puteţi admira, de fapt, pe motănelul Zorro, strănepotul unui cuplu de bucureşteni şi finul lui Cudi, zisă şi Condesa.

---

---

* domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal )

Jucărele cu loldilal

---

---

Fiindcă azi am primit pe neaşteptate nişte bănuţi pentru cartea asta (nu prea mulţi, dar orişicât 😀 ), am avut chef de joacă, după cum se vede mai jos:

---

M-au ajutat:

• http://funny.pho.to/old-photo-book/
• http://funny.pho.to/tretyakov_gallery/
• http://gifcreator.me/

---

Pedeapsă sau privilegiu?

(de la motanul Pandalie cetire)

Presupun că nu [prea] e corect să profit de jocul iniţiat de Zina ca să vă bag pe gât un citat din cărţulia mea – şi anume din povestirea „Revelion cu scăunel şi pisică” – dar conţine o întrebare pe care mi-o pun adesea şi care, într-un fel, a inspirat textul, şi mi-ar plăcea să aflu ce răspuns îi dau alţii.

Pe-asta n-o văzusem până acum…

… dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? 🙂

Cugetările motanului Pandalie – 14 – Un spaţiu eminamente democratic

După ce mi-am amintit că 13 (treisprezece) e, zice-se, număr cu ghinion, m-am gândit să pun pe fugă această posibilitate cu o a paisprezecea cugetare, şi ea tot despre fenomenul numit transformare.

Iat-o:

Presupun că limba evoluează din greşeală în greşeală fiindcă e mai uşor să faci modificări în dicţionare decât într-o groază de capete neşcolite. Vorba aia: „proşti, dar mulţi”. O limbă „vie” pare să trăiască într-un spaţiu eminamente democratic: gloata dă tonul.

În consecinţă, sunt aproape sigur că din următoarea ediţie a DEX-ului o să aflăm, printre alte noutăţi, că „resort” înseamnă şi „staţiune”, iar „a aplica” e sinonim cu „a solicita”. 😛

Cugetările motanului Pandalie – 13 – Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă

Când nu şed şi dorm, ci şed şi cuget, răsucesc pe toate feţele minunata lege a conservării materiei pe care v-am servit-o mai sus, în titlu, şi ajung să-mi spun că, de la sfârşitul anului de graţie o mie nouă sute optzeci şi nouă încoace:

• s-au pierdut multe (mai multe din cele bune decât din cele rele);
• s-au câştigat puţine (mai puţine din cele bune decât din cele rele);
• s-au transformat foarte multe, printre care, de pildă:
  • pe tarlaua lingvistică:
    • î s-a transformat în â;
    • sînt s-a transformat în sunt;
    • vroiam s-a transformat din corect în incorect;
    • nici un s-a transformat în niciun;
    • coperte, cocteil (şi-or mai fi şi altele, dar nu-mi vin acu’ în minte) s-au transformat din variante preferate în variante tolerate;
    •  binevenit s-a transformat din cuvânt al limbii române în cuvânt inexistent;
    • a comemora s-a transformat din ” a celebra printr-o ceremonie un eveniment (trist) sau dispariția unei persoane importante” (cf. Marelui dicţionar de neologisme, ed. 2000), în „a celebra solemn amintirea unei personalități sau a unui eveniment important” (conform Dicţionarului explicativ al limbii române, ed. 2009 – drept care ieri m-am mai sărbătorit „Mica Unire”, am comemorat-o, cu binecuvântarea DEX-ului şi preşedintelui ţării noastre „de glorii” şi „de dor”, ajunsă în „marele-i viitor” (i-am înşiruit pe blagoslovitori în ordine alfabetică);
    • limba de lemn s-a transformat în romengleză;
  • pe alte tarlale:
    • ţiganii s-au transformat în rromi;
    • bătrânii s-au transformat din înţelepţi în idioţi;
    • religia s-a transformat din fruct oprit în fruct hulit;
    • milionul de lei vechi s-a transformat în suta de lei noi;
    • eu* m-am transformat din tehnician-proiectant în motan firoscos.

Aş mai continua, dar tocmai mi s-a transformat foamea în somn, că m-au pus ăştia la dietă, ca să nu mă transform din grăsuţ în grăsan.

---

* – Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).

Jurnalul motanului Pandalie – 23 – Povestitorul

Acum am înţeles! Am înţeles, într-un târziu, ce-am păţit. Într-o bună zi, pusă pe distracţie, o nemernică ne-a luat pe mine şi pe Fane şi ne-a încuiat în aceeaşi poveste. Şi n-a născocit una frumoasă, din aia cu „zăresc un prinţ călare”! Nu, ea a scornit o catastrofă*, în care nici măcar nu m-a zăvorât cu vreun amic, a ţinut musai să mă tortureze psihic punându-mă lângă un fiu denaturat, nalt la stat, dar nu şi mare la sfat!

Pe urmă m-a conectat la blogul ăsta şi, în naivitatea mea, am crezut că urmează să fiu salvat! Că mă voi bucura de o nouă viaţă, plină de mulţumire! Dar nu, sistemul clocit de mintea ei diabolică e altul! M-a înarmat cu niscai cugetări şi cu un jurnal personal şi a făcut din mine însumi povestitorul amărăciunilor mele… M-a pus să mi le scriu până şi  în advertoriale (fie ele veritabile sau menite să ia Superblogu’ în băşcălie)!

Dar gata, depun plângere! O înregistrez la Eddie, în ambele tabele de săptămâna asta.

---

---

* „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal )

Cugetările motanului Pandalie – 12 – Dor

---

---

Când ţi-e dor, când ţi-e zadarnic dor, toate amintirile dor.

Leacul?
Cu doru’ vânzolelii, preumblă-ţi mintea-n doru’ lelii. Ai să găseşti, cu dor păstrat, ce-i bun şi-ţi este rezervat.

Hai la loldilal!

clic pe poză ca să intraţi pe site-ul editurii

Cugetările motanului Pandalie – 11 – Lordul Nopţii

---

El e Lordul Nopţii.

Aşa l-am botezat după ce l-am decupat de aici, de pe un tricou.

Şi, după ce l-am botezat, m-am jucat cu imaginea lui în fel şi chip, am pus-o chiar şi-n caleidoscop (clic pe poze ca să le măriţi).

Iar joaca asta mi-a demonstrat ceva:
Ce e negru trebuie să rămână negru.

Când încerci să-l albeşti cu de-a sila, nu-l înfrumuseţezi, îl urâţeşti.

---

Dacă vreţi să aflaţi cine a mai scris despre vreun lord al nopţii, sau chiar să luaţi parte la jocurile noastre, clic aici.