Cugetările motanului Pandalie – 2 (cu o duzină de cuvinte impuse)

.

E nevoie de curaj ca să ieşi din crisalidă fără intenţii deghizate. Fiindcă în lumea asta mai nimic nu merge ca la carte. Se întâmplă atâtea lucruri pe care tu, un biet suflet inocent, iubitor de linişte, le credeai imposibile. Crezi că nu-ţi asumi niciun risc deschizându-ţi sufletul şi te trezeşti deodată într-o agitaţie deplină, datorată tocmai vorbelor sau faptelor pe care ţi le ştii la fel de lipsite de intenţii rele ca iarna de arşiţă. Dar antidotul e la-ndemână. Stai în banca ta, cu obloanele sufletului şi ale gândurilor lăsate, nu te băga unde nu-ţi fierbe oala şi nu-ncerca să le explici troglodiţilor cum se rotesc planetele! Alege drept deviză a vieţii tale Glossa lui Eminescu!”

– din cugetările lui Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică”
(pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal . )

Cu aceeaşi duzină de cuvinte s-au mai jucat psi şi alţi duzinari – îi găsiţi în tabel:

1. Carmen Pricop 2. dordefemeie
3. virusverbalis 4. Scorpio
5. vavaly 6. Dictatura Justitiei
7. Irealia 8. vânt de toamnă
9. almanahe 10. incognito
11. SimonaR

27 comentarii la “Cugetările motanului Pandalie – 2 (cu o duzină de cuvinte impuse)

  1. da domnul motan nu ştie că noi avem tabel? îl poftim la înscriere….
    cât despre glossa eminesciană, io n-aş lua-o de motto, zău! nu acum când miroase tot mai tare a iarnă şi îmi vine să ţopăi… cum să fiu rece? 😆

    Apreciază

    • Domnul motan n-a putut să se înscrie de prima dată, fiindcă domul tabel i-a zis că adresa lui URL e prea lungă; aşa că domnul motan s-a întors acasă şi a tăiat coada adresei! 😛
      Nici domnul motan nu trăieşte după acest motto, dar îi place cum sună, aşa că-l vâră în sfaturile împărţite cu generozitate altora, indiferent dacă-s bune sau rele! 😀

      Apreciază

  2. Pingback: Duzina de cuvinte- Dau din coate… « Cățărătorii

  3. Uite niste versuri pe care le am uitat de vreme buna dar care tare bine imi prind acum, in vremurile astea schimbatoare si zburlite. Profund mai gandeste domnul motan. Din adancul gandirii.

    Apreciază

  4. Pingback: Ziua Retragerii « Almanahe

  5. Pingback: Miao, eu sunt motanul Pandalie! | FLOAREA DE LOLDILAL

  6. Pingback: psi-words camera de chihlimbar | psi-words

Comentariile nu sunt permise.