Elucubraţii – Kill

Uşa glisă, dezvăluind silueta zveltă a fetei.

Aparent preocupat să cerceteze taraba negustorului de arme, Kill o observă cu coada ochiului şi scăpă un oftat de uşurare.

– E ceea ce vă doreaţi, nu-i aşa, domnule? se precipită negustorul, şi Kill realiză că ţinea în mână un cuţit cu comandă bioenergetică. În prima clipă, se bucură că oftatul necontrolat trecuse drept exteriorizarea satisfacţiei de a fi găsit arma căutată. Pe urmă cugetă că va trebui să cumpere neapărat cuţitul; pentru o fracţiune de secundă, chipul i se schimonosi la amintirea numărului mic de credite ce i se mai puteau aloca pentru „diverse”.

Strâmbătura nu scăpă ochiului format al omului aflat de partea cealaltă a tarabei.

– Fiţi liniştit, domnule, preţul armelor mele este, oho! mai mult decât accesibil!

Ochii lui Kill sclipiră; negustorul îi spunea pentru a doua oară „domnule”, deşi observase, probabil, de la bun început că el era lipsit de semnul majoratului. Să fi fost obişnuita slugărnicie calculată a breslei, sau celălalt simţise în el un tânăr perfect dotat pentru a se încadra în societate?

Cea de-a doua supoziţie avu darul să-i sporească încrederea în sine şi-i dădu curajul să privească fără reticenţă în direcţia „vânatului” aşteptat. Fata continua să stea în cadrul uşii, nemişcată, parcă adulmecând.

„Ce dracu’, apartamentul ei n-o fi având sisteme de observare?”

– E foarte frumoasă, spuse negustorul, ca şi cum ar fi încercat să justifice prudenţa excesivă a fetei.

Ce uşor se dăduse de gol! Un val de ciudă făcu sângele să-i coloreze obrajii. Simultan, îl năpădi ura împotriva indiscretului care-şi permisese să-i urmărească privirea. Ca la comandă, un cuţit geamăn celui pe care-l ţinea în mână îi ţâşni din buzunar şi se opri la un milimetru de gâtul vânzătorului…

… citiţi continuarea în volumul Între lumi (Pavcon, noiembrie 2018)

================================

Lecturile zilei:

8 comentarii la “Elucubraţii – Kill

  1. Pingback: Fondul de Solidaritate « Ioan Usca

  2. Pingback: Mă înclin… « Noaptebunacopii's Blog

  3. Vero, m-ai lăsat fără cuvinte! Mă tem că nici n-ar fi prea greu să devenim asemenea personajelor tale…

    Apreciază

    • Povestea a fost scrisă cu vreo 15 ani în urmă şi mă tem că, între timp, am început să semănăm din ce în ce mai mult cu personajele…

      Apreciază

  4. Pingback: România are tumoare pe creier « Un blog cu atitudine

  5. Pingback: Rugă – Sânge balcanic (93) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  6. Pingback: Panoplia cu pisici « Link-Ping

Comentariile nu sunt permise.