Jurnalul motanului Pandalie – 19 – Supă cremă de cuvinte

Netotu’ de Fane scrie. A-nvăţat în sfârşit să scrie. Cleptoman cum e, de când avem laptop a furat meseria (scrisul pe taste, că ăla de mână nu se lipeşte de mâna lui) de la frate-su Nelu. Asta n-ar fi nimic, adică ar fi bine, că oarece transpiraţie pe fruntea dobitociei sale, prea netedă (cum îi e, pesemne, şi creierul), nu strică şi nici nu pute, ca aia de-i iese prin tricou.

Rău e că mai şi citeşte. Că-mi citeşte mie. Mă-nşfacă pe neaşteptate şi mă ţine strâns în braţe până când îşi termină de citit, poticnindu-se pe ici, pe colo, cu răsuflarea tăiată, cel puţin una dintre idioţenii. Noroc că niciuna nu depășește o pagină standard (2000 de semne, inclusiv spaţiile) cu mai mult de încă două. Iar ultima (e musai s-o citez, ca să-nţelegeţi prin ce trec eu*) sună cam aşa:

Supă cremă de cuvinte

Nu-mi place supa cremă. E ca o mâzgă. N-o mănâncă nici motanul, adică nici tata. Că, zice Nelu, cine dracu a mai văzut pisică sănătoasă la cap care să mănânce supă cremă de praz? Vrei să-l omori, tâmpitule? Tâmpit e el, că n-a făcut supă cremă de whiskas! Păi nu?

Păi da.

Dar eu fac supă creme de cuvinte. Cuvintele îmi plac.

Uite, iată-l pe ăsta: aloe. Un cuvânt din două: alo e. Alo, e careva acasă?

Eu sunt mereu acasă. Am şi halat de casă. Nu e alb, ca al doctorului cu bisturiu. Pe doctorul cu bisturiu îl cheamă chirurg. Şi trebuie să-i dai şpagă ca să te taie cum trebuie. Aşa zice Nelu.

Şi şpagă e un cuvânt frumos. Cred că e nevasta lui şpagat. O nevastă budincă, adică nu, pudincă, sau nu, pudică. Pudică. Fiindcă trebuie s-o îmbraci. În plic. Aşa zice Nelu.

În plic, nu în plisc. Pui o literă în plus şi se schimbă cuvântul. De-aia plac mie cuvintele. Fiindcă şi dacă smenuieşti o literă se schimbă cuvântul. Adică, nu-i aşa, ce-am avut şi ce n-am pierdut?

N-am pierdut nimic. Dacă luăm din monarh un r rămâne monah, adică facem din rege călugăr în rasă (grasă fără g), şi rămânem cu palatul după ce se mută el în chilie, lângă colegii lui de breaslă. Adică de biserică, unde stau toţi în strane. Şi iar mai luăm un r şi rămân stane. Stane de piatră. Sau ce mai faci, bă, Stane? Stan păţitu. Care nu păţeşte nimic dacă-i luăm două litere. S şi t. Că rămâne an. E mai bine an decât Stan. Fiindcă Stan nu poţi fi decât până mori, dar an eşti tot timpul. Timpul are mulţi ani. Mult mai mulţi decât algele din toate oceanele. Alge sunt şi la mijloc de talger, după ce şmenuim t-ul şi r-ul. Adică râul. Sau răul, dacă schimbăm căciulile între ele, pe aia concavă cu aia convexă. Sau invers. Nu ştiu prea bine care e conul cu cavă şi care e conul cu vexă. Îl ştiu doar pe conul cu vestă. Îl cheamă Manole şi stă peste drum. Aşa zice Nelu, şi îl cred, deşi eu îl văd pe conul Manole stând, cu vestă, adică în vestă, peste banca de la poarta lui. Dar trebuie să-l cred pe Nelu, fiindcă el e inginer şi eu sunt idiot. Conul Manole zice că există şi ingineri idioţi, dar când l-am întrebat dacă există şi idioţi ingineri a zis că sunt nerod (ne rod şoarecii brânza). Şi eu l-am întrebat dacă n-aş putea să fiu norod (n-o rod şoarecii, o linge tata, cu limba lui de mâţă care roade maţe), adică mai mulţi nerozi (ne rozi sau nu ne rozi) într-unul singur, ca anii ăia mulţi dintr-un singur timp, şi el a zis că-s zevzec, şi eu l-am întrebat dacă zevzecul e un animal care seamănă cu berbecul, şi el a zis că da, e prost ca berbecul, şi pe urmă l-a înjurat nevastă-sa, fiindcă pe tac-su ei, răposatul, cum îl porecleşte conul Manole, îl chema Vasile Berbec, şi pe ea o chema Manuela Berbec înainte să-i ceară conul Manole mâna, ca să-i pună în ea numele lui de familie, adică Bran, că nu ştiu de ce-a luat el numele castelului Bran, că doar nu s-a măritat cu castelul, dar ştiu că, dacă şi-ar scoate r-ul, adică râul sau răul, din numele ăsta, ar rămâne şi el cu un ban, adică cu doi, Manole Ban şi Manuela Ban, punguţa cu doi bani, adică ar fi o familie de două parale, dar când am ajuns cu explicaţiile aici m-au înjurat (ingraţii nu mă au în graţii!) şi el, şi nevastă-sa, şi supă cremă de înjurături fac mâine.

Plictisitor, nu? Dar e, totuşi, un idiot cu oarece idei interesante. 😛 Este, au ba?

Adică:

---

---

* Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ).