Ubru-Cu-Du-Bru

– pentru duzina de cuvinte

Uneori îmi doresc să-mi fi apărut poveştile într-o carte cu poze. Sau să fi fost eu în stare să desenez, ca să vi-l arât pe Ubru-Cu-Du-Bru, zis şi Patru Capete, piticul măscărici din „Râpa Amăgirilor”, aşa cum se vede cu ochii minţii mele. Ideea patru-în-unu îşi are izvorul în altă istorisire de-a mea, unde, e drept, am doar trei personaje purtate de o aceeaşi pereche de picioare, iar (conform principiului „cei patru evanghelişti au fost trei: Luca şi Matei” 😛 ) „vinovat” de toate a fost nu mai ştiu ce post de televiziune, care a difuzat, cu ani – mulţi! – în urmă, o ştire despre un şarpe – real! – ce şuiera din cele două capete din dotare, încăierate într-o luptă pentru hrana destinată, în ultimă instanţă, aceluiaşi stomac 😛 Şi tocmai lupta asta a capetelor, poate în ochii multora o întâmplare neînsemnată, a fost pentru mine imboldul de care aveam nevoie pentru conturarea unei decizii: mi-am acordat libertatea să aduc o creatură multicefală în rândul oamenilor din elucubraţiile mele. Am considerat că se potrivea de minune cu renumitul „homo homini lupus”, dictonul care mi-a fascinat imaginaţia de copil într-o destul de mare măsură ca să-şi câştige un loc în memoria mea.

Cum spuneam, nu sunt în stare să-l desenez pe Ubru-Cu-Du-Bru (piticul Abracadabra, cu „u” în loc de „a” ); dar pot să-l „creionez” mai apăsat şi mai clar, îndreptându-mi din nou atenţia asupra lui, fiindcă tot mi-a dat cineva, de curând, ideea plasării mai multor poveşti în acelaşi univers. Iar azi, neştiind ce să fac cu unul dintre cuvintele actualei duzini, am decis că noua istorisire, cu Patru Capete în rolul principal, se va numi „Ceilalţi trei”. Cred că titlul lasă să se întrevadă cam despre ce va fi vorba!

Ubru-Cu-Du-Bru mai apare deja, tot ca personaj secundar, într-o poveste („Palatul Vrăjitoarei”), pe care am început-o pe blogul „Cum vă place” şi am abandonat-o apoi, din lipsă de timp. Şi mă tem că nu mai pot s-o reiau – cel puţin nu pe [acelaşi] blog – fiindcă presupun mai toată lumea a dat episoadele de până acum uitării şi că nu s-ar găsi prea mulţi amatori care să le [re]citească, ca să intre în jocul votării dacă aş continua de unde am rămas.
Însă mă bate uneori gândul să rescriu povestea de la început, poate chiar pe blogul ăsta (unde deja am mai preluat-o o dată), cerând din nou să se aleagă prin vot un fir călăuzitor pentru continuare, ca să văd dacă acţiunea ar merge sau pe aceleaşi cărări. Şi poate c-o s-o fac, chiar folosindu-mă de jocurile clubului psi, dar nu foarte curând. La iarnă… carevasăzică 😀