Jurnalul motanului Pandalie – 16 – Fane şi lenjeria de pat

După cum am mai spus-o pe-aici, pe undeva, citez: „Când îmi era de-adevăratelea nevastă  (eu, tehnician-proiectant[1] – ea, casnică relativ grea de cap), Neaga (azi scăunel cu trei picioare aproape distrus după ce-a susţinut marele fund de băiat mare al mezinului nostru, Fane pe numele său de alint) colecţiona lenjerie de pat.”

Citatul odată încheiat, revin în actualitate menţionând că idotul de Fane pare să fi moştenit pasiunea maică-sii. Acum, după ce, aşa cum v-am povestit mai ieri, şi-a ales neveste (două gemene, una blondă şi una roşcată) de pe un site cu jocuri pentru copii, mezinul meu şi al Neagăi vrea să se pregătească pentru nunta dublă achiziţionând lenjerie de pat în cantitate suficientă, tot de pe Internet, aşa că sunt obligat să aflu ce avantaje are dacă o comandă de pe site-ul pe care tocmai l-a descoperit (din fericire, de data asta n-a mai nimerit la jucării):

  • produse de calitate superioară alese cu rigurozitate de la branduri de renume internaţional;
  • ţi se înapoiază cinci la sută din valoarea comenzii în puşculiţa din contul tău;
  • poţi returna produsul în 14 zile calendaristice;
  • transport gratuit oriunde în ţară pentru comenzi mai mari de 300 RON;
  • începând din aprilie 2015 magazinul online de Home&Deco homeX are atestare trusted.ro.

Imaginaţi-vă că mi le citeşte pe toate silabisind şi bâlbâindu-se şi că, după ce reuşeşte cu chiu, cu vai, să-ncheie lectura, mă mitraliază cu întrebări, iar eu îi dau cele mai simple răspunsuri posibile. Cam aşa:

EL: Rigurozitate e tot una cu rugozitate?

EU: Nu.

EL: Fain. Nu-mi plac cearşafurile rugozicioase, fiindcă zgârie, este?

EU: Este.

EL: Puşculiţa e o puşcă mai mică?

EU: Nu.

EL: E un pistol?

EU: Nu.

EL: Atunci ce e?

EU: O puşcărie pentru bani. O spargi ca să-i ajuţi să evadeze.

EL: Trebuie s-o sparg ca să-mi iau ăia cinci bani din fiecare sută pe care-o să-i capăt înapoi?

EU: Nu, că o să ai cont, adică cheie.

EL: Atunci să ştii c-am pierdut ieri contul meu de la casa noastră.

EU: Poate-l găseşte cineva şi te fură dracului, să scăpăm de tine.

EL: Da, l-am scăpat. În buda vecinului din capul străzii, ieri, când m-am întors de la piaţă şi m-a durut burta. O singură oră, nici măcar nu m-a durut o zi. O zi calendaristică. Ce-s zilele calendaristice?

EU: Toate alea din calendar.

EL: Produsele se pot trimite înapoi şi după zile care nu-s în calendar?

EU: Nu, dar ai putea să le numeri numai pe alea lucrătoare.

EL: Zilele lucrează? Ieri ce-a lucrat?

EU: Te-a mai tâmpit o bucată.

EL: O bucată mare?

Şi o ţinem tot aşa, până se plictiseşte şi trece la poze. Alege de pe site-ul ăla două lenjerii, reprezentative[2], după părerea lui, pentru blondă:

… şi pentru roşcată:

— Gata, spune pe urmă, apăsând hotărât capacul laptopului peste tastatură. Azi a lucrat destul!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ). Dacă aveţi nelămuriri, nu strâmbaţi din nas, puneţi mâna şi citiţi-mi povestea. :mrgreen:

[2] Na, c-a mai învăţat de undeva încă un cuvânt „rar”, cum îi zice el. 😈

Anunțuri

Jurnalul motanului Pandalie -15 – Mirese pentru Fane

Aş vrea să dorm, încovrigat pe rotundul lemnos – şi destul de răcoros – susţinut de cele trei picioare ale Neagăi, nevasta mea preschimbată în scăunel, un fenomen pe care l-am explicat, cum m-am priceput, în povestea mea[1]. Aş vrea să dorm, dar nu pot, fiindcă Fane, fiul meu idiot, îmi dă neobosit târcoale, de parc-ar vrea să-şi prindă o coadă invizibilă, şi bombăne la fel de neobosit:

— Nimeni nu se gândeşte la Nelu, singur la Londra, încercând, bietul, să se-nsoare. Numai eu sunt cu gândul alături de el, numai eu, numai eu. Numai eu mă gândesc c-o să fie nevoie de-o rochie de mireasă! Numai eu. Singur eu. Singur eu am găsit online o casă de modă, un loc unde poţi să-ţi alegi un manechin şi să-l îmbraci cum pofteşti.

Ilian, care moţăia pe canapea, face ochii mari şi-l priveşte cu interes.

— Ce casă de modă e asta?

— Jocuri online dress up.

— Poftim?!!!

mireasa_pt_Nelu mireasa_pt_Nelu2

— Pofteşte să vezi, zice idiotu’, îşi întrerupe târcoalele şi se îndreaptă pe laptopul vechi, lăsat de Nelu pe mâna lui. Uite, am ales două gemene, o blondă şi o roşcată, şi câte-o rochie de mireasă pentru fiecare…

Ilian se ridică de pe canapea, priveşte ecranul peste umărul lui şi izbucneşte în râs.

— Bă, eşti prost făcut grămadă, eşti dus cu sorcova rău de tot! Nu vezi că ăsta-i un joc pentru fetiţe? Eşti pe www.xjocuri.com, un portal de jocuri!

Fane cască gura, cască ochii, închide gura şi o deschide iar, ca să-ntrebe:

— Fetele astea frumoase sunt de jucărie? Adică putem să le cumpărăm? Că tot ce e de jucărie e mai ieftin, nu? Şi, dacă le cumpărăm, pot să le păstrez eu, mirese pentru mine, şi să-i trimitem lui Nelu numai rochiile?

— Ia te uită ce-i trece cretinului prin minte! râde Ilian. Ia intră tu în contu’ ăla de ţi l-am făcut pe feisbuc şi-anunţă-ţi amicii c-ai găsit online un târg de fete!

— Păi hotărăşte-te, se supără Fane, ori e joc pentru fetiţe, ori e târg de fete!

 — Dă şi tu cu banu’, răspunde Ilian, şi se întoarce râzând pe canapea.

Aş râde şi eu, dar, de când sunt motan, nu prea-mi mai reuşeşte. Şi, oricum, aş face mai bine să m-ascund sub canapea; pentru că, dacă se prinde că râde cineva de el, Fane se răzbună trăgându-mă pe mine de coadă.


[1] Sunt Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ). Dacă aveţi nelămuriri, nu strâmbaţi din nas, puneţi mâna şi citiţi-mi povestea. :mrgreen:

Jurnalul motanului Pandalie -14- Nelu vrea să se-nsoare la Londra

— Fii atent, bă. c-o să-ţi dictez rar şi clar, îi spune fiul meu Nelu, ingineru’, fiului meu Fane, idiotu’ (pentru că vrea să-l deprindă cu scrisul). Începem: bilete de avion spre Londra la 79 EUR.

— Două bilete, 158 EUR, spun eu, bucuros că încă mai pot face socoteli.

— Lasă, tată, că ştiu că n-ai uitat tabla înmulţirii, se strâmbă Nelu. Nu te mai osteni cu atâtea calcule, că nu iau decât un bilet.

— Păi nu merge şi Fane? mă mir eu[1]. De mine poate avea grijă Ilian.

— De tine pot avea grijă şi vecinii, că eşti mâţ blând şi nici nu zgârii rău. Fane nu merge fiindcă e cleptoman, ai uitat? Nu vreau să fiu nevoit să-l scot  din ghearele poliţiei engleze. Ar fi un unic mare dezavantaj, pe lângă mai multele avantaje pe care le am fiindcă am optat pentru zboruri ieftine cu Aerolines. Ia scrie, Fane:

  1. preţuri transparente
  2. informaţii utile care fac călatoria mult mai plăcută;
  3. planificarea vacanţei din cateva clicuri, multumita opţiunii de rezervare online a biletelor de avion;
  4. facilitare închiriere automobile, în Romania şi în străinatate.
  5. optiuni de cazare la hotel pe site-ul partener;
  6. plata de acasă, prin transfer bancar sau cu carte de credit.

— Mai rar, nene, protestează Fane, abia am ajuns la trei şi-am uitat ce-ai zis să scriu după trei.

— Bine, lasă, opreşte-te, zice Nelu, cu aerul generos al unui nabab. Pentru azi ai scris destul. Trebuie să-l iau cu binişorul, să nu-l tâmpesc de tot, adaugă, întorcându-se spre mine.

Dar, pentru mine, expresia „să nu-l tâmpesc de tot” e lipsită de sens în cazul lui Fane, o matahală deja totalmente şi ireversibil idioată. Aşa că schimb vorba.

— Auzi, da’ tu ce cauţi la Londra?

— Zăresc un prinţ călare, călare, călare, începe Nelu un cântecel din copilăria mea. El caută să se-nsoare…

Sar în sus, oripilat.

— Ce-ai spus?

— Vreau să mă-nsor c-o englezoaică. O agăţ şi-o duc direct la biserică. De exemplu, la Catedrala Sfântul Paul.

— Imposibil, protestez eu. Nu te poţi însura dacă nu zic eu că femeia corespunde.

— Unde scrie?

— E înţelegerea noastră nescrisă. Până acum mi le-ai prezentat pe toate.

— Şi m-ai scăpat, într-un fel sau altul, pe toate, mârâie Nelu, arătând spre Ilian.

Care capătă brusc grai.

— Nelule, iei două bilete şi mergem la Londra împreună. În fond, de când m-am ales cu mutra tânărului Ilie  Pandalie, îţi sunt ca şi un tată…

— Tocmai de-aia mi-am luat măsuri de siguranţă, râde Nelu. Biletul meu e deja cumpărat, bagajul m-aşteaptă la aeroport şi avionul decolează peste o oră şi jumătate. Aşa că… Pa, menajerie! Puteţi să-mi uraţi deja casă de piatră!


[1] Ilie Pandalie, fost tehnician proiectant, fost poet ocazional, actualmente motan domiciliat în povestirea „Revelion cu Scăunel şi Pisică” (pag. 316 a volumului Floarea de Loldilal ). Dacă aveţi nelămuriri, nu strâmbaţi din nas, puneţi mâna şi citiţi-mi povestea. :mrgreen:

Tangentând parfumul poveştii parfumate

N-am luat parte la Povestea Parfumată decât de două sau trei ori, dar azi, când acest joc a împlinit un an, îi urez încă mulţi alţii şi îi dedic o poveste (un pic cam lunguţă, sper că veţi avea răbdare s-o citiţi) care începe într-o lume a senzaţiilor ofactive.

PUTEREA PERECHE

imagine preluată de la psi

Se spune că, dacă ţi-e dat să fii trimis, simţi chemarea. O simţi într-o bună zi, aşa, dintr-o dată… Da’ ce simţi, cum simţi, nimeni nu nu-ţi spune. Pentru că, dacă ţi-e dat să fii trimis, pricepi singur ce şi cum, de îndată ce ţi se întâmplă.
Iar mie mi s-a întâmplat. Chiar aşa cum se spune, într-o bună zi, când s-a nimerit să mă trezesc dis-de-dimineaţă, după o jumătate de noapte de somn bun, cu burta bine pusă la cale, în sălaş cu bună căldură.
M-am trezit, ca întotdeauna, am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a lapte. Mireasma mă potopea, val după val, lărgindu-mi nările şi întărâtându-mi cerul gurii când, odată pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust dulce şi cald – şi gâtlejul mi se înfiora, uns de licoarea licorilor – de şuvoiul neasemuitului dar de hrană al mamei.
M-am zbârlit – oarecum a spaimă, dar mai mult a plăcere, mi-am înălţat ochii – şi am văzut munţii fremătând, ca nişte ţâţe îmbelşugate, dornice să simtă muşcătura gurii lacome, muşcătura care te scapă de chinul preaplinului şi te fericeşte cu eliberatoarea plăcere a dăruirii…
Atunci, într-o străfulgerare, am înţeles că aveam ceva de dăruit, că aveam puterea de a o face, că eram trimis să-mi caut puterea pereche, că ea mă chema lângă sine, fiindcă se cuvenea ca împreună să desferecăm şi să dăruim celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi binele unor tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – cu toate că încă nu mi se desluşise încotro – şi abia atunci am văzut că dimineaţa era una caldă şi senină, că începea o zi de iarnă calpă, prădată de ger şi de omăt, aşa cum şi cerul fusese prădat de ultima-i zdreanţă de nor…
Şi am ştiut că, deşi simţisem chemarea, nu era aceea ziua cea mare, ziua încercării. Pentru că tainele firii nu se lasă pătrunse sub tăria luminii, şi nici puterile peste fire nu se unesc cu temei sub căuşul unui cer sfidător de senin.
Şi m-am întors la desfătările cele simple – la îndestulatul burţii şi la zăbava în sălaş călduros şi ferit…
Aşa a venit a doua zi, când m-am trezit în faptul serii şi ochii, încă crâmpoţiţi de somn şi încă adumbriţi de vise, mi s-au umplut de roşul unei jumătăţi de soare prăvălite între munţi.
Am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a sânge. Mireasma mă potopea, val după val, lărgindu-mi nările şi întărâtându-mi cerul gurii când, odată pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust sărat şi sălbatic – şi gâtlejul mi se înfiora, uns de licoarea licorilor – de şuvoiul vieţii samavolnic smulse celui nevolnic spre a hrăni şi spori însăşi viaţa mea, a celui zămislit spre a ucide.
M-am zbârlit – oarecum a plăcere, dar mai mult a îmbărbătare, mi-am înălţat ochii – şi am văzut zdrenţele norilor tăvălite în sângele soarelui strivit între steiuri, ca un hoit sfârtecat, scăpat de chinul vieţii şi fericit cu eliberatoarea plăcere a biruinţei asupra durerii…
Am ştiut atunci că simţisem al doilea ecou al chemării, că puterea pereche mă strigase cu sete, fiindcă se cuvenea ca împreună să desferecăm şi să aruncăm asupra celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi răul tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – cu toate că tot nu mi se desluşise încotro – şi abia atunci am văzut că, deşi soarele trăgea să moară, luna n-avea nici gând să se arate spre a împărăţi peste tăriile ce prindeau a se înstela, aprinzând candele asupra rugii disperate a crengilor betege şi descărnate ce se înălţau tăcute şi ţepene, căci nici măcar o boare nu se îndura să le dezmierde, mlădiindu-le şi ajutându-le să bâiguie psalmi scârţâitori.
Şi am simţit că nici aceea nu era ziua cea mare, ziua încercării. Pentru că tainele firii se deschid doar sub ochiul încercănat al lunii, şi puterile peste fire se unesc doar dănţuind precum le cântă, pe strune nelumeşti, un vânt învârtejit…
Aşa că m-am mulţumit să plec doar după ale gurii, şi, odată întors, îndestulat dar ostenit, m-am încovrigat cu bucurie în căldura aceluiaşi sălaş bine ales…
Şi-a venit a treia zi, adică a treia noapte. M-am trezit – şi ochii mi s-au umplut de întuneric înainte de a-şi regăsi puterea de a subţia fuioarele beznei, desluşind printre ele. Am căscat şi m-am întins, ca întotdeauna, şi, deodată – ca niciodată! – am simţit că văzduhul mirosea a moarte… Miasma mă potopea, val după val, strângându-mi nările şi strepezindu-mi cerul gurii când, totuşi pătrunsă înlăuntrul meu, devenea gust acru şi crud – şi gâtlejul îmi urla, ars de otrava neiertătoare a osândei.
M-am zbârlit – oarecum a îmbărbătare, dar mai mult a spaimă, mi-am înălţat ochii – şi am văzut umbra muntelui înstăpânindu-se peste sat – ca partea bărbătească asupra celei muiereşti, fericind-o cu eliberatoarea plăcere a deplinei supuneri.
Atunci am ştiut că simţisem al treilea şi ultimul ecou al chemării, că puterea pereche se zvârcolea, aşteptându-mă, căci numai împreună se cuvenea să ne supunem acelui ce ne îngăduia să desferecăm şi să dăruim celor nevolnici câte ceva din ceea ce ei ar putea numi blestemul tainelor firii…
M-am ridicat, gata să purced la drum – şi abia atunci am văzut că luna dădea să se ascundă după munte şi, parcă ruşinându-se de cearcănele ce-şi dogoreau tristeţea pe chipul ei rece, de lumină crudă, se acoperea cu un zăbranic lăptos, de pâclă din ce în ce mai deasă, nesfârtecată de înverşunarea vântului ce schingiuia, în schimb, necruţător, bietele crengi schiloade, ce se zbăteau neputincioase, gemându-şi tânguitoarele rugi de îndurare.
Atunci am simţit eu că luna îmbrobodită-n ceţuri, care se lăţea şi se împrăştia văzând cu ochii, era menită să-mi fie călăuză – şi am prins să alerg nebuneşte, ca o nălucă zvârlită de pe garduri pe acoperişuri şi strecurată mai iute ca gândul când printre hornuri, când printre ramuri pleşuve, chinuit de spaima că stăpâna nopţii, a vântului şi a câinilor care, după năravul lor prostesc, îşi urlau dragostea către dânsa, avea să fie fărâmiţată de colţii de lapte ai pâclei înainte de a-mi dezvălui sălaşul puterii pereche – iar eu aveam să rămân sigur şi blestemat. Blestemat să nu mă mai mulţumesc cu desfătările simple, ca îndestulatul burţii şi odihna în sălaş călduros şi ferit…

… citiţi continuarea în volumul Floarea de Loldilal (Nemira, iunie 2012)

=== === ===

Alte poveşti parfumate:

Mirela Parfumul poveștii parfumate
CARMEN Parfumul povestilor parfumate
Florentina Povestea povestii parfumate
Daurel Parfumul modelelor de viata
Lili Parfum de poveste

Doru Punerea genunchiului in pietre
Vanessa Poveste Parfumata

Sara Parfumul povestii parfumate
Lolita Povestea povestilor parfumate la multi ani
Dictatura justiției Parfumul povestii parfumate
Pandhoraa Parfumul povestilor parfumate
Aurora  Povestea poveştilor parfumate
Gabi. Poveste parfumată.Parfumul poveștii parfumate!
Rokssana. Parfumul poveştii parfumate

=== === ===

Recomandări: Vania, Gabriela-Elena, Rockssana, Luna Pătrată, Teo, Gabriela Savitski

Hârtii îngălbenite – De ce miaună pisica

pisicuţă de adoptat - clic pe poză pentru detalii

Pisica posedă un întreg arsenal prin care ne spune ce doreşte şi în ce stare psihică se află. Miaună, deci vorbeşte. Îşi manifestă dorinţa de a fi mângâiată sau cere de mâncare când e înfometată. Tot prin mieunat îşi poate exprima bucuria, teama sau furia, tonul mieunatului variind în funcţie de ceea ce îşi doreşte. Există, fireşte, şi emoţii pe care le exprimă într-un mod mai discret. Pentru a o înţelege nu e nevoie decât să-i priveşti cu atenţie coada, ochii şi boticul. Cum ştim dacă-i este foame? Fiind mâncăcioasă din fire, cere mâncare chiar dacă nu e înfometată. Cum ştim dacă e flămândă sau doar pofticioasă? Ne uităm în ochii ei. Dacă îi e foame, pupilele sunt foarte dilatate. Şi deschide, de asemenea, ochii mari şi când îi place ce vede. Când trebuie să-şi apere teritoriul, priveşte fix. Când simte o ameninţare, are ochii uşor întredeschişi. Când îi are aproape închişi i se întinde, înseamnă că se află într-un moment de plăcută relaxare şi are mare încredere în persoana care îi este aproape. Starea de relaxare e indicată şi de poziţia urechilor, care sunt ridicate, deschise sau îndreptate spre exterior. Când e curioasă, urechile sunt îndreptate spre înainte, iar când e nervoasă le mişcă. Îşi mai exprimă mulţumirea şi prin mişcarea cozii. Când o mişcă de la stânga la dreapta, cu vârful îndoit, înseamnă că e mulţumită şi relaxată. Însă atunci când părul de pe coadă e drept, înseamnă că se teme de ceva. Când miaună des, o pisică este fie înfometată, fie nervoasă. Când miaună rar e cu siguranţă fericită.

dintr-un  ziar vechi

Când nu miaună pisica, puteţi cotrăbăi prin blogosferă, unde-o să găsiţi, printre altele:


Mărţişor

La început de primăvară, vă oferim câte un buchet de… pisicei – că ghiocei oricum vă dă toată lumea 😀 – şi nişte versuleţe scoase de Vero de la naftalină 🙂

Fotografie preluată de pe poze.haios.ro

Ghiocei iţiţi în suflet
Mi-l transformă în vioară,
Şi mă-ndeamnă să vă dărui
Un crâmpei de primăvară!

Şi vă recomandăm, ca de obicei, câteva articole de pe alte bloguri:

Vot pentru Grişka

Motanul Grişka îşi extinde teritoriul. Teritoriul virtual! 😛 Fiindcă se dă în vânt după cutii, de vreo două-trei luni are cont pe Petsbox 😛 Iar Petsbox a lansat concursul Santa Pets – pe Facebook. Şi fireşte că Grişka s-a înscris, cu singura lui poză potrivită cu tematica impusă:

În concluzie, dacă aveţi cont pe Facebook şi dacă vă place poza,  acordaţi-i un vot (adică un clic pe butonul „îmi place”) aici – şi primiţi în schimb sincerele miaulţumiri ale motanului în cauză şi, în avans, ocazia de arunca o privire în sertarul lui personal:

Invitaţi la vot, printre alţii: Vania, Teologul, Ana Usca, Mirela-Enya-Serafina, Adele, Gabriela Elena, Caius, Iulia, Theodora, Sonia Lorena

Ce se mai vântură pe net – 2

Am primit un e-mail intitulat Descoperă cine e adevăratul tău model de viaţă!

Eu am descoperit – şi m-am gândit că poate-or fi tentaţi şi alţii. Ca urmare, amatorii sunt invitaţi să facă – fără şmecherii! – calculul de mai jos:

  • Alege un numar intre 1 şi 9, inclusiv;
  • Înmulţeşte-l cu 3;
  • Adaugă 3;
  • Înmulţeşte din nou cu 3;
  • Ai obţinut un numar format din 2 sau 3 cifre; adună-le;
  • Caută numărul obţinut în lista de mai jos şi află cine este modelul tău.

1 – Albert Einstein
2 – Audrey Hepburn
3 – Barbara Streisand
4 – Amadeus Motzart
5 – Bill Gates
6 – Mahatma Ghandi
7 – Maica Tereza
8 – Roger Federer
9 – Motanul Grişka 😛
10 – J.F.Kennedy

😆

😆

😆

Ei. şi dacă tot îţi sunt model :roll:, mă simt obligat să-ţi fac oarece recomandări de lectură:

Desenul

Pericolul lecturii

Măriuca şi zâna Tara

Anghelofanie

Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 138

Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 19

Uneori…

Cum se măresc taxele…

A fost odată în România…(8)

Totuşi, iubirea

DOAMNE, OCROTEŞTE-I PE ROMANI!

Jean Malrieu (1915-1976) – Astrologie

Basm răsăritean

Deosebiri

Tu unde te incadrezi?

Dexign: noul site, la inaugurare. Design de brand

Fără vorbe – sunt inutile…

Pisica neagra – Sange balcanic (142) poem

Cultul personalităţii

Acesta sunt eu, eu, eu şi iarăşi eu. Priviţi-mă, admiraţi-mă, aplaudaţi-mă, ovaţionati-mă. dedicaţi-mi cântece şi poezii… 😀

Iar dacă se-ntâmplă cumva să vă săturaţi de mine, ei bine,  în cazul ăsta vă invit pe alte bloguri şi vă sugerez, cu dragă inimă, oarece articole, cum ar fi:

Nu faceţi ca mine!

Nu vă ţineţi de prostii, ca mine în poza de mai sus!

Citiţi, AICI, şi daţi o mână de ajutor, dacă şi cum puteţi!

Alte lecturi recomandate:

“Bless the beasts and the children”

Mă vrea cineva?

.

.

.

.

.

.

.

Zâna Papuci Galbeni iubeşte  cu siguranţă pisoiaşii 🙂 Vă invit să-i citiţţi blogul şi vă rog s-o ajutaţi să salveze cât mai mulţi pisoiaşi orpsiţi!

.

.

Iar pentru timpul liber vă dezvălui şi adresele altor articole, de pe alte bloguri:

De-a v-aţi ascunselea…

M-am ascuns! Nu-i aşa că nu mă vedeţi?

Da’ s-ar putea să vedeţi să citiţi, prin urmare vă recomand câte ceva: